Polițiștii de la Serviciul Antidrog din Timiș, împreună cu cei din Arad, au interceptat un transport de opt kilograme de cannabis în urma unui control efectuat asupra pasagerilor unui autocar, în vamă.
La Vama Turnu, la controlul unui autocar, poliţiştii au descoperit peste 8 kilograme de cannabis la un bărbat de 39 de ani. Bărbatul a fost dus la sediul DIICOT– S.T. Timişoara, pentru audieri.
Pe numele bărbatului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de luarea unei măsuri preventive.
La acțiunea de vineri, 1 noiembrie, au colaborat poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, iar activitățile de documentare și de control au fost derulate cu sprijinul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Direcției Regionale Vamale Timișoara și Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Comentarii prin facebook