Sindicatul Primăriei Timişoara investeşte în imobiliare şi… turism. În acest an a achiziţionat zece apartamente în Mamaia

Perioada de pandemie şi criză economică pare să nu fi afectat sub nicio formă afacerile Sindicatului Primăriei Timişoara, ba chiar din contră. În acest an, sindicaliştii conduşi de Tiberiu Negrei au reuşit să achiziţioneze nu mai puţin de zece apartamente în cea mai de fiţe staţiune din România, Mamaia.

Sindicatul Primărei Timişoara, care s-a “îmbogăţit” recent cu oameni grei din administraţia Robu, precum Culiţă Chiş, Adrian Bere sau Rodica Aurelian, nu este deloc afectat de criza economică din ultima perioadă, cauzată de epidemia de coronavirus. Dovadă grăitoare este faptul că a reuşit să achiziţioneze, în acest an, zece apartamente în staţiunea Mamaia. Este drept că apartamentele au fost cumpărate înainte de-a se şti că există mare nevoie de bani şi pentru procesul intentat municipalităţii, din cauza noii orgnigrame.

Primele cinci apartamente au fost achiziţionate de Sindicatul PMT pe 29 ianuarie, în Staţiunea Mamaia Nord, în clădirea Sunny Lake Apartaments, arată într-o informare (vezi aici) liderul sindicatului, Tiberiu Negrei, care însă nu arată care a fost valoarea contractului. Următoarele cinci au fost contractate pe 15 aprilie, în aceeaşi clădire. Din cele achiziţionate în aprilie, sindicatul a intrat în posesia doar a unuia, restul de patru urmând să fie preluate efectiv pe data de 7 martie 2022.

Zilele trecute, acelaşi Negrei le-a trimis sindicaliştilor primăriei o informare, privind situaţia la zi a rezervărilor în apartamentele cumpărate.

“Pana luni 2.08.2021, ora 16, au fost facute 57 rezervari de catre membrii de sindicat (Sindicatul PMT, Federatia APIA si FNSA, ambele federatii din Cartel Alfa) + 1 rezervare de catre un colaborator al Sindicatului PMT, pentru cele 6 apartamente achizitionate de sindicat la Mamaia Nord.

Incepand cu data 01.04.2021 au acces la rezervare atat membrii Sindicatului PMT (inclusiv colaboratorii sindicatului si membrii de sindicat pensionati) cat si membrii altor sindicate (din FNSA, CNS Cartel ALFA si alte structuri sindicale).

Pentru toti cei interesati sa faca rezervari in urmatoarea perioada, au ramas apartamente libere, astfel:

PERIOADA APARTAMENTE LIBERE

6 septembrie – 13 septembrie 5

13 septembrie – 20 septembrie 6

20 septembrie – 27 septembrie 6

27 septembrie – 4 octombrie 6

ATENTIE!!! Sistemul este pe principiul primul venit – primul servit (in limita locurilor disponibile)”, a transmis Negrei

Preţurile practicate de sindicat pot fi consultate aici, aici şi aici. Ele variază în funcţie de perioadă, dar şi de situaţia… sindicală a solicitantului.

Sursa foto: Facebook Sunny Lake Apartaments

 

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ion a spus: (august 6th, 2021 at 10:38 )

Acusi trece anul si Fritz nu a dat pe nimeni afara din Primaria Timisoara. Daca ii numeri bine sunt mai multi angajati acum decat acum un an. Si astia se rup in figuri la Mamaia. Fritz e un sarlatan.

desteptarea! a spus: (august 6th, 2021 at 12:17 )

Romania este Raiul bugetarilor si specialilor! in nici-o tara din lume privatii nu isi platesc bugetarii cu 70% mai mult decat se incaseaza in privat, asa cum se intmpla in Romania! in nici-o tara din lume diferntele intre pensiile speciale incasate de la 42 de ani si pensiile contributive/muncite pana la 65 de ani nu sunt asa de mari!
uSR fara toti pe contributivitate si reforma adevarata a aparatului bugetar se va desfiinta! nu vad de ce sa mai votezi usr?! daca vrei pomeni bugetare si ‘speciale’ pe datorie, votezi pnl si psd! deci usr nu mai poate mobiliza electorat! ei, ori taie cu adevarat pensiile speciale si fac reforme adevarate, ori ies ACUM de la guvernare!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori

Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Lucrările privind introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire, în PUZ-ul pentru tineri și în PUZ Vest se află într-o etapă finală, anunţă primarul comunei Şag, Flavius Roşu.  Flavius Roşu afirmă că, în aproximativ două săptămâni, vor începe probele la rețele, etapă care va dura în jur de 3-4 săptămâni, iar dacă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Introducerea rețelei de apă și canal în zona Mănăstire din Şag, în etapa finală
Un meci între componenții echipelor de fotbal Poli 90 și UMT 2000, ambele antrenate de iubitul antrenor Costică Rădulescu, va fi principalul eveniment programat sâmbătă pentru deschiderea către public a celei mai noi baze sportive din Timișoara. Aceasta poartă numele antrenorului amintit și a fost primită de municipalitate de la Compania Națională de investiții. Situată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază Costică Rădulescu, primită de primărie de la CNI, se deschide sâmbătă pentru timișoreni
Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.