Toni Bădescu, primul care și-a depus dosar la alegerile pentru șefia Asociației Județene de Fotbal Timiș

Mai este o lună până la organizarea alegerilor la Asociația Județeană de Fotbal Timiș, iar timp de 4 zile cei care doresc să intre în „luptă” au timp să își prezinte dosarele, apoi va urma campania electorală, în care algeătorii, adică cluburile din Timiș îi vor cunoaște mai bine pe cei înscriși în cursă.

Primul care s-a înscris în cursă pentru a deveni noul șef al AJF este Antonio Bădescu, cunoscut om de fotbal, mai ales în domniul juvenil. În vârstă de 48 de ani, conduce deja de aproape un deceniu, clubul Juventus Timișoara timp în care a crescut generații de jucători, a organizat și participat la zeci de competiții naționale și internaționale.

„Astăzi mi-am depus dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociașiei Judetene de Fotbal Timiș! 2022-2026 din alta perspectivă! În acest moment cred în șansa mea și sunt sigur că pot aduce un plus Asociației. În primul rând mi-aș dori o reorganizare a competițiilor și reducerea costurilor cluburilor participante, de la Liga 4 până la juniori și copii. În plus, doreresc accesarea fondurilor de la bugetul local, cât și la FRF. Anii trecuți, chiar și în pandemie, am reușit să accesez de trei ori bani pentru proiecte de la CJT și o dată de la Primărie. Cât despre echipa mea, deocamdată, postul de secretar este al lui Daniel Iovan, vicepreședinte la statutul jucătorilor. În rest, vom vedea, mai ales în campanie, unde postul de șef al arbitrilor este important”, ne-a spus Toni Bădescu.

Un avantaj al acestuia la postul dorit este licența în managment de fotbal obținută la Universitatea din Lausanne.

Cel mai probabil, pentru poziția de președinte AJF vor mai candida actualul șef, Romeo Malac, considerat principalul favorit și Gabi Stoicovici.

În altă ordine de idei, marți va avea loc, conform statutului, o Adunare Generală a Comitetului Executiv al AJF Timiș, care are pe ordinea de zi și ultimele noutăți despre organizarea alegerilor, din 26 februarie.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (ianuarie 24th, 2022 at 13:29 )

Asa este fotbalul local condus de un malac.

Dan a spus: (ianuarie 24th, 2022 at 18:56 )

nu am inteles cine îl consideră principalul favorit pe Malac. Fiti corecț cu cititorii și nu influențați lunea dle Ghica. Mult succes tuturor candidaților !

Nelu a spus: (ianuarie 25th, 2022 at 08:33 )

Eu am crezut ca Malac e la shrott de mult. Cum naiba conduce un asemenea element AJFul? Mai lipseste Danut Lata si Mircea Sandu la FRF.

Domnu' Gogu a spus: (ianuarie 31st, 2022 at 16:02 )

Toni Badescu, are toate calitatile necesare pentru a ocupa aceasta pozitie. Conducatorii cluburilor si toti cei indreptatiti sa voteze, ar trebui sa tina cont de faptul ca Toni Badescu este un foarte bun manager. Pregatirea profesionala de exceptie, l-a ajutat si-l va ajuta in continuare. Toni Badescu va reforma acest sistem inert, evident, daca cei implicati in fenomenul fotbalistic isi doresc acest lucru.
Succes, Toni!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun

Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Polistele, pătimesc în continuare! Opt înfrângeri la rând

Seria interminabilă de înfrângeri pentru prim-divizionara de fotbal feminin Politehnica Timişoara continuă. Cum la echipă nu s-a produs niciun şoc, fetele pierd meci după meci. În Vinerea Neagră, fetele în ghete au condis la pauză cu 1-0, dar au pierdut pe final cu 1-2, în deplasare, contra Farului. Reamintim, Poli a terminat prima sezonul regulat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Polistele, pătimesc în continuare! Opt înfrângeri la rând
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

CSC Dumbrăviţa a pierdut meciul disputat azi, la Mioveni, cu FC Argeș, în penultima etapă a play-out-ului din Liga 2. Alb-violeții s-au impus cu 1-0, prin golul lui Valentin Buhăcianu, în vreme ce alb-verzii au ratat un penalty în minutul 82, prin Răzvan Ghinescu. Echipa bănăţeană a arătat azi mult mai hotărâtă decât în ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Păcătoşi! Eşec greu de digerat într-un meci în care s-au ratat multe şanse de salvare
Cartierul Tipografilor continuă să rămână surpriza imobiliară a Timișoarei. Prețurile cerute pentru locuințele de aici continuă să fie cele mai mari din oraș, chiar mai ridicate decât cele din zona zero a orașului. Conform datelor deținute de imobiliare.ro în zona amintită, un metru pătrat de locuință scoasă la vânzare a ajuns la 1933 de euro....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cartierul Tipografilor rămâne cel mai scump din Timișoara
Orașul Buziaș dorește introducerea transportului în comun în localitate, dar și în localitățile din jur. În acest scop a fost lansată o licitație, pe SEAP, pentru cumpărarea a trei microbuze electrice, suma alocată fiind de aproape 3,7 milioane de lei. ”Autoritatea contractanta dorește contractarea unui operator economic in vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buziașul caută furnizor pentru trei microbuze electrice, pentru realizarea transportului în comun
Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent. Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024
Vinerea Mare reprezintă pentru creștinii ortodocși ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi a fost pus în mormânt. Vinerea Mare se mai numește și Vinerea Patimilor sau Vinerea Seacă, pentru că este zi de post negru, adică nu se mănâncă și nu se bea decât apă toată ziua. Postul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vinerea Patimilor, zi de post negru
Baschetbaliștii de la SCM Timişoara dispută cu începere de astăzi ultima serie din play-out. Ei vor înfrunta CS Vâlcea 1924, în disputa pentru locul al treisprezecelea. Seria este programată după sistemul „două din trei”, cu primul meci astăzi, de la ora 19.00, la sala Traian din Rm. Vâlcea. Partida va fi arbitrată de Matei Bănică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seria cu Vâlcea începe în Vinerea Mare
Pe lista de cumpărături şi cadouri de Paște nu trebuie să lipsească florile sau aranjamentele florale. Florăriile Horticultura vă aşteaptă cu aranjamente pascale și specii variate de plante la ghiveci. Sunt atât plante colorate, precum Kalanchoe, Guzmania, Saint Paulia, cât și plante decorative prin frunze, precum Dracaena, Philodendron, Sansieveria și multe altele. Prețurile încep de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura vă oferă cele mai colorate şi înmiresmate cadouri de Paşte/Foto
În cadrul cercetărilor privind persoanele implicate în activitatea de migrației ilegală din noaptea de 1 mai, s-a constat faptul că un cetățean român, șofer de taxi, a transportat din municipiul Timișoara, migranții și pe cele trei călăuze afgane, până în zona parcării de pe autostrada A1, Timișoara – Arad. Totodată, ieri dimineață, în jurul orei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un şofer de taxi, principalul ajutor pentru traficanţii de migranţi, care au şi rănit doi poliţişti de frontieră
Top