Sâmbătă, între orele 16:00 și 00:00, un dispozitiv format din echipaje de ordine publică, investigații criminale, sisteme de securitate, proximitate, jandarmi, pompieri de la ISU Banat și reprezentanți ai ITM au desfășurat o razie de amploare în Timișoara.
Între orele 18:00 și 22:00, aceștia au acționat împreună cu lucrătorii din cadrul TF Timișoara în zona Gării de Nord pentru combaterea migrației ilegale și respectarea de către agenții economici a normelor sanitare prevăzute de Legea 55/2020. Au fost descoperiți patru migranți.
De asemenea, polițiștii au verificat 82 de firme, 47 de autovehicule, trei mijloace de transport în comun, au legitimat 128 de persoane și au verificat 72 de certificate verzi. Au fost efectuate instructaje de către pompieri.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 46 de amenzi în valoare de 8.815 lei.
Dintre acestea, opt au fost conform Legii 61/199, în valoare de 1.600 lei, 24 de sancțiuni conform OUG 195/2002 în valoare de 3.915 lei și 14 amenzi conform Legii 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în spațiile aglomerate.
Comentarii prin facebook