Primarul comunei Sacoşu Turcesc, Gabriel Koller, a fost depistat pozitiv cu coronavirus. De asemenea, au mai fost infectaţi trei membri ai familiei sale. În 31 martie, Sacoşu Turcesc a fost prima localitate din judeţul Timiş care a intrat în carantină, după ce mai multe persoane au fost infectate cu COVID-19. Koller se afla în izolare la domiciliu, după ce două angajate din primăriei au fost depistate pozitiv.
La doar câteva zile după ce localitatea Sacoşu Turcesc a intrat în carantină, chiar la solicitarea primarului Gbariel Koller, acesta a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Se întâmplă la o săptămână de la momentul în care primăria a fost la rândul ei închisă, după ce două angajate au fost depistate cu COVID-19. Una dintre acestea este soţia fostului fotbalist Miroslav Giuchici jr.
În familia Koller au mai fost depistaţi pozitiv soţia acestuia, mama şi cumnata. Din fericire, testul în cazul copilului a ieşit negativ. De asemenea, nici fratele primarului şi fiica acestuia nu au fost infectaţi
„Testul l-am făcut joi seara la ora 17.00. Acum dimineaţa ne-au sunat să ne spună rezultatele şi chiar acum au trimis după noi izoleta şi vom fi duşi la spital. Eu n-am avut simptome, n-am avut temperatură, nu m-au durut muşchii sau alte simptome despre care am citit. Cumva mă aşteptam, după ce colegele mele au fost infectate”, ne-a declarat Koller.
Cu cele patru cazuri din familia primarului, în Sacoşu Turcesc s-a ajuns la 15 cazuri de coronavirus, înregistrându-se şi un deces.
Comentarii prin facebook