Muncitorii de la Aquatim au finalizat lucrările pentru rezolvarea avariei majore apărute la magistrala de apă de pe strada Lorena. Aceștia au lucrat toată noaptea pentru a rezolva problema care a lăsat fără apă rece și caldă mare parte din zona de nord a Timișoarei.
Aquatim a anunțat că lucrările de reparare a defecțiunii de pe Str. Lorena s-au finalizat. S-a pornit alimentarea apei reci în toate zonele afectate.
”Ne cerem scuze tuturor consumatorilor afectați de această avarie majoră pentru disconfortul creat pe durata desfășurării lucrărilor. Din păcate, astfel de probleme nu pot fi anunțate din timp publicului larg, ci doar în momentul în care se întâmplă. Echipele de intervenție s-au mobilizat imediat și au lucrat încontinuu până la soluționarea problemei. În prezent, se lucrează la aducerea părții carosabile la starea inițială. Le mulțumim colegilor noștri pentru eforturile pe care le depun în permanență pentru asigurarea serviciului de alimentare cu apă, indiferent de oră, indiferent de anotimp”, au anunțat cei de la Aquatim.
Afectate de avarie au fost zonele Kogălniceanu, Fabric, Calea Lipovei, UMT, Calea Aradului, Calea Torontalului. Cei de la Aquatim anunță că la reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu se folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea ei completă.
Comentarii prin facebook