După ce, acum șase zile, în judeţul Timiș erau depistate trei focare de pestă porcină, acum a mai fost descoperit unul. A fost declarat un nou focar de pestă porcină în localitatea Botinești, comuna Bârna.
17 porci din două gospodării sunt afectați de pesta porcină africană, iar Comitetul Local de Combatere a Bolilor a aprobat „uciderea, sub control oficial, a porcilor din cele două gospodării în care a fost declarată pesta porcină africană”, după cum transmite Prefectura Timiș.
Specialiștii de la Direcția Sanitar-Veterinară și cei de la Instituția Prefectului au stabilit zonele circulare de protecţie şi supraveghere de 3, respectiv 10 kilometri în jurul focarului de pestă porcină africană.
Astfel, zona de protecție cuprinde localitățile Botinești, Sărăzani, Surducu Mic, Saceni, iar zona de supraveghere cuprinde localitățile Dragsinești, Mitnicu Mic, Bucovăț (Dumbrava), Dumbrava, Jupani, Traian Vuia, Susani, Sudriaș, Pogănești, Jurești, Tapia, Botești, Drinova, Crivina, Hauzești, Fârdea, Gladna Montană, Mănăștiur, Bârna.
Proprietarii porcilor urmează a fi despăgubiți.
Comentarii prin facebook