Prefectul Zoltan Nemeth și șeful CJ Timiş, Alin Nica, se ceartă pe tema migranților

migranti afgani

migranti afgani

Incidentul de luni, când un migrant a decedat la Timișoara în urma unui conflict între două grupuri de afgani, încinge la maxim spiritele în administrația timișoreană. Pare că toată lumea se ceartă cu toată lumea, în loc să se caute soluții pentru rezolvarea problemei acestor migranți. Ultimii ”supărați” sunt prefectul USR Zoltan Nemeth şi președintele Consiliului Județean Timiș, liberalul Alin Nica.

Luni seara, Alin Nica anunța că va cere convocarea unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru a se găsi anumite soluții la problema acestor persoane aflate, în cea mai mare parte, ilegal la Timișoara. Prefectul Nemeth intervine și îi spune colegului său de alianță (care deja pare una virtuală), că CJSU nu se ocupă cu așa ceva. De asta se ocupă structurile Ministerului de Interne, iar prefectul ne asigură că discută săptămânal cu șefii structurilor din minister.

”Gestionarea situației migranților din județul Timiș este o prioritate a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, având loc acțiuni aproape zilnice pe marginea acestui subiect. Am întâlniri săptămânale cu structurile MAI, acest fenomen fiind unul dintre principalele subiecte de discuție pentru a identifica împreună soluțiile legale necesare de implementat, în funcție de evoluția fenomenului migrației în județ. Poziționarea geografică a județului Timiș favorizează fenomenul migrației în județul nostru. Numărul mare de migranți care au ajuns în județul Timiș creează, într-adevăr, o provocare pentru autorități. Structurile MAI au un plan de măsuri, parte dintr-un management integrat, iar fiecare dintre structurile MAI au atribuțiile stabilite, fiind implicate în principal în gestionarea acestui subiect Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră și Inspectoratul General pentru Imigrări. Subiectul migranților aflați în locurile publice sau în locații clandestine (case părăsite), nu este de competența Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, fiind o chestiune ce ține de ordinea publică. Instituțiile implicate în CJSU pot face, eventual, o informare privind situația actuală a migrației”, spune prefectul Nemeth, care este şi preşedintele CJSU.

El aruncă însă pisica în curtea colegului său de la Palatul Administrativ, spunând că, de fapt, de problema asta ar trebui să se ocupe Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – ATOP. Iar Nica ar fi de vină că nu a lucrat la componența ATOP!

”Fiind un subiect ce ține de ordinea publică, o eventuală discuție și consultare formală pe îmbunătățirea măsurilor de ordine publică în municipiul Timișoara și județul Timiș, poate avea loc în ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) al cărui președinte recent ales este președintele Consiliului Județean Timiș. În calitate de prefect, una dintre primele măsuri luate a fost demararea procedurilor pentru constituirea noului ATOP, deoarece, de la alegerile locale din septembrie 2021, nu era actualizată componența ATOP. În acest moment ATOP este constituit și poate funcționa”, a mai transmis Nemeth.

Nica reacționează: ATOP este constituit, dar nu și validat

Făcut cumva vinovat pentru lipsa unor măsuri, Alin Nica, președintele CJT, reacționează și spune că Zoltan Nemeth habar nu are despre ATOP și funcționalitatea acestei structuri. Mai mult, Nica îl acuză pe Nemeth că ar trebui să se ocupe de problema siguranței cetățenilor și nu să stea după tot felul de comisii.

”Referitor la declarația prefectului Zoltan Nemeth care a anunțat că ATOP Timiș (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) este constituit și funcțional, aduc la cunoștința publicului că prefectul se află în eroare: ATOP Timiș este constituit dar nu este validat, lucru care urmează să se întâmple în data de 28 aprilie 2021. Acesta a fost motivul pentru care am solicitat o ședință extraordinară a CJSU (Comitetului Județean pentru Situații de Urgență) pe tema migranților din Timișoara și din județ. Este ciudat faptul că prefectul nu cunoaște datele de mai sus deoarece ATOP Timiș s-a constituit chiar prin ordinul dânsului. Însă puține lucruri mă mai miră după ce primarul Timișoarei a anunțat astăzi în conferință de presă că așteaptă de la CJ Timiș un spațiu pentru cazarea migranților în condițiile în care spațiul era deja dat de o săptămână, protocolul fiind blocat la Primărie. În ceea ce privește ordinea publică, aceasta este cea de-a doua atribuție esențială a prefectului, imediat după verificarea

legalității actelor administrative. În consecință, pe tema ordinii publice și a migranților, în locul prefectului, eu n-aș aștepta după ATOP Timiș care are rol consultativ, ci aș intra în atribuții, prefectul fiind și angajat MAI, pe lângă reprezentantul Guvernului în teritoriu. ATOP nu este structură de decizie și nu are rol executiv. Prefectul este coordonatorul Comitetului Județean pentru Managementul Integrat al Frontierelor, organism constituit prin ordin de prefect și cu atribuții în zona migranților”, spune Alin Nica.

El mai anunță că în cadrul CJSU s-a discutat, de fapt, de problema migranților șă că s-a ajuns la concluzia că ar fi nevoie de o schibare legislativă. Deci, se va lua legătura cu parlamentarii pentru a rezolva problema.

”Vestea bună este că astăzi în cadrul ședinței CJSU Timiş am clarificat că e nevoie de modificări legislative care să faciliteze și să susțină măsurile de gestionare eficientă a migranților, astfel că, în cel mai scurt timp voi lua legătura cu parlamentari de Timiș pentru a le cere să inițieze toate schimbările necesare”, a încheiat Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

CH a spus: (aprilie 21st, 2021 at 08:13 )

Mi-e scârbă de ce se întâmplă între “onor” conducerile primăriei, județului și prefectură.
Exact ca pe vremea lui Robu și a lui Dobra, între ei nu existau decât certuri. Fiecare cu “opinia” și “ideile” lui. Din acest motiv în Timișoara nu există stadion, sală polivalentă, o ieșire decentă spre autostradă, spitale, etc.
Exact la fel și acum, în loc să colaboreze (măcar acum fac toți parte din aceeași coaliție) ei se ceartă, în public și asta e clar în detrimentul Timișoarei și al județului.
Nu vă puneți speranțe prea mari pentru “realizări” în oraș și în județ. Orgoliile sunt mai mari decât dorința de a face ceva.
Păcat!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO

Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Iulius Gardens s-a transformat într-un tărâm magic, unde 17 dragoni animatronici, de dimensiuni impresionante, îi așteaptă pe curioși. Personaje din producții celebre, creaturi cu puteri magice sau reprezentări inspirate din cele mai cunoscute mituri, fiecare dintre exponate spune o poveste plină de mister. Expoziția poate fi vizitată până pe 1 noiembrie 2026, iar accesul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Arena „Gheorghe Rășcanu” din Timișoara a vibrat sub energia sutelor de copii veniți din toată regiunea pentru o nouă etapă de referință din Campionatul Regional de MiniRugby Transilvania. De la micuții curajoși de la categoria U8 și până la juniorii în plină afirmare de la U16, gazonul din Ronaț a fost martorul unui spectacol sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rugby-ul se joacă la Timișoara cu sufletul: sărbătoarea ovală de pe Arena „Gheorghe Rășcanu”/FOTO
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, răspunde unor caracterizări lansate de USR Timiș în cadrul unui comunicat de presă post Conferința Județeană a partidului. Social-democratul este vizat mai ales de adversarul său (politic) cel mai înverșunat, viceprimarul Ruben Lațcău, care spune despre Simonis că vrea ca PSD să preia tot județul și să îl transforme în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis răspunde acuzațiilor de capturare a Banatului și asalt asupra Timișoarei și Timișului, lansate de liderii USR
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT) își consolidează prezența și cooperarea la nivel internațional prin participarea la evenimente academice de prestigiu global. Recent, o delegație a universității a reprezentat instituția la Bruxelles, în cadrul celei de-a V-a ediții a Simpozionului de Diplomație Medicală. Delegația timișoreană a fost alcătuită din Prof. univ....
Citeşte tot articolul Citeste articolul UMF „Victor Babeș” din Timișoara, reprezentată la cel de-al V-lea Simpozion de Diplomație Medicală de la Bruxelles
Dominic Fritz i-a avertizat pe membrii USR că intrarea partidului în opoziție va face din partid principala țintă a PSD, dar și a oamenilor PSD din Justiție și din instituțiile de control. Fritz este optimist că polul reformist, pe care USR îl va coagula împreună cu PNL și cu forțele reformatoare din politică și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru 2028, USR Timiş şi-a propus să câştige atât Primăria Timișoara, cât și conducerea Consiliului Judeţean pentru „a apăra Banatul de captura PSD” ”
Timișenii sunt chemați să își exprime opinia referitor la proiectul de hotărâre privind propunerea de aprobare a taxelor locale de interes județean pentru anul fiscal 2027. Proiectul vizează stabilirea taxelor locale pentru instituțiile de artă și cultură aflate în subordinea Consiliului Județean Timiș pentru anul 2027. Se propune indexarea taxelor existente din anul 2026 cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș propune majorarea taxelor de interes județean cu rata inflației și introducerea de noi taxe
Municipalitatea timișoreană va primi, cu titlu gratuit, două terenuri care vor fi folosite la amenajarea unui nou drum, denumit Aleea Aurora Gruescu. Acesta va crea o legătură între strada Demetriade și strada Constructorilor. Unul dintre terenuri are suprafața de 1.894 de metri pătrați, iar cel de al doilea 11.074 metri pătrați, fiind situate pe strada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara primește aproape 13.000 de metri pătrați de teren pentru un nou drum între străzile Demetriade și Constructorilor
După o experiență fructuoasă la Bistrița, Dan Dumitru revine la Timișoara, fiind numit manager sportiv al clubului sportiv al municipalității, SCM Timișoara. Dan Dumitru a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2026/2027. El este absolvent al Facultății de Educație Fizică si Sport din Timișoara, în 1995, și a obținut masteratul în Educație Fizică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dan Dumitru este noul manager sportiv general al SCM Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.