Peste o lună pornește șantierul pe Stan Vidrighin. Primăria Timișoara se așteaptă la probleme în traficul rutier

Pregătiți-vă de cozi de camioane la intrarea în Timișoara, odată ce va fi lansat șantierul de pe Calea Stan Vidrighin, ne anunță viceprimarul Ruben Lațcău. Organizarea de șantier va fi stabilită pe strada Podeanu, iar de lucrat se va lucra pe jumătate din bulevard.

Unul dintre cele mai mari bulevarde din Timișoara, Stan Vidrighin, va intra în curând în reabilitare. Având în vedere că acesta preia traficul spre și dinspre platforma industrială Buziașului, dar și mare parte din circulația rutieră din zona metropolitană din acea parte a orașului, este de așteptat să apară dificultăți în trafic. Totuși, un capitol special va fi reprezentat de traficul greu, de camioanele care folosesc această rută pentru  traversa Timișoara.

”Pe Stan Vidrighin suntem în ultima fază de avizare, am stabilit organizarea de șantier, care va fi pe Podeanu, în spatele sălii polivalente pe care o construiesc Politehnica și Primăria. Probabil în următoarea lună și ceva se va emite autorizația de construcție și vor putea începe lucrările. Se va lucra pe o singură parte. Propunerea noastră către DRDP a fost să restricționăm traficul de mare tonaj care tranzitează Timișoara, astfel încât să nu mai avem trafic de tonaj greu pe Vidrighin, Andrei Șaguna, Ștefan cel Mare. Momentan DRDP este în analiză. În momentul în care jumătate din bulevard acolo va fi închis, coada de autocamioane va fi de la intrarea în Timișoara până la Remetea, probabil”, precizează Ruben Lațcău.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Rumburak a spus: (februarie 14th, 2022 at 11:21 )

Deci geniul usere a propus ca niciun camion sa nu mai treacă prin Timișoara pe axa est – sud pentru ca bulevardul care se afla pe un drum european intra în reparatie.

Cristi a spus: (februarie 14th, 2022 at 12:17 )

Stati linistiti,

mai putin si e gata centura de sud 🙂
nu va fi nici o problema cu traficul greu un oras, Tirena Scavi e pe ultima suta de metri.
Evident ca si Strabag a terminat in timp record lucrarile de la str. Lidia, doar n-o sa stea toate drumurile astea neutilizate 🙂

George a spus: (februarie 14th, 2022 at 14:16 )

@Rumburak, vezi că proiectul ăsta a fost pornit de iubitul tău, robu. Dacă nu pierdea alegerile mai comentai negativ sau scoteai limba la noi, să vedem cât de maro e? 🤮

IMPOSTORI LA PRIMARIE a spus: (februarie 14th, 2022 at 20:36 )

Bine ca hartia va mai suporta.Ca Timisoreni sau saturat peste cap de voi pentru o bucatica de strada ca B-dul Cetatii va trebuie aproape 3 ani atunci ce sa mai vorbim. Drumul pe Calea Lipovei blocat,B-dul Cetati bloca,Calea Bogdanesti,blocat,mai lipsea Calea Buziasului sa fie complect blocat,ar trebui facut un ghid al orasului unde se mai poate circula,sau numai in jurul primarie si pe drumul spre modesta vila a primarului?Numai si numai ABURELI

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Centrul de Legume – Fructe din Tomnatic, în continuare în căutarea unui administrator. La privați nu a prins

Consiliul Județean Timiș e nevoit să caute o soluție ”in house” pentru a da viață unui proiect care ar fi trebuit să asigure condiții de vânzare mai bune pentru agricultorii din zona de vest a județului. Centrul de Legume – Fructe de la Tomnatic nu a reușit să atragă interesul unei firme private care să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de Legume – Fructe din Tomnatic, în continuare în căutarea unui administrator. La privați nu a prins
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”

Președintele Nicușor Dan a spus că nu are nicio calitate care să îi permită să îi ceară demisia de pe postul de prim ministru lui Ilie Bolojan. Afirmația a fost făcută la Timișoara, în contextul în care șeful statului a fost întrebat asupra posibilei ieșiri de la guvernare a PSD. Președintele a spus că partidele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan insistă pentru menținerea actualei coaliții: ”O să împing cu toate puterile ca cele patru partide pro-occidentale să continue să colaboreze”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie

Baschetbaliștii alb-violeți joacă ultimul meci pe teren propriu, în sezonul regular al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara este gazdă pentru FC Argeș, miercuri, 15 aprilie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Alb-violeții au nevoie de victorie, pentru a păstra șanse reale de calificare în play-off. În clasament, Argeșul este pe locul al patrulea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă – discuții și vizionare de film: 100 de lei (1973), în regia lui Mircea Săucan. Atelierul de scriere creativă continuă dialogul cu regizori români de mare forță stilistică. După Concurs (1983), regizat de Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 100 de lei, un eveniment aparte sub egida UMF
Un număr de 157 de studenți din universități partenere din întreaga Europă au participat alături de studenți ai Universității de Vest Timișoara la cursuri organizate în cadrul Programelor Intensive Mixte (PIM) / Blended Intensive Programmes (BIP), finanțate prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Începând cu anul 2021, UVT atrage finanțări Erasmus+ pentru organizarea acestor programe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sute de studenți străini vin la cursuri la Universitatea de Vest Timișoara
Luni este prima zi a Săptămânii Luminate, iar în cea de-a doua zi de Paşte se respectă tradiţii şi obiceiuri păstrate din timpuri străvechi. Potrivit superstițiilor, în această perioadă porțile Raiului sunt deschise și este interzis să desfășori mai multe activități. Lunea Albă este prima zi după Duminica Învierii Domnului. Este zi de rugăciune, sărbătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Suntem în Lunea Albă! Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată
Baschetbaliștii alb-violeți joacă ultimul meci pe teren propriu, în sezonul regular al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara este gazdă pentru FC Argeș, miercuri, 15 aprilie, de la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Alb-violeții au nevoie de victorie, pentru a păstra șanse reale de calificare în play-off. În clasament, Argeșul este pe locul al patrulea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci acasă și nevoia disperată de victorie
Luni, în a doua zi de Paște, în jurul orei 10:00, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor în urma unui accident feroviar în comuna Peciu Nou. A fost alertat Detașamentul 2 Pompieri Timișoara si la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat în fața trenului, iar șansele de supraviețuire sunt minime. UPDATE: Victima a decedat
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea, vine în ţara noastră şi cu o serie de tradiţii şi superstiţii. După întoarcerea de la biserică, când Sâmbăta Mare a devenit deja Duminica Paştelui, se respectă obiceiul ca, din coşul cu bucate sfinţite la slujba Învierii, fiecare credincios trebuie să mănânce mai întâi un ou roşu sfinţit....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima zi de Paște! Tradiţii şi superstiţii la români
Traseul de circulație a vaporașelor din Timișoara va fi modificat temporar săptămâna viitoare. Din cauza lucrărilor la Podul Muncii, navele vor întoarce la Podul Dragalina, urmând ca două stații vor fi suspendate. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că circulația vaporașelor de pe Bega va fi modificată în perioada 14–17 aprilie, ca urmare a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua săptămână aduce un traseu mai scurt pentru vaporașele de pe Bega
A intrat cu mașina direct într-o casă. Bilanțul este grav, un mort și patru răniți. S-a întâmplat în duminica de Paște în Banat! În cursul acestei dimineți, pompierii militari cărășeni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în localitatea Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu. La locul evenimentului s-au deplasat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în prima zi de Paște! Alte patru persoane sunt rănite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.