Copaia cu „idioți utili”

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Cozmin Gușă a publicat o listă cu 44 persoane care ar putea deveni obiectul unei „vânători” în viitoarea perioadă, ca urmare a simpatiilor lor pentru Putin și puterea de la Moscova. Nu-i cunosc pe toți, dar grupul pare foarte amestecat. Mulți dintre aceștia sunt „idioți utili”, unii sunt doar idioți la propriu vorbind, printre putinofili mai apar și câteva dame din industria sexuală, un înalt prelat de Constanța, scriitori, microbiști, mâncători și nemâncători de carne, mâncători de căcat, un bătăuș, pesediști la greu, antipesediști din presă plătiți din bani publici să-și bage mințile-n cap, prieteni de conjunctură și interes cu Liviu Dragnea, condamnați și încă necondamnați pentru corupție și mulți-mulți securiști. O faună.

Ce facem cu ei? După mintea lor, cei de pe această listă vor fi linșați nu numai mediatic, ci chiar fizic până la dispariție. Cui i-ar plăcea așa ceva? Trebuie să fii nebun să îți placă o ședință de lapidare, indiferent de care parte a pietrei te-ai afla. Prin urmare, demersul lui Gușă face parte dintr-o autovictimizare de o nesimțire sinistră. Să vezi ce atrocități fac cei pe care îi simpatizezi in Ucraina, să dai vina pe americani pentru mizerile ce le fac idolii tăi acolo, trebuie că ești ori de o nesimțire extremă, ori cu un nivel de inteligență precar și identificăm câțiva pe listă.

Cum Germaniei i-au trebuit 80 de ani să se antreneze mental pentru a trăi într-o autopenitență postnazism, așa și occidentului civilizat îi va fi greu să condamne în aceeași măsură faptele lui Hitler cu cele ale lui Putin. Iar dacă există încadrări penale pentru simpatia nazistă, de ce nu ne-am măsura faptele când e vorba de simpatia pentru Rusia lui Putin? Nu o vom face, iar cei precum Gușă ar face bine să nu mai poarte de grija celor 44, ca și cum ei sunt victimele, nu populația asaltată de dementul pentru care fac propagandă.

Eu m-aș întreba doar ce ar zice cei 44 de pe listă dacă li s-ar închide gura în democrație. Și-așa o zic pentru închiderea platformelor de manipulare ale Moscovei, gen Sputnik sau Russia Today. Nici nu vreau însă să mă gândesc ce ar spune aceste persoane, intelectuali, cronicari, curve, idioți de pe lista lui Gușă, dacă idolul lor ar obține victoria în Ucraina, apoi ar obține victoria în Republica Moldova (pentru care mulți vântură drapelul patriotic), apoi în toată România. Credeți că ar rupe cămașa de pe ei pentru libertatea celor care-l fac astăzi dement pe Putin?

Noooo, ba din contră, cred că ne-ar găsi de peste tot să le amintească forțelor de ocupație cine merită pedepsit pentru atitudinea ostilă din perioada războiului contra Ucrainei. Vor condamna acea vânătoare și suprimare fizică din partea noii securități? Pe ideea că fiecare are dreptul la o părere într-o societate liberă cum, mă gândesc, o consideră și pe cea a Rusiei? Să fim serioși. Avem deja pe listă o Ana Pauker, avem și vreun Nicolschi… sunt sigur că se găsește și-un Eugen Țurcanu pe-acolo.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

liviu a spus: (martie 6th, 2022 at 09:43 )

Eugene , ce vrei sa spui despre IDIOTII UTILI ?
Sunt 2 cete putinofili si bidonezii.
Este cazul sa-i demasti cu aceeasi manie proletara si pa Misei ca pe Smintiti
i-ai demascat deja.

Jean a spus: (martie 7th, 2022 at 08:22 )

Sunt mulți, mai mulți, putinofilii. Care tac, dar fac – fac, din instinct și după obiceiul pământului – ca tătucu’. Toate aristocrațiile fanariot-comunistoide care mânăresc concursuri prin instituțiile statului, care direcționează contracte, care mângîie bugete cu mâna pân’ la cot, care n-au nicio idee despre viitor, care nu citesc cărți pentru că au Antena3, RomâniaTV și blogul lui Gușă, spun la unison ceva ce se aude în societatea românească ca un mare zgomot de fond precum ecoul Big-Bang-ului în univers: Davai ceas, davai palton!
Dacă s-ar face un referendum asupra oportunității unui război cu Rusia, cred că 70% ar ieși NU. Ar vota așa lașii care nu și-ar lăsa canapeaua și pufuleții + bere la pet și prostimea bătrână și săracă care „a prins vremuri mai bune” în comunism. Cred c-ar vota DA unii care n-ar ști de ce și muierile bătute (cu dorința secretă că dacă-l concentrează pe consort, au o șansă în viață să scape de vânătăi).

Văd (inclusiv aici) vehicule involuntare ale prostiei și propagandei anti-occident: apelativul Bidon pentru Biden. Un alt succes de public prost ca și „rezist” și „reziștii”, „sexomarxist” și „neomarxist”. Cuvinte ca flegmele, purtate în gură ca arme și care sunt de fapt mărci ale puținătății de minte și civilizație.

liviu a spus: (martie 8th, 2022 at 12:41 )

nea jean , de ce jignesti oamenii care au o alta parere despre bunicul BIDEN.
Te-ai uitat mai bine la el; este un bidon foarte batran, care se impiedica pe scari , care nu stie despre cine este vorba, care confunda locurile , dar un ins ,
cu merite deosebite in declansarea razboiului ruso – ucrainian. Noi am crezut sincer ca dupa FUGA din Afganistan sa fie detronat si trimis la plimbare in parc. nea jean, nu a fost sa fie si a iesit o NEBUNIE.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.