Subcarpați și Vița de Vie, printre trupele care urcă pe scena Flight Festival de anul acesta

După anul 2020, foarte dificil pentru sectorul cultural din România, în care Flight Festival a fost unul din foarte puținele proiecte care și-au asumat să ofere publicului evenimente culturale de calitate, respectând toate reglementările și restricțiile impuse de autorități în pandemie, organizatorii anunță a treia ediție de festival, care va avea loc la sfârșitul acestei veri, în perioada 20 august – 1 septembrie, în Timișoara.

Evenimentul acoperă un program centrat pe cele trei componente (muzică, artă și tehnologie), care se va întinde pe perioada a 13 zile, în multiple locații, atât din Timișoara (Bastionul Theresia, Grădina de Vară a Filarmonicii Banatul, D’arc pe mal, Piața Sf. Gheorghe, Iulius Town, Aerodrom Cioca), cât și din câteva localități periurbane din cadrul zonei metropolitane.

Și anul acesta componenta muzicală va fi axată preponderent pe artiști români, sprijinind în continuare sectorul cultural românesc, care a trecut prin momente dificile.

Organizatorii au dezvăluit primele nume care vor urca pe scena Flight Festival de la Aerodrom Cioca, în weekendul 27-29 August: Subcarpați, Vița de Vie, Golan, Robin and the Backstabbers, Moonlight Breakfast, Cred Că Sunt Extraterestru & Yardie Flo (Basska), Om la Lună, Melting Dice, K-LU.

Surprizele legate de ceilalți artiști (inclusiv internaționali) care urmează să concerteze în vara 2021, vor fi dezvăluite în curând publicului festivalier.

Iubitorii de teatru se vor putea bucura de spectacole ale unor instituții și academii de teatru reprezentative, centrate pe etniile care sunt parte din multiculturalitatea prin care Timișoara s-a remarcat atât pe plan național, cât și la nivel internațional. Pentru cinefili, festivalul de film din cadrul Flight Festival va aduce proiecții în aer liber ale unor pelicule celebre, în locații idilice (pe malurile Begăi, pe malul unui lac sau într-un parc central).

La această ediție, și tehnologia va surprinde participanții la festival printr-o conferință cu speakeri avangardiști, în cadrul seriei Tech Talks, prin soluții inovatoare, generate în cadrul Flight Hackathon pentru provocările create de găzduirea Capitalei Culturale Europene la Timișoara, dar și prin interacțiunile cu diverse tehnologii inovative care ne vor impacta pe fiecare dintre noi, în perioada imediat următoare (Tech World).

„După o ediție anterioară cu multe provocări, dar implementată cu succes în plină pandemie, anul acesta suntem convinși că va fi mult mai bine. În domeniul muzical pregătim patru scene, care să acopere toate gusturile muzicale și avem în program multe experiențe inedite, de care tuturor ne era dor și pe care le vom dezvălui în viitorul apropiat – de la activități pentru familii și copii (ateliere creative, lansări de zmeie, zboruri cu avionul), până la interacțiunea cu tehnologiile viitorului, proiecții de film și spectacole de teatru cu actori consacrați, experiențe culinare, distractive și locuri de relaxare.

În plus, o noutate a ediției cu numărul trei este că ne propunem să fim un festival eco friendly și pregătim pentru public o serie de activități sustenabile.

Flight Festival va fi, cu siguranță, locul unde să îți dorești să evadezi din cotidian și să te întâlnești cu cei dragi într-o atmosferă de festival, în condiții de siguranță”, declară Andreea Petrica, PR Flight Festival.

Bilete sunt deja puse în vânzare la un preț early bird, atât în rețeaua Entertix, cât și în rețeaua iabilet.ro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești

Etapa a patra a Ligii Naționale de baschet aduce pentru echipa bănățeană o înfruntare cu cealaltă echipă alb-violetă din prima ligă. Jocul SCM Politehnica Timișoara – FC Argeș este programat luni, 26 octombrie, la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă. Gazdele au o linie de clasament cu o victorie (în deplasare la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înfruntare alb-violetă pe Bega! Duel sub panou între Timișoara și Pitești
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.