Pacientul de la Timișoara care a fost suspectat de infecție cu coronavirus se simte bine. Va fi externat în curând

Spitalul Victor Babes Timisoara

Spitalul Victor Babes Timisoara

Testul de infecție cu coronavirus a ieșit negativ în cazul asistentului medical din Reșița internat la Timișoara. Acesta va mai fi ținut o zi sub observație, iar apoi va fi externat, spun medicii, care transmit că starea acestuia este bună.

Alerta s-a declanșat după ce asistentul medical din Reșița, venit din Germania, unde a îngrijit patru persoane cu coronavirus, s-a întors acasă și zilele trecute s-a simțit rău. A fost transportat la Timișoara, izolat într-o cameră specială, iar testele trimise la laboratorul Institutului Matei Balș din București. Testele au ieșit negative, deci asistentul nu este infectat cu coronavirus, rezultatul fiind făcut public miercuri seară, aproape de miezul nopții.

Medicii din Timișoara spun că asistentul se simte bine, nu mai este izolat în salonul special, iar febra i-a dispărut. Tușește rar și, cel mai probabil, va fi externat mâine.

Tânărul de 25 de ani din Reșița a îngrijit patru persoane cu coronavirus în Germania. În 7 februarie, tânărul a ajuns la Reșița, iar în 10 februarie avea febră 39.5 și tuse iritativă. De la Spitalul Județean Reșița, unde a fost în 11 februarie, a fost transferat la Timișoara, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, unde a fost izolat într-o cameră specială. Astăzi, acesta a nu mai este internat în camera specială, testul fiind negativ, iar mâine ar putea pleca acasă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru un nou corp de clădire pentru unitatea medicală.  Acesta va include un centru de neuro-radiologie intervențională, unul de chirurgie endovasculară periferică, un centru de cardiologie intervențională, o unitate specializată pentru pacienții cu accident vascular cerebral, un centru de traumă, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

S-au împărţit ministerele la partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi/Update. S-a stabilit lista miniştrilor

În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR – două. PNL nu va avea însă niciunul din portofoliile cu bani, Transporturile şi Dezvoltării, dar nici ministerele avizatoare: Justiţie şi Finanţe. Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu va continua ca ministru al Transporturilor, în timp Marilen Pirtea preşedinte al PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au împărţit ministerele la partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi/Update. S-a stabilit lista miniştrilor
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off

Echipa de tineret a clubului bănăţean a încheiat anul 2024 cu un turneu la Făgăraș. Handbaliștii antrenați de Alexandru Nae au câștigat două meciuri și au cedat unul. În prima zi, alb-violeții au învins CSM Bacău, cu 40-37, iar în cea de-a doua au trecut de HC Dinamyc Zalău, cu 32-25. În ultima zi, ei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tineretul SCM Politehnica Timișoara, în cărți pentru calificarea în play-off
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR – două. PNL nu va avea însă niciunul din portofoliile cu bani, Transporturile şi Dezvoltării, dar nici ministerele avizatoare: Justiţie şi Finanţe. Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu va continua ca ministru al Transporturilor, în timp Marilen Pirtea preşedinte al PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au împărţit ministerele la partide. PNL rămâne marele perdant. Un timişorean va fi sigur în guvern, un altul e în cărţi/Update. S-a stabilit lista miniştrilor
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui incendiu la o locuință în localitatea Lovrin. A fost alertată Secția de Pompieri Sânnicolau Mare, iar la locul evenimentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. În sprijin a fost solicitat SVSU Lovrin. La sosirea la locul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut un bărbat în vărstă de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere sub influența băuturilor alcoolice și fără permis. În fapt, la data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au oprit pentru control pe raza localității,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta lui se gândesc la cadouri, eroul negativ al acestei poveşti şi-a făcut singur un „cadou”, care poate să-l ducă în închisoare! Acolo e posibil să se şi trezească la realitate! La data de 21 decembrie, în jurul orei 06:50, polițiștii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care se vor desfășura în prima parte a anului 2025. Cursurile se desfășoară în cadrul Proiectului ECOTECH – integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în Regiunea Vest și Sud-Est, co-finanțat de Fondul Social European prin Programul Educație și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri
În cursul nopții, pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de vest s-a acționat și patrulat cu 90 de utilaje și s-au răspândit peste 400 de tone de material antiderapant. Cele mai multe utilaje, 32, au fost pe drumurile naționale din județul Caraș-Severin (video), unde au fost utilizate circa 127 de tone de antiderapant. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vremea rece a scos la lucru utilajele de deszăpezire pe drumurile naționale și autostrăzile din vestul României/VIDEO
Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat mai multe surse politice. Respectiv, există o înţelegere în acest sens între USR şi PSD, mai exact între Dominic Fritz şi Alfred Simonis. De altfel, auzind de acest acord, preşedintele PNL Timişoara, Marilen Pirtea, s-a lamentat pe pagina sa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surse: s-au înţeles! Proiectul privind noile impozite va fi adoptat cu o cotă de 1,7%
Top