SCM Timişoara a găsit vinovaţii pentru eşecul de la Sibiu: arbitrii

Cooper la libere

Cooper la libere

Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara a pierdut dramatic partida de la Sibiu, din ultima etapă a turului primei părţi a campionatului. Bănăţenii au condus în ultimele secunde, au fost egalaţi şi apoi au pierdut în prima repriză de prelungiri. Deşi după meci nici antrenorul Petricevic, nici reprezentanţii clubului nu au acuzat arbitrajul, iată că după două zile de la disputarea întâlnirii, s-au găsit vinovaţii înfrângerii: arbitrii.

Clubul susţine că a fost o viciere de rezultat după ce un jucător al ardelenilor a marcat dintr-o liberă, a ratat una, apoi a recuperat şi a înscris de sub „căciulă”. „CSU Sibiu a înscris trei puncte: dintr-o aruncare liberă și dintr-un coș de două puncte venit pe recuperarea mingii după a doua liberă ratată, când mai erau 11 secunde de joc. Acesta a fost momentul greșelii grave de arbitraj, când pătrunderea în spațiul de trei secunde a aruncătorului (Cristopher Cooper, marcatorul tuturor celor trei puncte) s-a făcut cu încălcarea regulamentului. Clubul nostru consideră că avem de-a face cu o viciere de rezultat”, se arată într-un comunicat al grupării.

Mai mult preşedintele CSM, Vasile Ruşeţ a dat publicităţii în comunicat în care acuză voalat brigada de arbitrii, chiar dacă după joc, nu s-a vorbit deloc de „fluieraşi”. „Sub masca „nimeni nu este perfect”, încercăm de multe ori să ne ascundem propriile greșeli. Atunci când aceste greșeli au un efect direct negativ asupra unor persoane, acestea tind să exacerbeze respectiva situație, neînțelegând că nimeni nu este perfect. Nici noi, ca indivizi sau ca organizație, nu susținem că suntem perfecți. Departe de noi gândul de a înfiera greșelile unora, care ne afectează în mod direct. Dar, atunci când acestea au repercursiuni majore asupra clubului SCM Timișoara, suntem obligați a intra și în analiza cauzalității lor. Am folosit această introducere pentru a prezenta o gravă greșeală de arbitraj, petrecută în sfertul al IV-lea al meciului de baschet CSU Sibiu – SCM Timișoara, în momentul în care mai erau 11,4 secunde de joc, la scorul de 84-82 în favoarea echipei noastre. După cum puteți vedea și în succesiunea de fotografii alăturată, jucătorul Christopher Cooper de la echipa gazdă, a trimis mingea spre coș de la linia de aruncări libere. În conformitate cu Regulamentul jocului de baschet, jucătorul care aruncă la coș, nu are voie să intre în spațiul de 3 secunde înainte ca mingea să atingă panoul sau inelul. Cooper a pășit în spațiul de trei secunde și nu a fost sancționat de cei ce au condus jocul. În cazul în care s-ar fi luat decizia corectă, echipă noastră ar fi primit posesia mingii, la scorul de 84-82 în favoarea sa. Este o gravă greșeală de arbitraj, care considerăm că ne-a privat de obținerea victoriei în cadrul celor 40 de minute de joc. Adică viciere de rezultat, având în vedere momentul în care s-a produs această greșeală de arbitraj. Errare humanum est, sed perseverare diabolicum! Nu susținem neapărat că a fost o greșeală voită din partea celor trei arbitri ai partidei (din care doi sunt internaționali), dar vom urmări cu atenție înregistrările jocurilor precedente și partidele viitoare, și, dacă vom considera că echipa noastră a fost/va fi nedreptățită într-un mod sistematic, în momente cheie ale  jocului, vom depune memoriu la Federația Română de Baschet. Felicitări ambelor echipe pentru spectacolul oferit la Sibiu, într-un meci peste media campionatului”, semnează directorul SCM Timișoara, Vasile Rușeț.

Una peste alta rămâne scorul, 100-96, dar şi o posibilă gravă eroare de arbitraj, care nu va schimba însă rezultatul partidei, dar care trage un semnal de alarmă asupra obiectivităţii celor din fenomen.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ionescu a spus: (noiembrie 29th, 2019 at 14:34 )

Cand pierd leii suntem tare bucurosi, mult bot dragane.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor

Nu poate spune nici acum dacă va candida pentru postul de primar, nu este convins că se vor organiza alegeri parţiale pentru Primăria Timişoara, dar e convins că USR va avea succes și la viitorul scrutin pentru postul de primar. Ruben Lațcău, viceprimarul USR care a preluat și exercitarea funcției de primar, și-a prezentat opiniile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Lațcău analizează momentul actual al conducerii Primăriei Timișoara. Nu știe dacă va candida, dar apreciază rotația politicienilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua

SCM Politehnica Timișoara înfruntă Corona Brașov, sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 18:00. Partida are loc la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Jocul contează pentru etapa a doua, iar ambele echipe vin după insuccese pe teren propriu în prima rundă. Echipa viola a cedat în fața celei din Tg. Mureș (72-78), în vreme ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sub panou cu un singur gând, victoria în etapa a doua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș

Economic vezi arhiva Economic

Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un weekend de neuitat alături de cei dragi înseamnă experiențe și momente de care să vă bucurați împreună. Cei mici pot porni într-o aventură printre dragoni gigant, pot păși în lumea poveștilor alături de „Scufița Roșie” și vor descoperi o expoziție fascinantă de fluturi și broaște. O aventură spectaculoasă îi așteaptă pe cei care ajung...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoni giganţi, teatru interactiv și expoziție de broscuțe și fluturi, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din cartierul Fabric. Investiția municipalității va transforma unitatea de învățământ într-o școală verde inteligentă, cu spații moderne și adaptate nevoilor elevilor și profesorilor. Valoarea lucrărilor este estimată la 10,8 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează ambele corpuri de clădire ale școlii, dintre care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Școala Gimnazială nr. 1 urmează să fie modernizată. Primăria Timişoara caută constructor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 52 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestuia, suspectul a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru o perioadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avea grijă de iarbă, de acasă! Cultură indoor de canabis și ciuperci halucinogene, descoperite de DIICOT în Timiș
Bursa locurilor de muncă de la Timișoara a ajuns vineri într-o locație nouă, un probabil mai aproape de cei care caută o slujbă. Acțiunea a fost organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, dar de această dată la Complexul de Servicii Sociale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes pentru Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, organizată în Kuncz. Peste o sută de persoane au fost selectate pentru angajare
Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă rolul de pilon al inovării aplicate în cadrul Salonului Internațional „Traian Vuia” 2026, unde participă cu zece invenții orientate strategic către transferul tehnologic. Evenimentul readuce în prim-plan ideea că cercetarea academică își găsește adevărata valoare atunci când părăsește laboratoarele pentru a rezolva probleme reale ale societății și industriei. Proiectele propuse...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovare pentru lumea reală: Cele zece tehnologii cu care UPT cucerește Salonul „Traian Vuia”
Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadoarea Republicii Austria în România, a discutat la Universitatea de Vest studenți, elevi, cadre didactice universitare, diplomați și reprezentanți ai mediului cultural, într-o conversație autentică despre rolul diplomației în lumea contemporană. Ea a susținut conferința „Traumberuf Diplomatin / O carieră desăvârșită: profesia de diplomată”, acțiune organizată în  cadrul Zilelor Culturii Austriece la Timișoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ambasadoarea Austriei în România a discutat cu timișorenii în cadrul unei conferințe, la UVT
Lotul 2 din proiectul de reabilitare a căii ferate Caransebeș – Timișoara – Arad, cel dintre Lugoj și Timișoara est, este de departe cel mai înaintat ca și procent de realizare. Acesta a depășit 84%, în timp ce restul loturilor sunt mult rămase în urmă. Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a prezentat stadiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul de cale ferată dintre Lugoj și Timișoara este cel mai avansat în procesul de reabilitare
O serie de necesități de finanțare urgente, apărute ca urmare a încheierii PNRR și a ajungerii unor proiecte la termenul limită, vor trebui acoperite de Consiliul Județean Timiș în perioada viitoare. Iar acestea vor fi finanțate din creditul pe care administrația județeană o are la dispoziție în urma unui contract cu o bancă, astfel vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Judeţean Timiș realocă banii din creditul pe care îl are în derulare
Municipalitatea timișoreană urmează celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri și demarează anchete în traficul rutier, dar și în circulația pietonală și velo. De asemenea, se vor face cercetări despre utilizarea transportului public din oraș și din zona metropolitană. Cercetarea se face pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), instrumentul de bază...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să afle cum circulă cetățenii din oraș și din zona metropolitană
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.