Raoul Trifan: „PNL nu este un partid liberal. PNL este un partid conservator de rit vechi”

Raoul Trifan

Raoul Trifan

Senatorul USR PLUS de Timiş, Raoul Trifan, a produs un atac foarte dur la adresa colegilor de alianţă, cei din PNL. Trifan spune că PNL nu mai are nimic în comun cu liberalismul, fiind de fapt o formaţiune conservatoare. Tocmai de aceea, a continuat el, adevăraţii liberali din PNL Timiş se reorientează acum spre USR PLUS.

Raoul Trifan, afirmă că această vară a fost darnică în plan politic la nivelul județului Timiș, referindu-se în special la ce s-a întâmplat în PNL. El îi acuză pe liberali că nu ratează niciun moment pentru a-i ataca pe cei din USR PLUS.

“Am putut vedea, cu toții, adevărata față a Partidului Național Liberal, așa cum este ea de fapt și nu cum vor liderii PNL să o prezinte. Între spectacolul absolut grotesc din jurul alegerilor interne, unde unor sute de membri le-a fost luat dreptul de vot pentru că nu votau cum trebuie, frustrarea de care peneliștii dau dovadă prin setea nemărginită cu care lovesc în partenerii lor de guvernare locală, cei cu care ar trebui să colaboreze pentru binele județului, ura pe care o afișează fără nonșalanță pentru minoritățile din Timișoara – orașul toleranței și conviețuirii – și tranzacționalismul de tip balcanic care le ghidează fiecare decizie în raport cu USR PLUS, PNL Timiș ne-a oferit tuturor o ocazie rară de a vedea până în miezul organizației lor județene”, a afirmat Trifan.

El a ajuns la concluzia fermă că PNL nu are nimic în comun cu liberalimsul. Mai mult, el afirmă că acei membri cu adevărat liberali, dezgustaţi de ”megalomania” lui Robu şi “provincialismul” lui Nica se orientează acum spre USR PLUS.

“Era evident de multă vreme, dar cred că acum este mai clar ca niciodată că PNL NU este un partid liberal. PNL este un partid conservator de rit vechi, care are din întâmplare cuvântul Liberal în nume și al cărui scop principal este căpușarea instituțiilor publice prin capturarea puterii. Gândiți-vă la Fidesz sau PiS – aceasta este adevărata față a PNL. Toate indiciile ne spun asta. De la modul în care cumpără presa locală și națională (cea care se lasă cumpărată), la atitudinea partidului față de minorități și până la felul în care își numesc apropiații în toate posturile din instituțiile publice; ca să dau doar câteva exemple, pentru că sunt mult mai multe. Asta nu înseamnă că PNL Timiș nu are și adevărați liberali printre susținători, oameni care înainte erau dezgustați de megalomania lui Robu, iar acum sunt oripilați de provincialismul deșănțat al lui Nica. Acei oameni au început deja să se reorienteze spre singurul partid care chiar acționează în baza principiilor liberale în România: USR PLUS”, a încheiat Trifan

 

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

liberal a spus: (august 8th, 2021 at 10:57 )

Dl. Raul Trifan aberează. USR+ nu are ca docrină liberalismul ci progresismul, un marxism deghizat. Dacă ar fi un partid autentic și nu unul de nișă, fabricat în laboratoare, ar prezenta care este raportul corect între cele două formațiuni: USR și PLUS. Deocamdată, la nivel local domină „progresismul”: Dominic Fritz, Lațcău și Moș. Trio USR! Unde sunt cei din PLUS? Dar democrația de partid, cum se prezintă? Înainte de a critica și cataloga pe alții, uită-te în ograda proprie! Te vindecă de fierbințeli politice estivale!

Poli 21 a spus: (august 8th, 2021 at 11:46 )

Pasarea malai viseaza si trifan noi membrii usr.

Cititor a spus: (august 8th, 2021 at 15:11 )

Dl Raul Trifan are dreptate, doar partidele moderne s au debarasat de absolventii de facultate, stiut fiind ca acestia nu au nivelul sa ne duca spre propasirea visata de neomarxisti. „Fara licentiati in posturi publice !”

astazi a spus: (august 8th, 2021 at 15:38 )

PNL este o mizerie astazi! Nu aceeasi , ci alta care pute mult mai tare…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei

Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

aquatim santier

Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente. Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană a emis peste o suta de avertismente pentru combaterea ambroziei
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, îşi va afla pe 18 iunie sentinţa în dosarul în care este acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru conflict de interese. Încetarea mandatului de primar iese însă din discuţii, au confirmat inclusiv avocaţii ANI, miza în cazul în care Fritz pierde procesul fiind interdicţia de-a mai candida după terminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pronunţarea în dosarul ANI vs Dominic Fritz se va da pe 18 iunie. Încetatea mandatului de primar iese din discuţii
Medicii Clinicii Odobescu au operat vineri prima pacientă folosind noul robot chirurgical, intrat în dotarea unității medicale timișorene. O tânără de doar 31 de ani, diagnosticată cu cancer. Operația a decurs în condiții bune, aceasta și pentru că cele 4 brațe ale robotului fac mișcări imposibil de realizat manual. Medicul controlează fiecare mișcare, iar robotul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Municipalitatea timișoreană anunță că susține educația care pregătește tinerii pentru sistemul de învățământ dual, o opțiune care îmbină școala cu practica direct în companii. În Timișoara, la liceele care au astfel de programe, în anul școlar 2026–2027, sunt disponibile peste 1.600 de locuri în liceele tehnologice din oraș, dintre care peste 460 sunt în învățământul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara le recomandă absolvenților de gimnaziu să se facă muncitori în chimie, mecanică sau turism
Primul weekend al acestei veri aduce în Iulius Town evenimente dedicate întregii familii, dar și una dintre cele mai așteptate competiții pentru tătici și pitici. „Junior Explorers” îi provoacă pe cei mici la o vânătoare de comori plină de surprize, „Father and Son/Daughter Challenge” îi invită pe tați și pe cei mici să facă echipă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează Conferința Națională de Drept Comercial, un eveniment științific intrat deja în tradiția și aflat în centrul intereselor teoreticienilor și practicienilor dreptului afacerilor în România. Acțiunea are loc prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, în colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT găzduiește ediția a 16-a a Conferinței Naționale de Drept Comercial
  Societatea Aquatim a finalizat de curând încă un contract de lucrări desfășurat în cadrul proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, parte a Programului Dezvoltare Durabilă (PDD). Contractul „Executie reţele de apă şi canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” a avut o valoare finală de 33.455.142,18 lei, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Patru localități din Timiș vor avea sisteme îmbunătățite pentru apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
Aproape opt kilometri de drum județean, între Făget și limita cu județul Arad, a intrat în reabilitare. Nu sunt porțiuni de drum închis, dar acum acolo se circulă în regim de șantier. Lucrările ar urma să fie gata în două săptămâni. Un nou drum județean din Timiș a intrat în reparații ample. Este DJ 682,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se toarnă asfalt pe drumul dintre Făget și Săvârșin, până la limita de județ. Lucrările, gata în două săptămâni/VIDEO
Din această săptămână, circulația feroviară pe ruta Lugoj – Timișoara a fost întreruptă, iar circulația rutieră între Ghiroda și Aeroport a fost afectată, aceasta pentru a se putea interveni la schimbarea șinelor de tren. Șantierul a fost pus pe repede înainte, pentru ca lucrările să se încadreze în termenul limită impus și de reglementările PNRR....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Linia de cale ferată din zona Pădurea Verde, demontată pe mai mulți kilometri. Proiectul de reabilitare, pus pe repede înainte/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.