Vernisaj la Muzeul de Artă al expoziţiei ”Fenomene Europene în Colecția Galeriei Matica srpska”

dav

Muzeul Național de Artă din Timișoara organizează luni, 26 iulie, ora 18.00, vernisajul expoziției de pictură ”Fenomene Europene în Colecția Galeriei Matica srpska” din Novi Sad. Evenimentul reprezintă primul rod al colaborării dintre cele două muzee și anticipează șirul de manifestări din agenda capitalelor culturale europene, Novi Sad in 2022, respectiv Timișoara în 2023.

Lucrările sunt operele mai multor artiști sârbi din diferite generații, începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea și ajungând în contemporaneitate.

Tematica, tehnicile utilizate, stilurile artistice și mesajele pe care le transmit cuprind o paletă foarte largă, oferind o nesperată sinteză a întregii perioade. Cei patru curatori de la Novi Sad: Danilo Vuksanovic, Miroslava Zarkov, Luka Kulic si Stanislava Jovanovic Mindic au selectat cele mai reprezentative lucrări din patrimoniul Galeriei Matica srpska, pornind, fiecare, de la câte un concept din motto-ul ales pentru expoziție: libertate, moștenire, progres și diversitate.

“Întregul eveniment este centrat pe formularea acelor elemente care constituie, în viziunea curatorilor, expresia pregnantă a culturii europene. Libertatea e văzută în relație cu lupta pentru independență, moștenirea recapitulează mituri și simboluri biblice sau din panteonul antic grecesc, progresul este văzut drept consecința directă a iluminismului și opțiunii pentru raționalitate în timp ce diversitatea reprezintă încununarea tuturor acestor procese, oferindu-ne lecția la care aspiră întregul fenomen al capitalelor culturale europene”, transmit organizatorii.

La vernisaj vor participa personalități de marcă ale vieții politice și culturale românești și sârbești: dna Maia Gojcovici, Ministru al Culturii si Informației de la Belgrad, dna dr. Tijana Palkovljevic Bugarski, Director al Galeriei Matica srpska, respectiv dna Iulia Popovici, secretar de stat în Ministerul Culturii din România și dl Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș. Expoziția va rămâne pe simeze până în 15 septembrie 2021.

dav

dav

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș

Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean

Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean
Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților
Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
Lucrările care se fac pe autostrada A1 în județul Arad s-au mutat pe sensul Pecica – Arad, între 547+000 – km 554+000. În zona amintită se execută lucrări la îmbrăcămintea asfaltică: frezare, reparații și așternere de covor asfaltic nou. Reparațiile pe sensul Arad – Pecica au fost finalizate, fiind realizate lucrări similare. Până în 16...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri
SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.