Teste de coronavirus pentru pacienții şi cadrele medicale care se adresează Spitalului Municipal Timișoara

coronavirus

coronavirus

Olimpia Oprea, managerul Spitalului Municipal Timișoara, transmite că în Comitetul Director al unității sanitare s-a aprobat testarea tuturor pacienților care se adresează spitalului, precum și a personalului medical.

Comitetul Director al Spitalului Municipal a luat decizia de testare, în ședința de joi. Peste 25 de paciente și cadre medicale au fost diagnosticate cu COVID-19 la Maternitatea Odobescu a Spitalului Municipal Timișoara, în ultimele două săptămâni. În ultimele zile, doi bebeluși care s-au născut la Maternitatea Odobescu, împreună cu mamele lor, au fost depistați pozitiv cu coronavirus și internați la Maternitatea Bega (spital COVID). La Maternitatea Odobescu au fost depistați pozitiv, într-o primă fază, și zece bebeluși născuți acolo. La retestare, doar unul dintre ei s-a dovedit că avea coronavirus.

„Am aprobat în Comitetul Director al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara testarea tuturor pacienților care se adresează spitalului nostru, precum și a personalului medical, pe baza recomandărilor medicilor șefi de secție și conform Metodologiei avizate de conducerea spitalului. Mulțumiri Primăriei Municipiului Timișoara pentru alocarea fondurilor necesare în vederea achiziționării kiturilor pentru testarea pacienților și personalului care nu se încadrează în definiția de caz! De asemenea, mulțumiri echipei de medici și biologi, angajați ai spitalului și ai UMFT, care lucrează probele, folosind aparatele Real Time PCR puse la dispoziția spitalului de UMF “Victor Babeș” Timișoara”, a scris managerul Spitalului Municipal Timișoara Olimpia Oprea pe Facebook.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur

Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei

Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultimele două săptămâni au adus controale extinse realizate de Comisariatul Județean Timiș al Gărzii Naționale de Mediu la balastierele din județ. Concluziile acțiunilor arată probleme mari descoperite în urma verificărilor. Au fost efectuate un total de 27 controale, iar pentru problemele descoperite au fost aplicate 17 amenzi contravenționale, în valoare totală de 1.060.000 lei. De...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezastru la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat 17 amenzi contravenționale în valoare de peste un milion de lei
Un curs care s-a bucurat de succes se întoarce. În Japonia, primăvara nu aduce doar spectacolul vizual al florilor de cireș (Sakura), ci marchează și un moment simbolic al noilor începuturi: debutul anului școlar. Inspirat de această tradiție, Centrul Jutsu din cadrul Universității Politehnica Timișoara invită comunitatea să pășească într-o nouă etapă de învățare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cireșii înfloriți aduc și o nouă nouă serie de cursuri de limbă și cultură niponă la UPT
Primăria Timișoara va asigura aproape 5 milioane lei de la bugetul local a și cofinanțare pentru eficientizarea energetică a corpului C1 al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Suma este necesară pentru semnarea contractului de finanțare europeană prin Programul Regional Vest 2021 – 2027 cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest). Proiectul de hotărâre de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara pregătește o cofinanțare de cinci milioane de lei pentru realizarea  reabilitării Spitalului de Copii
Alb-violeții se întorc pe un teren unde au amintiri frumoase. În semifinalele barajelor de promovare de anul trecut, trupa bănățeană se califica dramatic, după executarea loviturilor de la 11 metri în dauna echipei gazdă, cea care era favorită certă la calificare. Acum, Minaur Baia Mare și Politehnica se întâlnesc pe stadionul Dealul Florilor – Viorel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica merge la Baia Mare pentru partida cu Minaur
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de 26,085 milioane lei pentru „Reabilitare fațadă, reparații platforme, iluminat, acces intrări în clădirea de călători stația CF Timișoara Nord și reparații acces peron linia 1 + acces tunel pietonal” a intrat în etapa finală a lucrărilor. După o perioadă intensă de lucrări, gara începe să prindă conturul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Gării de Nord Timișoara a intrat în ultima etapă a lucrărilor/VIDEO
Secund-divizionara CSC Dumbrăvița se află în fața primului meci pe propriul teren din faza play-out a Ligii 2. Vineri, 10 aprilie, de la ora 11.00, întâlnește CSC Șelimbăr, pe stadionul „Ștefan Dobay”, într-o partidă ce va fi transmisă pe canalul de YouTube FRF TV. Se întâlnesc două formații direct implicate în lupta pentru evitarea barajului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița joacă cel mai important meci din play-out în Vinerea Mare
O firmă din Cluj va instala la Timișoara 21 de noi stații de încărcare a autovehiculelor electrice. Municipalitatea a semnat contractul pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru vehicule electrice, noile stații se vor adăuga celor 16 deja instalate de primărie. Acestea funcționează de trei ani și au avut peste 250.000 de încărcări. Investiția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara se vor instala 21 de noi stații de alimentare a autovehiculelor electrice
Aproape 44 de milioane de lei din fondul la dispoziția consiliului județean pentru unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș pe anul 2026 au fost repartizate miercuri, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare a Consiliului Județean Timiș. Cei mai mulți bani au fost trimiși către Lugoj, 1,8 milioane de lei, iar Timișoara nu va beneficia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș a repartizat sumele pentru comunități provenite de la bugetul de stat și cele pentru drumuri din cotele de TVA
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.