Firmele românești mai au la dispoziție doar o scurtă perioadă în care vor mai putea să își conecteze aparatele de marcat electronice fiscale la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Vor urma o serie de controale pentru verificarea acestei obligații.
Pentru a verifica îndeplinirea acestei obligații, structurile abilitate de control, în special Direcția Generală Antifraudă Fiscală, vor întreprinde acțiuni de verificare cu privire la îndeplinirea obligației de a asigura conectarea la distanță a aparatelor de marcat, în vederea transmiterii de date fiscale, pentru operatorii economici al căror termen limită de conectare a acestor aparate a ajuns la scadență.
De asemenea, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atrage atenția operatorilor economici încadrați în categoria contribuabililor mici și mijlocii asupra termenului scurt, mai puțin de 60 de zile, până la care își mai pot îndeplini obligația de conectare a AMEF la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale al ANAF.
Prin excepţie, conform legislației, operatorii economici care utilizează aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia completării şi transmiterii unei declaraţii pe propria răspundere (Formularul F4110).
Nerespectarea obligației de a asigura conectarea la distanță a aparatelor de marcat fiscale, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 8.000 la 10.000 lei.
Comentarii prin facebook