UVT se plasează în topul Times Higher Education World University Rankings 2022

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest Timișoara a fost din nou inclusă în Times Higher Education World University Rankings pentru anul 2022. Instituția a fost clasată în top 1201+ la nivel mondial, dintr-un total de 1662 de universități de elită incluse în acest clasament.

UVT este, în acest clasament, pe poziția a patra între cele 16 instituții de învățământ superor din țară. Ediţia cu numărul 18 a THE WUR a inclus în evaluare peste 2000 de universităţi din lume. Au fost excluse din analiză universităţile fără componentă de predare şi cu mai puțin de 1000 de publicații relevante indexate Scopus între anii 2016 și 2020. Pe lângă datele scientometrice, precum numărul de citări atrase, clasamentul ține seama și de răspunsurile a peste 22 de mii de reprezentanţi ai comunității academice internaţionale, date la sondajul anual al THE cu privire la reputația academică a universităților.

Acest ranking, realizat de revista britanică Times Higher Education (THE) încă din 2004 se concentrează pe excelența la scară globală, evaluând universităţile sub aspectul următoarelor 5 dimensiuni: activitatea de predare (30%), activitatea de cercetare (30%), impactul activităților de cercetare ca urmare a numărului de citări (30%), perspectiva internațională (7,5%) și transferul de cunoștințe către mediul socioeconomic (2,5%).

„Times Higher Education World University Rankings” decantează cu mare precizie o ierarhie globală a universităților, în care și UVT se plasează foarte bine, pe poziția a patra în clasamentul universităților românești cu vizibilitate internațională. Desigur, suntem onorați de această recunoaștere, care ne obligă și ne motivează, cu atât mai mult cu cât acest rezultat ne aduce expunere internațională suplimentară, utilă atât pentru accesarea de noi proiecte de rețea, cât și pentru viitoarea implicare a cercetătorilor noștri în proiecte de cercetare prestigioase sau în programe educaționale avansate.”, conform lui Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ce ABUREALA IEFTINĂ! a spus: (septembrie 2nd, 2021 at 17:21 )

Cind în rankingul European, cel RECUNOSCUT OFICIAL DE TOȚI EXPERTII AUTENTICI, cît și COMISIA EUROPEANĂ, universitățile noastre „de Top”, au scăzut toate pe la coada clasamentului… O confirma și absolvenții ori studenții plecați cu Erasmus prin cele Vestice, ca SUNTEM ÎNAPOIAȚI TARE la capitolul Universități și Curicula. În principal DIN VINA PROFILOR, mai toti niște prafuiti depășiți atit profesional cit și pedagogic

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”

Politehnica Timișoara a debutat cu dreptul în play-off. A fost un intens efort colectiv în fața unei echipe care a venit să se apere pe două linii, Sănătatea Cluj, a doua clasată în această gruipă după meciurile din sezonul regular. După un joc dramatic, dar nu bun calitativ, alb-violeții s-au impus cu 2-1, după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu convingem, dar măcar învingem! Popa și Ene au răpus „virușii verzi”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.