Un important volum de date demografice, economice sau de infrastructură, cultură, sănătate, toate legate de Timișoara, sunt disponibile pentru oricine dorește, ”la liber”, pe portalul primăriei orașului. Aflat la început de drum, portalul de date deschise din orașul de pe Bega este primul de acest fel, deschis în România.
Datele sunt disponibile la adresa https://data.primariatm.ro/, aici fiind, de fapt, portalul de date deschise al Timișoarei. E un portal în lucru și va fi actualizat permanent cu date deschise despre Timișoara, despre calitatea mediului, impactul COVID-19 și al vaccinării, date demografice, economice sau de infrastructură în domeniile educației, culturii și sănătății.
”Aceste date sunt ale voastre, ale comunității. Pot fi folosite de oricine vrea să facă analize, să urmărească evoluții, să identifice probleme și oportunități economice, să propună soluții informate, bazate pe date”, a anunțat Primăria Timișoara.
La punerea la punct a noului instrument statistic au lucrat echipe de voluntari și asociațiile Banat IT, Smart City și AID-ONG.
”Aceste date îți dau gradul de oportunitate, potențialul unui oraș. Arată cum se poate conecta lumea la nivel mondial. De ce date deschise? Pentru că ele acordă un grad de transparentizare, să controlezi probleme și să găsești soluții la ele”, a spus Vali Mureșan, consilierul primarului Dominic Fritz.
Comentarii prin facebook