La două săptămâni de la demarare, campania „Timișoara pentru Ucraina” s-a dovedit a fi un real succes/Foto

Campania „Timișoara pentru Ucraina” s-a dovedit deja ca fiind una de real succes, mai multe instituții ale statului, ONG-uri, companii, voluntari și oameni din comunitatea timișoreană au lucrat împreună pentru a le oferi ajutor refugiaților ucraineni. Un număr 573 de refugiați au fost deja înregistrați, au primit informații despre ajutorul posibil, cazare și chiar și ajutor financiar.

Timișoara susține și va susține și în continuare, atât refugiații din Ucraina, dar și orașul Cernăuți, cu care este înfrățit. 353 de voluntari s-au implicat deja în această inițiativă pentru traducere, call center și înregistrarea refugiaților. Centrul este deschis non-stop, așa că voluntarii sunt și ei prezenți la Centru de suport 24 de ore din 24.

„Suntem o echipă și scopul nostru este să susținem ucrainenii, atât la Cernăuți, cât și la Timișoara, așa cum au ei nevoie de noi. Să nu uităm că în centrul acestor eforturi stau refugiații din Ucraina. Pentru noi, ca inițiativă, o filozofie pe care o împărtășim cu toții, demnitatea refugiaților, stă pe primul loc: nu îi tratăm ca pe niște victime anonime, ci le oferim sprijin, ca ei să-și activeze propriile forțe, pentru a putea gestiona criza din viața lor. Eroii nu suntem noi, eroii sunt refugiații care au trecut prin atât de multe, iar acum trebuie să își găsească forța fizică, mentală și material pentru a-și reconstrui viața într-un vid, în aceasta perioadă de tranziție”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Inițiativa este unică în țară, pentru că reușește să adune sub o singură umbrelă toate eforturile de ajutor, într-un sistem public – privat, iar coordonarea este foarte importantă într-o criză umanitară. Există 30 de organizații implicate în această inițiativă, de la organizații cu experiență de peste 10 ani în gestionarea migranților, LOGS, până la Direcția de Asistență Socială, Prefectura Județului Timiș, ISU și CJCCI.

„Noi lucrăm, de 10 ani, cu refugiați. Da, ucrainenii sunt mai aproape de noi, sunt dintr-o țară vecină și este de salutat reacția oamenilor care vor să ajute. Dincolo de această premieră este modul în care ar trebui făcute lucrurile când vine vorba de o criză umanitară. Autoritățile locale pot ajuta fluxul care vine, apoi ONG-uri, firme/companii și apoi oamenii. A venit recent o bătrânică să doneze bani, pentru că empatizeaza cu cei care au trebuit să își părăsească locuința. Imediat când a început conflictul LOGS a deschis o linie telefonică, prima din țară, pentru a ajuta oamenii care aveau nevoie de informații despre cum pot veni în Timișoara. Acum avem un Call Center adevărat, unde oamenii care vorbesc în rusă și ucraineană preiau apeluri non-stop. Efortul de oferi sprijin constant se datorează implicării mai multor ONG-uri și voluntarilor care vin aici și ne sprijină. Avem la centru oameni de toate vârstele care oferă un zâmbet, răspund la întrebări și tratează refugiații cu demnitate”, a spus și Flavius Ilioni Loga, director executiv al asociației LOGS – centru de inițiative sociale.

Proiectul are un centru de suport, organizat la Direcția de asistență socială, pe Bulevardul Dragalina 38 – 40, care include un loc de înregistrare, bucătărie, loc de joacă pentru copii, cabinet medical și multe altele. Centrul beneficiază și de un Call Center cu un număr de urgență, +40 356 993, și un număr de WhatsApp (+40 741 113 952), unde cei care au nevoie de ajutor sau vor să ofere cazare pot discuta cu reprezentanții inițiativei. Toate locurile de cazare înscrise în platformă sunt verificate și validate. Refugiații rămân apoi în evidență și cei care decid să se stabilească temporar sau definitiv în Timișoara vor primi ajutor pentru înscrierea copiilor la școală, anagajare și alte servicii sociale oferite de Direcția de Asistență Socială.

„Este impresionantă povestea acestui spațiu pentru că aici a fost, până recent, un Centru de zi pentru vârstnici, iar ei au cedat acest spațiu pentru că au vrut să contribuie cu ceva la ajutarea refugiaților. Continuăm activitatea în mod online, specialiștii noștri continuă zilnic acțiunile, fie că vorbim de susținere psihologică, kinetoterapie sau alte nevoi. În aceste 2 săptămâni s-a întâmplat un lucru pe care nu mi l-am putut imagina: un parteneriat public – privat, în sprijinul refugiaților. Mulți colegi au oferit sprijin și asistență umanitară pentru toți cei care au mare nevoie de noi”, transmite Emese Esztero, directorul general al Direcției de Asistență Socială Timișoara.

Inițiativa are parte și de sprijin privat, companii locale și naționale au contribuit cu fonduri proprii la bugetul pentru refugiații din Cernăuți și cei ajunși deja în

Timișoara. Există un cont bancar creat special pentru această acțiune, gestionat de Fundația Comunitară Timișoara, același ONG care a coordonat și strângerea de fonduri pentru campania ”Oxigen pentru Timișoara”, desfășurată pe parcursul celor doi ani de pandemie.

”Ne-am mobilizat repede datorită experienței campaniei Oxigen pentru Timișoara și am știut repede ce avem de făcut și pe cine ne putem baza. Mecanismul nostru e simplu: avem un cont în care se pot face donații și putem încheia și contracte de sponsorizare cu firmele. Datele sunt vizibile pe site. A fost o mobilizare extraordinară, încă din primul week-end, peste 800 de persoane fizice au donat sume între 20 și 2500 lei. Totodată, sunt peste 20 de companii care s-au implicat”, a anunțat Teodora Borghoff, Director de programe la Fundația Comunitară Timișoara.

Toți cei care vor să se implice găsesc informații pe platform https://timisoarapentruucraina.ro/ro, realizată de BanatIT în mai puțin de 48 de ore de la lansarea proiectului. Aceasta se dezvoltă în mod continuu, primind noi funcționalități, pe măsură ce echipa identifică noi nevoi ale refugiaților.

Cetățenii refugiați care vor cere vor putea beneficia și de asistență psihologică de calitate.

„Ne bucură că societatea civilă este atât de implicată. Ne dorim să venim în sprijinul acestor voluntari pentru că înțelegem că nu toți se întâlnesc în fiecare zi cu situația de a oferi suport psihologic. Vrem sa le oferim sprijin în acest sens cu ajutorul FCTM prin o organizație din Spania cu experiență în situațiile de criză umanitară și a Asociației EMDR. Timp de două zile, luni și marți, vom oferi îndrumare psihologică, atât pentru ei, cât și pentru persoanele cu care interacționează”, transmite Ana Lukacs, coordonator Evenimente Banat IT.

Efortului s-au adăugat și studenții de la facultatea de specialitate din cadrul Universității de Vest.

”Inițial ne-am implicat pentru a oferi sprijin juridic, dar între timp a existat un catalizator puternic și am reușit să adunăm resurse din partea studenților noștri și apoi de la cei de la alte facultăți. Avem studenți vorbitori de ucraineană și rusă din Republica Moldova sau alte zone. Lucrurile au crescut organic și acum avem mai mulți studenți care s-au alăturat acestui efort, de la diferite specialități. Ne bucură că sunt deschiși să se implice alături de ceilalți voluntari. Pentru fiecare e o experiență puternică de învățare și încercăm să le oferim sprijin pentru a putea să își aducă aportul într-un mod cât mai potrivit”, completează Sorina Doroga, Director Clinica Juridică pentru Societate Civilă de la Facultatea de drept a UVT.

Dominic Fritz

Dominic Fritz

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță

Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj se află din păcate pe „topogan”. Tocmai a bifat a șasea înfrângere la rând, iar de data asta după 2-0 la seturi în fața unui adversar mai mult decât accesibil. Așadar, rezultat-șoc la Lugoj, acolo unde CSU Medicina Tg. Mureș produce o mare surpriză. Asta mai ales pentru că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul a uitat să mai câștige! Înfrângere șoc după ce a avut 2-0
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile cu chatbotul Agenția Națională de Administrare Fiscală în Spațiul Privat Virtual au adresat întrebări privind modul de depunere a Declarației Unice 212 și alte subiecte adiacente. În acest sens, A.N.A.F. oferă o serie de informațiile de interes public pe tema...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de la Timișoara, din cadrul Spitalului de Copii Louis Țurcanu. De asemenea, a mai fost deschis un nou centru la Craiova. Centrul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova va fi dedicat diagnosticului şi managementului integrat al angioedemului ereditar, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății
Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse de Alstom. Acestea urmează să deservească și o serie de rute care leagă Timișoara de alte orașe. Cele două sunt ultimele dintr-o serie de 12 dintr-un pachet care urmează să fie predate spre utilizare celor de la CFR Călători. Este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto
România nu este condusă de o coaliție. Este administrată printr-un armistițiu administrativ cu program zilnic, unde singura doctrină pare a fi evitarea oricărui risc. Coaliția guvernează cu frâna de mână trasă – o stare de paralizie prudentă care transformă improvizația în regim permanent. Iar costurile încep să se vadă clar în cifrele economiei și în disprețul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prețul stabilității iluzorii: de ce guvernarea prin ezitare ne împiedică să avansăm
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AS Tour Timişoara vă invită la un sejur de vis în care să descoperiţi secretele Deltei Dunării
Ioan “Mateo” Mateescu şi-a depus astăzi oficial dosarul de candidatură pentru funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF)  Timiș. Tot astăzi, la ora 15.00, a fost şi termenul limită de depunere a candidaturilor, cea depusă  de Mateescu fiind însă singura. Actualul preşedinte al AJF, Romeo Malac va candida în echipă cu Mateescu pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu a rămas singurul candidat pentru şefia Asociației Județene de Fotbal Timiș. Şi-a constituit echipa de vicepreşedinţi
Weekend-ul acesta profităm de vremea bună și Visit Timiș are o sugestie interesantă pentru toți cei care vor să pornească într-o nouă aventură prin frumosul nostru județ. Și ce loc poate fi mai potrivit decât Jimbolia, 6 muzee, doar o oră de mers cu mașina din Timișoara și o zonă naturală cu bălțile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sugestie interesantă din partea Visit Timiș la final de săptămână: sunteți invitați într-un oraș cu totul special
Clădirea ”Școlii Mici” din cartierul Plopi va primi o nouă șansă pentru a găzdui activități educative. Clădirea este în prezent neutilizată și degradată, însă după modernizare va găzdui Grădinița cu Program Prelungit nr. 5 și va asigura locuri suplimentare pentru preșcolarii din zonă, iar Primăria Timișoara a anunțat că a finalizat documentația tehnică necesară pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara pregătește reabilitarea clădirii ”Școlii Mici”, pentru a o transforma în grădiniță
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.