Cât îi costă pe români candidatura lui Ludovic Orban la şefia PNL. Sau scopul care nu scuză mijloacele

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

După pandemia de coronavirus, care încă nu a trecut, în pofida „marii eliberări” din weekend-ul trecut, o altă mare problemă face ca revenirea la o oarecare normalitate să fie amânată. Şi mă refer aici la alegerile interne care au loc în acest an, atât în PNL, cât şi USR PLUS. Ori războiul surd dintre cele două formaţiuni aflate la guvernare este generat şi de aceste alegeri. Spre deosebire de electoratele celor două partide, care îşi doresc concordie, foarte mulţi membri ai PNL văd în USR PLUS principalul adversar, reciproca fiind la fel de valabilă. Iar liderii PNL şi USR PLUS asta livrează: război şi declaraţii belicoase la adresa colegilor de guvernare. Şi asta doar ca să dea bine la colegii de partid în perpectiva alegerilor.  

Evident, acest conflict perpetuu nu are cum să aibă efecte pozitive asupra guvernării. În acest context, la altceva vreau să mă refer însă mai jos, mai exact la alegerile interne din PNL. Ludovic Orban nu a fost un premier rău. Într-o perioadă furtunoasă nu doar pentru România, ci pentru întreaga lume, a reuşit cumva să ancoreze la mal corabia numită România. Sigur, cu unele poticneli, cu unele măsuri populiste, chiar şi cu câteva intervenţii ale preşedintelui. Să nu uităm că, inclusiv la nivelul infrastructurii, s-a investit într-un an extrem de dificil din punct de vedere economic mai mult decât atunci când economia bubuia în perioada PSD.

O mare problemă însă la Orban este selecţia oamenilor pentru diverse funcţii la stat. O problemă pe care a avut-o şi ca premier-preşedinte de partid, iar acum ca preşedinte – candidat la un nou mandat în fruntea PNL. Iar în această chestiune, Orban are numai reflexe PSD-iste. Respectiv, voturile unor filiale judeţene sau ale unor baroni locali sunt răsplătite cu funcţii extrem de importante la stat. Cel mai recent caz este cel al Televiziunii Române, acolo unde în extrem de imporantul post de director general interimar a fost numită o jurnalistă mediocră de la TVR Craiova, dar susţinută de PNL Dolj. Ori aşa ceva nu s-a întâmplat absolut niciodată. Nici măcar PSD-ul nu a coborât atât de jos ştacheta în privinţa TVR, încât să numească acolo o specialistă în „consumul fantastic de energie” al vrăjitoarelor. Nu mai discut de crasa ofensă la adresa profesioniştilor (da, mai sunt) din televiziunea publică, dar şi o sfidare la adresa tuturor românilor care îşi plătesc taxa TVR. Ca să nu mai spun că preferata liberalilor, Ramona Săseanu, a căzut în mod ruşinos două concursuri organizate de TVR Craiova, remarcându-se şi acolo cu sintagma „municipii de judeţ”.

Câte voturi şi-a antamat Orban prin această numire halucinantă? Probail la fel de multe cum a calculat şi la Iaşi, acolo unde cuplul penal Alexe – Chirică s-a comportat exact ca nişte baroni PSD-işti. Aşa am descoperit acolo şi „animalul politic” de la Ape, angajator de chelneriţe şi manichiuriste (nu că nu ar fi meserii norabile) în posturi importante. Dar „baronul” de Caraş-Severin, Marcel Vela, oare câte voturi a promis pentru ca fiica sa vitregă să fie unsă vicepreşedinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale. Şi aceasta, la un concurs pe bune, pentru a ajunge notăriţă, a luat nota 2,17! Şi asta nu e totul, mama fetei, partenera de viaţă a lui Vela, are interese într-o firmă care vrea să construiască patru microhidrocentrale într-o arie naturală protejată. Şi pentru asta are nevoie de acceptul semnat al fiicei! Oribil, de-a dreptul!

Am dat la întâmplare trei exemple, care reprezintă un vârf al isberg-ului, fiindcă astfel de lucruri sunt mult, mult mai numeroase. Este exact acelaşi model de “meritocraţie” pe care-l promova şi PSD, dacă nu chiar mai rău. Proabil, şi-o fi zicând şi Orban că scopul scuză mijloacele. Dar scopul lui Machiavelli, de la care vine această sintagmă, chiar era unul nobil: unificarea Italiei. Care e scopul lui Orban, pentru care lasă atât pârjol în urma lui? Să rămână preşedintele PNL, crezându-se probabil providenţial, atât pentru partid, cât şi pentru ţară. Nu spun, ar fi şi ăsta un scop nobil, dar numai dacă l-ar avea drept contracandidat pe Rareş Bogdan, de exemplu. Dar nu e cazul…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Nelu a spus: (mai 18th, 2021 at 12:00 )

exemple din astea de pesedism grotesc in PNL gasesti in fiecare institutie condusa de ei, doar in Timisoara gasesti vreo 10 fara sa stai prea mult pe ganduri.

Poli 21 a spus: (mai 18th, 2021 at 19:12 )

Ino draga, vezi ca si materia maro produsa de usr are un termen de garantie limitat, asa ca pregateste urmatoarele diatribe pentru … Haur, psd,s.a.m.d. , ca doar esti maestru in volute.

Un timisorean obiectiv a spus: (mai 18th, 2021 at 21:11 )

Un articol superficial : Andra Vela a fost numita vicepresedinte de catre guvern, adica prin semnatura lui Citu. Deci cum stau lucrurile dl.Ino, e cu totul corecta argumentatia sau nu cumva mai avem pe cineva in PNL care uzeaza exact de aceleasi mijloace pentru a-si cumpara voturile interne ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara

Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7

Etapa a IX-a din C7 a fost echilibrată, vizitatorii și amfitrionii împărâind punctele, cu două victorii de fiecare parte și două remize. Ghiroda vine cu puncte din deplasare, Poli II obține în sfârșit a doua victorie din campionat, în timp ce Șagul a pierdut, contrar cursului jocului la Cermei. Rezultate, marcatori, clasament: CSU Alba Iulia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Ghiroda și Poli II, eșec la limită pentru Șag în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) lansează prima ediție a festivalului de film social „Society on the Screen – SOS 301”, un eveniment care își propune să aducă în atenția publicului teme și probleme relevante pentru societatea contemporană și să creeze un spațiu de reflecție, dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează „Society on the Screen – SOS 301”, un festival de film social dedicat provocărilor societății contemporane
Primăria Timișoara a așteptat ca la Ministerul Transporturilor să ajungă un ministru USR pentru a lansa proiectul trenului metropolitan al orașului, la pachet cu excluderea CJ Timiș din această iniţiativă. Sunt acuzațiile lansate de Alfred Simonis, care acuză municipalitatea timișoreană că … a pierdut trenul și atunci când se puteau obține finanțări, așa cum au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul tren metropolitan, un nou subiect de dispută. Simonis, nemulțumit că CJ Timiș a fost lăsat pe dinafară de Primăria Timișoara
Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor de  la Giarmata Vii, concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, şi-a stabilit câştigătorii. Desemnat câştigător a fost un gulaș de vită cu cartofi și găluște preparat de Loredan Dohan. La Giarmata Vii, ceaunele, cântecul și jocul popular au adunat oamenii laolaltă și au dat gust unei zile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un gulaș de vită cu cartofi și găluște a fost câştigătorul Festivalului Ceaunelor de la Giarmata Vii
Povestea unui domeniu nobiliar readus la viață prin pasiunea unei familii și conexiunea cu oamenii locului. O invitație la picnic, doar pentru ei doi, avea să schimbe destinul unui vechi domeniu nobiliar, lăsat ani la rând în paragină. Așa a început povestea Domeniilor Murani pentru Maria și Sorin Prada. Printre arborii bătrâni și clădirile peste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au venit pentru un picnic și au rămas să scrie povestea Domeniilor Murani
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, îi contrazice pe Ilie Bolojan și Dominic Fritz în privința deblocării proiectului noului stadion Dan Păltinișanu. Liderul PSD susține că explicațiile celor doi sunt neconvingătoare și îl acuză pe primarul Timișoarei că a început să revendice susținerea proiectului abia după ce investiția a fost deblocată. Simonis contestă explicația premierului demis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dialogul de la distanță continuă, Simonis îi răspunde lui Fritz pe tema stadionului: „După 6 ani de tăcere, ne spune că a fost dintotdeauna un mare susținător”
Personajele medievale, domnițe și cavaleri, sunt, de vineri, în fața timișorenilor, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Au fost în paradă pe străzile orașului și au cântat pentru publicul interesat de acest eveniment cu totul special. Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cavalerii medievali și domnițele în haine de epocă au fost în turneu prin centrul Timișoarei/FOTO
Dominic Fritz îl acuză pe Alfred Simonis că inventează blocaje și conflicte în jurul stadionului Dan Păltinișanu, pentru a-și atribui meritul de a fi deblocat proiectul. Primarul Timișoarei susține că povestea lansată vineri de șeful CJT, potrivit căreia Ilie Bolojan ar fi renunțat să anunțe deblocarea investiției după o discuție cu primarul este falsă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz îl acuză pe Simonis că minte în scandalul presupusei blocări a stadionului Dan Păltinișanu
Universitatea Politehnica Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare la mijlocul acestei luni și a fost epicentrul colaborării și educației digitale de la nivel european. În perioada 12–16 octombrie 2026, instituția de învățământ superior a găzduit o nouă ediție de răsunet a International Engagement Circus, un eveniment de anvergură organizat sub umbrela prestigioasei Alianțe a Universităților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a devenit hub-ul inovației digitale europene după succesul internațional E³UDRES² Engagement Circus 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.