Deputatul PNL de Timiş, Cosmin Şandru, spune că ultimele acuzaţii ale lui Ludovic Orban la adresa premierului Florin Cîţu aduc mari prejudicii întregului partid. Şandru afirmă că PNL ar trebui să-i pregătească lui Orban o ieşire onorabilă din cursa pentru preşedinţia partidului.
Luni seara, preşedintele PNL, Ludovic Orban, la o televiziune naţională, a produs atacuri în cascadă la adresa premierului Florin Cîţu. Au fost de altfel, cele mai dure acuzaţii rostite până acum în campania internă a PNL, Orban având câteva şarje şi la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Membru al echipei Cîţu, Cosmin Şandru afirmă că Orban a avut un comportament dezonorant, alăturându-se campaniei de defăimare a premieului.
„În legătură cu ultimele apariții publice ale Președintelui PNL, Ludovic Orban, echipa celor care susțin candidatura lui Florin Cîțu dezaprobă comportamentul lipsit de fair-play politic și declarațiile acestuia care aduc grave prejudicii partidului nostru. Considerăm că este dezonorant pentru președintele PNL să susțină campania de linșaj public a premierului susținut de Partidul Național Liberal. Nu a mai existat niciodată în istoria PNL un astfel de moment și este de dorit să nu mai existe altul nici în viitor. Nu este normal ca actualul președinte al PNL să asiste fără reacție și chiar să încurajeze acuzații grave și derapaje de limbaj la adresa premierului liberal. Nu este normal ca liderul PNL să-l atace pe președintele României, cel mai solid partener politic al partidului nostru în ultimii 7 ani”, a transmis Şandru pe pagina sa de Facebook.
El afirmă că liberalii ar trebui să-i mulţumească acum lui Ludovic Orban pentru ce a făcut în trecut pentru partid şi să-i arate calea spre o ieşire onorabilă din competiţia pentru şefia PNL.
“Mizele și ambițiile personale nu trebuie urmărite de niciun membru PNL, cu atât mai mult de către președintele în exercițiu, în detrimentul mizelor partidului și ale guvernării. Atacarea propriilor colegi, a guvernării și a președintelui României este contraproductivă pentru partidul nostru, iar campania internă pentru funcția de președinte al PNL nu trebuie să se transforme într-o răfuială de ordin personal, care să ne vulnerabilizeze în fața adversarilor. În aceste condiții, trebuie să-i mulțumim actualului președinte al partidului pentru tot ce a făcut bun până acum pentru PNL, să-l îndrumăm spre o ieșire cât mai onorabilă din actuala campanie și, sperăm, pe 25 septembrie, din funcția pe care deja nu o mai onorează conform așteptărilor și intereselor partidului nostru”, a încheiat Şandru.
Comentarii prin facebook