Program de 4,5 milioane de lei pentru susținerea persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială

Persoanele aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din mai multe comune din Timiș vor beneficia de servicii de susținere socială și de consultații medicale, în cadrul unui proiect finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene. Inițiativa ”DESA1- Dezvoltare Educațională, Socială și Antreprenoriat – Timișul de Centru (zona Vest)” aparține Grupului de Acțiune Locală Timișul de Centru.

Proiectul va fi implementat în comunele Giroc, Șag, Peciu Nou, Giulvăz, Sânmihaiu Român, Parța, Pădureni, respectiv în orașul Ciacova. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea socială, educaţională și de ocupare a 256 de persoane aflate în risc de sărăcie și  excluziune socială din  comunitatea marginalizată situată în zona  Vest a teritoriului Grupului de Acţiune Locală Timişul de Centru, prin măsuri integrate în vederea întreruperii cercului vicios al excluziunii sociale și sărăciei.

Astfel, pentru 64 de copii vor fi furnizate servicii sociale și medicale în cadrul Centrului social medical comunitar, finantat prin PNDR proiect „Construire Centru Social Medical Comunitar, Comuna Șag, Județul Timiș”, precum și servicii suport în vederea prevenirii abandonului școlar prin furnizarea de măsuri de acompaniere de tipul pachetelor de rechizite școlare; copiii vor participa și la campania continuă de informare  pentru  combaterea  discriminării și promovarea egalității de șanse și multiculturalismului.

De asemenea, pentru 192 de adulți vor fi furnizate servicii sociale și medicale în cadrul Centrului  social medical comunitar finanțat prin PNDR proiect „Construire Centru Social Medical Comunitar, Comuna Șag, Județul Timiș”. Totodată se vor oferi și servicii de ocupare pentru 128 de persoane, acestea vor beneficia de cursuri de inițiere și calificare finalizate cu minim 98 persoane calificate/inițiate, precum și de servicii de mediere în vedere facilitării ocupării unui loc de muncă.

64 persoane vor beneficia de cursuri de formare în antreprenoriat, concurs de planuri de afaceri, contracte de subvenție pentru 12 minimis-uri, suport în înființarea companiei, consultanță pentru ameliorarea planului de afaceri și servicii de sprijin post-înființare afacere. În urma măsurilor de ocupare minim 48 de persoane vor fi angajate/ vor desfășura o activitate independentă. Toți  adulții vor participa la campania continuă de informare pentru combaterea discriminării și promovarea egalității de șanse și multiculturalismului

Valoarea totală a proiectului este de 4,5 milioane de lei, din care contribuția europeană de 4,2 milioane lei, respectiv contribuție din bugetul național: 216.222,95 lei. Contractul a fost lansat în cadrul Programului Operațional Capital Uman.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.