Ziua Națională a Contabilului Român. Centenarul profesiei contabile reglementate în România

În 13 iulie, profesioniștii contabili din întreaga țară vor sărbători 100 de ani de la reglementarea profesiei contabile în România, un secol de la înființarea Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), singurul organism național abilitat pentru acordarea calificărilor profesionale de expert contabil și contabil autorizat.

La 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I semna Decretul Regal pentru aprobarea legii de înființare a CECCAR. România s-a alăturat, astfel, în acele vremuri, marilor puteri economice,  țări în care profesia contabilă era legiferată – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Regatul Italiei, Republica de la Weimar (Germania de astăzi) și Statele Unite ale Americii. România a devenit, astfel, parte a clubului select al statelor dezvoltate la acel moment.

Pentru a marca un secol trecut de la acel moment, profesioniștii contabili membri ai CECCAR Filiala Timiș își celebrează centenarul cu prilejul celei de-a XVII-a ediții a Zilei Naționale a Contabilului Român, ce va avea loc la Galla Events, începând cu ora 16.30.

Eveniment tradițional care an de an reunește în toate județele țării și în municipiul București reprezentanți ai instituțiilor și ai autorităților de reglementare, ai mediului de afaceri, universitar și alți parteneri de dialog, sub sloganul „Tradiție pentru viitor. Evoluăm împreună”, sărbătoarea dedicată profesioniștilor contabili va evoca momente și personalități de seamă din trecutul organismului profesional, al economiei românești.

Ziua Națională a Contabilului Român reprezintă și un prilej de a recunoaște rezultatele experților contabili și contabililor autorizați obținute în anul anterior, în cadrul Topului național și Topului local al membrilor CECCAR.

Sunt apreciate, astfel, performanțele societăților de expertiză contabilă și de contabilitate, precum și ale experților contabili și contabililor autorizați care își desfășoară activitatea individual, aportul acestora la dezvoltarea profesiei și al mediului antreprenorial, în interes public.

www.100.ceccar.ro

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!

„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.