Se întorc ploile în toată partea de vest a țării. Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben și un cod portocaliu de precipitații.
În Timiș, Arad, Hunedoara, dar și în Bihor, Alba, Vâlcea și Olt codul galben de precipitații va intra în vigoare astăzi, la ora 14.00, urmând să fie valabil până mâine, 29 iulie, la ora 10.00. Vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată. În intervalul menționat, în Crișana, Banat, Oltenia și sud-vestul Transilvaniei, precum și în zonele montane, vor fi vijelii, descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial și, pe arii restrânse, grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și, izolat, 40 l/mp.
Local în zonele de câmpie și podiș, în după-amiaza zilei de duminică, 28 iulie, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități.
În Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți și Dolj va fi cod portocaliu de astăzi, 28 iulie, ora 18.00, până mâine dimineață la ora 6.00. Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate. În intervalul menționat, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Dolj, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 70…80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35…40 l/mp și, izolat, 50…60 l/mp.
Comentarii prin facebook