Marți, 239 de polițiști timișeni, alături de angajați de la celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au verificat zonele în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și mijloacele de transport persoane, cu privire la respectarea măsurilor privind prevenirea răspândirii SARS-COV-2.
Au fost verificate 102 societăți comerciale, precum şi 122 de mijloace de transport persoane, dintre care 45 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 1.000 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 198 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 45.000 de lei. Dintre acestea, 152 de amenzi în valoare de 31.000 de lei au fost date pentru nepurtarea măștii sanitare și 46 de sancțiuni în valoare de 14.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Aceste activități se vor desfășura și în perioada următoare în Timiș.
Comentarii prin facebook