Cu tramvaiul la Shopping City. Noul traseu, prelungit, al liniei doi până la centrul comercial a fost inaugurat/FOTO

Odată cu redeschiderea mall-urilor pentru clienţi, la Timişoara a devenit funcţională şi porţiunea de linie de tramvai care va ajunge la Shopping City. Cu alai şi cu ştaif de mare eveniment, primarul Timişoarei a inaugurat investiţia efectuată de reprezentanţii centrului comercial, care va fi donată municipalităţii şi pe care va circula tramvaiul de pe linia 2.

A durat patru ani, dar acum timişorenii se pot duce la cumpărături cu tramvaiul, la centrul comercial din Calea Şagului. Aleasă să facă legătura cu Shopping City a fost linia 2, care nu va mai întoarce la bucla din Dâmboviţei, ci va circula până în Calea Şagului. Cursele vor veni dinspre locul une întorceau, vor circula pe traseul liniei 7, iar la intersecţia cu Şagului vor face dreapta. Tramvaiul va merge până în parcarea centrului comercial, va întoarce şi va reveni în Dâmboviţei.

„Mulțumesc investitorului pentru toate eforturile financiare făcute. Bineînțeles, înseamnă că mai mulți călători, mai mulți cetățeni ai municipiului Timișoara pot beneficia de servicii suplimentare din punct de vedere al transportului public. Dacă până vineri pe linia 2 au fost cinci unități în traseu de luni până vineri, în fiecare zi, de astăzi vor fi șapte unități în traseu, tocmai pentru a păstra graficele care erau stabilite înainte. Iar în timpul weekendului, sâmbăta și duminica de la trei unități vor fi cinci, pentru a putea păstra timpii de așteptare. Vor fi 15 minute în timpul săptămânii și 17 în weekend”, conform conducătorulu Societăţii de Transport Public Timişoara, Nicu Bitea.

Iniţiativa şi investiţia pentru prelungirea liniei de tramvai au aparţinutsocietăţii care deţine mall-ul. Acum, odată lucrarea finalizată, aceasta va fi donată municipalităţii.

„Ne bucurăm că suntem astăzi prezenți și că venim în sprijinul comunități timișorene prin finanțarea acestui proiect: linie de tramvai și stație Shopping City Timișoara. (…) Odată cu această investiție am reamanejat și zonele învecinate, precum remodelarea bulevardului Calea Șagului, de la Ana Ipătescu și până în parcarea Shopping City, construirea unei linii de tramvai cu toate dotările aferente, inclusiv cu buclă de întoarcere și cu stație în parcarea Shopping City”, a anunţat Adrian Boca, project manager în cadrul operatorului mall-ului.

Primarul Nicolae  Robu, desigur prezent la eveniment, a revenit asupra ideii referitoare la necesitatea realizării de investiţii pentru comunitate din partea unui constructor al unui asemenea proiect de mari dimensiuni.

„Tot ce s-a construit intră în proprietatea Municipiului Timișoara. Noi, când dăm aprobări pentru mari investiții, avem dreptul legale de a considera inoportună sau inoportună propunerea de investiție. Și atunci spunem da, ar fi oportună pentru că dumneavoastră veniți cu următoarele lucruri bune, dar creați și probleme și trebuie să contribuții la rezolvarea problemelor. În cazul în speță, contribuția la rezolvarea problemelor create cu aglomerare zonei a fost această. Investitorii în general înțeleg poziția noastră, o consideră corectă, și vin cu sume importante investite pentru municipalitate”, conform primarului.

Vă reamintim că proiectul de realizare a liniei nu a durat mult, dar a fost blocat de o serie de avize şi aprobări, cel mai mare „duşman”, fiind staţia de măsurare a poluării, pentru care autorizaţia de mutare din mijlocul bulevardului câţiva metri mai încolo, pe trotuar, a durat enorm de mult. Şeful administraţiei locale a reiterat, şi de această dată, faptul că, de fapt, această situaţie ar fi fost un boicot al celor de la PSD.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Gb a spus: (iunie 15th, 2020 at 17:29 )

Unde este de taiat o panglica, hop si astia.
De ce nu spuneti ca defapt dusmanul inaugurarii este defapt incompetenta gastii lui Robu?
Si ca daca ar fi fost facut de primarie costa de 14 ori mai mult!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier

În această seară preşedintele Nicuşor Dan l-a propus pentru funcţia de premier pe diplomatul Luca Niculescu. Desemnarea a avut loc după o zi de consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. Nicuşor Dan a anunţat că Luca Niculescu are libertatea de-a decide formula guvernului: politic sau tehnocrat. “Propunerea mea de premier e Luca Niculescu. E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Nicuşor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie

Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitura de măiestrie administrativ-medicală reușită de Primăria Timișoara, odată cu preluarea Spitalului Clinic CFR are in perioada următoare una dintre ultimele etape de trecut, aprobarea Consiliului Local Timișoara. Ulterior, unitatea medicală va fi integrată în Spitalul Municipal. Rezultatul: Municipalul va putea oferi mai multe specializări medicale. Situat în zona centrală, Spitalul CFR are aproape 220...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Local Timișoara va avea de aprobat preluarea Spitalului CFR
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș celebrează performanța antreprenorială a județului Timiș, organizând o nouă ediție a 33-a, a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Acțiunea va avea loc în data de 30 octombrie 2026, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT. Sub motto-ul „Puterea Excelenței”, evenimentul aduce în prim-plan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș premiază elita afacerilor timișene. 1.867 de companii au intrat în Topul Firmelor
Primăria Timișoara a predat constructorului amplasamentul unde se va ridica ultima componentă a ceea ce va fi noul nod de legătură rutier din zona Solventul, podul nou peste Bega. Asocierea de constructori a început amenajarea șantierului pentru Podul Solventul, în zona Splaiului Sofocle. În această lună vor începe primele lucrări, respectiv relocarea stâlpilor pentru utilități...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea a predat către constructor locația unde se va ridica noul pod Solventul, construit peste Bega
Înscrierile pentru ediția aniversară cu numărul 10 a Timișoara City Marathon powered by UPT se apropie de final, termenul limită fiind data de 19 octombrie 2026. Unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive ale toamnei din vestul țării va aduna la start mii de pasionați de mișcare duminică, 25 octombrie 2026. Organizat de Clubul Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara City Marathon 2026, o ediție de 10! Grăbește-te să prinzi un loc la start până în 19 octombrie
Constructorul care reabilitează Podul Muncii pare să fi reușit să recupereze întârzierile existente în proiect și a început montarea tablierului metalic, deocamdată doar componentele dinspre partea cu Gara Mare. Elementele care compun noua structură, ce va face legătura între cele două maluri și va susține carosabilul, trotuarele și pista pentru biciclete, au fost realizate în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început montarea primei părți a tablierului la Podul Muncii/FOTO
Timișoara are o nouă stea în sportul nautic. La doar 13 ani, Maria Burfă, elevă în clasa a VII-a C la Școala Gimnazială Nr. 13 Timișoara, a reușit o performanță frumosă la Cupa României la Juniori de kaiac-canoe. Deși a concurat împotriva unor sportive mult mai experimentate, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioană la 13 ani, printre rivale de 18: Povestea Mariei, puștoaica din Timișoara care cucerește apele cu două ghiozdane în spate
În perioada 9-11 octombrie 2026, 50 de artizani și producători locali, zeci de profesori și elevi, artiști și scriitori, antreprenori, activiști de mediu, cercetători și numeroși membri ai comunității locale vor fi prezenți la cea de-a șasea ediție a Festivalului LA PAS/ Slowing Down, festival de hrană și cultură sustenabilă. Organizat de Asociația CRIES –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acest weekend aduce la Timișoara cea de a șasea ediție a festivalului La Pas
Consiliul Județean Timiș cere părerea cetățenilor pe două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea se referă la Ghidul privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2027, iar cel de al doilea Ghidul privind finanțarea din fonduri publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș cere părerea cetățenilor pe ghidurile de finanțare a proiectelor sportive de anul viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.