Consorţiul Universitaria, reunit la Timişoara. Se solicită creşterea finanţărării şi reforme în învăţământul superior

Rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, conduce, din această săptămână, Consorţiul Universitaria, una dintre principalele organizaţii reprezentative ale mediului universitar românesc. În aceste zile, în oraşul de pe Bega au loc lucrările Consorţiului, sub egida aniversării a zece ani de activitate a organizaţiei.

Sfârşitul acestei săptămâni a adus la Timişoara rectorii a cinci dintre cele mai importante universităţi româneşti, reunite în cadrul Consorţiului Universitaria: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București. Conducătorii instituţiilor amintite discută despre viitorul universitar al României, a măsurilor necesare pentru creşterea calităţii procesului educaţional şi a finanţării pentru învățământul romînesc.

Începând cu această întrunire, organizaţia va fi condusă de Marilen Pirtea, rectorul UVT.

„Consorțiul a fost înființat în urmă cu 10 ani la Timișoara. Reuniunea din aceste zile este una aniversară, dar și una lucrativă, în urma căreia au rezultat mai multe idei și propuneri de lucru, dar și disponibilități de consultanță necesare elaborării unor politici educaționale și publice utile şi în zona de cercetare. Prima solicitare a Consorțiului Universitaria este alocarea a 6% din PIB pentru învățământ și 1% pentru cercetare”, a declarat, sâmbătă, Marinel Pirtea.

Discuţiile purtate de rectori au condus la adoptarea unei rezoluţii în mai multe puncte. Aceasta prevede solicitarea dobândirii calităţii de partener de dialog în elaborarea politicilor publice şi a strategiilor naţionale pentru Universitaria; creşterea finanţării educaţiei, la 6% din PIB, respectiv a cercetării, la 1% din PIB; realizarea de eforturi ale univeristăţilor pentru digitalizarea proceselor din acest domeniu, în domeniul cercetării, edicaţiei şi administrativ; sprijinirea formării continue a cadrelor didactice; promovarea în străinătate a programelor de studii şi cercetare româneşti; dezvoltarea relaţiei cu mediul de afaceri; sprijinirea modernizării cadrului legal şi normativ, ca un pas în abordarea strategiei europene de participare la consorţii universitare internaţionale.

De asemenea, consorţiul solicită urgentarea elaborării metodologiei de evaluare a școlilor doctorale în vederea corelării cu bunele practici în domeniu, asigurarea cadrului legislativ adecvat și inițierea procesului de evaluare a studiilor doctorale.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

DLB a spus: (noiembrie 24th, 2019 at 08:17 )

E cantecul de lebada al masonului Pirtea. Maine poimanine ii expira cel de-al doilea (si ultimul) mandat de rector, ministru al educatiei nu a ajuns (asa cum isi dorea atat de mult), la fel cum nu a reusit nici sa-l detroneze pe nebunul de Lae din functia de la partid.
Vin vremuri grele!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei

Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Constructorii care au câștigat în asociere contractul de realizare a unui nou sens giratoriu la intersecția dintre centura de ocolire a Lugojului și strada Tapia din municipiul de pe Timiș s-au apucat de treabă. Acolo se efectuează deja o serie de săpături. Deocamdată se lucrează în afara carosabilului pentru amenajarea sensului giratoriu de la Lugoj,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început săpăturile la proiectul noului sens giratoriu de pe Centura Lugoj
Proiectul stadionului nou Dan Păltinișanu are emis certificatul de urbanism pentru a se putea începe etapa de proiectare, a anunțat, marți, viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Vestea și mai interesantă este că municipalitatea se oferă să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect, așa cum Consiliul Județean Timiș a făcut în proiectul stadionului de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a emis certificatul de urbanism pentru stadionul Dan Păltinișanu. Vrea să contribuie cu 25 de milioane de lei la proiect
Timișoara devine din nou epicentrul artei digitale și al reflecției istorice. În perioada 2–18 octombrie 2026, spațiul UPT Campus Creativ din cadrul Universității Politehnica Timișoara găzduiește expoziția „Révolution Numérique”. Evenimentul propune un dialog curajos între două momente aflate la 70 de ani distanță: revolta studenților timișoreni din toamna anului 1956 – când informația circula cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mișcarea studențească din 1956 întâlnește Inteligența Artificială într-o expoziție unică la UPT
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica au plecat spre Ploiești pentru returul disputei din primul tur al Cupei României. Ei vor întâlni CSM BBA Petrolul, miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00. În tur, prahovenii au câștigat la Timișoara, 72-65, după un meci în care SCM Politehnica Timișoara a fost lipsită de două piese de bază,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru calificare! Timișoara are nevoie de un joc solid pentru a trece în faza următoare a Cupei
Timp de trei zile, între 2 şi 4 octombrie, platoul Stadionului „Dan Păltinișanu” se transformă într-un spațiu dedicat berii, muzicii, gastronomiei, tradițiilor și distracției. Organizat de Consiliul Județean Timiș, Hamei Festival va aduce concerter live şi o suprafţă de  7.500 mp pentru distracție, Aproape 20 de food truck-uri vor aduce gastronomie pentru toate gusturile, bere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vineri începe Hamei Festival, pe Platoul Stadionului Dan Pǎltinişanu. Organizatorii aduc trei zile de distracţie, concerte live, gastronomie şi… multă bere
Un scurtmeraj documentar realizat de o masterandă la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara a fost selectat în programul „Emerging Voices” al Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului „One World România”. „Cu pași mărunți” este realizat de Callista Birta, absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un scurtmetraj realizat de o studentă UVT a fost selectat la Festivalul One World România
Trenul metropolitan: viitoarea Piaţă a Victoriei, noul Spital Municipal; termoficarea Timișoarei printr-un proiect cu o tehnologie inovatoare. Sunt patru mari proiecte care vor redefini Timişoara în viitor şi pe care Dominic Fritz le aminteşte cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar. Primul mare proiect de viitor despre care vorbeşte Dominic Fritz este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu o zi înainte de-a părăsi scaunul de primar, Dominic Fritz vorbeşte de Timişoara viitorului
În ultimele cinci luni, în special de la începutul verii, Poliţia Locală a efetuat 1041 acțiuni de verificare și reverificare a terenurilor necurățate de vegetație. Au fost date sancțiuni în valoare totală de 184.000 de lei pentru terenuri necosite și cu ambrozie. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat verificările pentru luarea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sancţiuni de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pentru terenuri necosite și cu ambrozie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.