Structurile Ministerului de Interne din Timiș vor fi prezente la posturi în următoarele zile. Ce recomandări primesc cetățenii

Efectivele structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne din Timiș vor rămâne la posturi și în perioada sărbătorilor pascale, pentru a asigura siguranța cetățenilor. Reprezentanții Poliției, ai Jandarmilor, Poliției de Frontieră și ai ISU fac o serie de recomandări pentru ca oamenii să aibă un Paște liniștit și fără incidente.

În perioada sărbătorilor Pascale, respectiv 22-25 Aprilie, peste 200 de polițiști vor acționa zilnic în județul Timiș pentru ca aceasta sărbătoare să fie celebrată în liniște și siguranță.

Efectivele care vor fi prezente în teren vor acționa atât pentru prevenirea, descurajarea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru creșterea gradului de siguranța rutieră, aceștia folosind aparatele radar, aparatele etilotest și DrugTest, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație. De asemenea, polițiștii vor fi prezenți și în zona lăcașurilor de cult pentru prevenirea oricăror incidente, astfel încât fiecare cetățean să se bucure de aceste sărbători. Având în vedere că este o perioadă aglomerată, pentru că cetățenii încă mai au cumpărături de făcut, vă recomandăm să fiți vigilenți, să manifestați o atenție deosebită asupra banilor pe care îi aveți asupra dumneavoastră, asupra bunurilor de valoare, astfel încât să nu deveniți victime ale infracțiunilor. Dacă plecați la drum către destinațiile alese, în vederea petrecerii minivacanței, conduceți prudent, respectați regulile de circulație și nu vă grăbiți, întrucât este important să ajungeți în siguranță la destinație și să sărbătoriți alături de cei dragi”, am aflat de la Aurora Băcilă, reprezentanta Poliției Timiș.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu conducă sub influența băuturilor alcoolice, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să circule cu prudență sporită în momentul când trec pe lângă grupuri de pietoni, să nu oprească autovehiculele în apropierea lăcaşelor de cult şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră.

Peste 150 de jandarmi vor acționa la nivelul județului Timiș pentru asigurarea măsurilor de ordine publică , în preajma lăcașurilor de cult, ca urmare a desfășurării slujbelor religioase cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale.

”Prin măsurile pe care le-am luat și pe care le vom lua, suntem pregătiți să intervenim în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor indiferent că se află într-o situație de risc sau într-o situație de urgență. De asemenea, vom avea o prezență activă în zonele unde se organizează evenimente cultural-artistice cu ocazia rugilor bănățene. Facem apel la toți cei care vor participa la toate aceste manifestări religioase și cultural-artistice, să evite implicarea în activități sau în acțiuni de natură să tulbure buna desfășurare a evenimentelor, să respecte recomandările forțelor de ordine, să acorde o atenție deosebită copiilor, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială – să solicite sprijinul jandarmilor aflați în apropiere”, a spus Mezinca Remus-Milian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș.

Poliția de Frontieră va lucra cu efective maxime în următoarele zile, pentru a asigura fluența traficului în punctele de trecere a graniței.

„Menţionăm că la acest moment, prin punctele de frontieră tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează normal pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje. În această perioadă, a fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct. Vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. Reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune. Pentru perioada următoare, recomandăm persoanelor care doresc să petreacă sărbătorile pascale în afara graniţelor ţării să tranziteze frontiera națională prin toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional. În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care trebuie să tranziteze frontiera națională în această perioadă să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră – www.politiadefrontiera.ro și  să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional la granița cu Ungaria”, a spus Mihaela Leș, de la Poliția de Frontieră,

Pentru o gestionare eficientă a situațiilor de urgență care pot interveni pe timpul Sărbătorilor Pascale, un efectiv de 120 de pompieri militari cu 21 de autospeciale de stingere cu apă și spumă, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă, 3 autospeciale de lucru și salvare la înălțime, 5 autospeciale de descarcerare și 16 autosanitare SMURD se vor afla zilnic în serviciu operativ.

Pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de Sărbătorile Pascale, ISU Timiș a dispus unele măsuri pentru a preveni producerea unor incendii sau situații de urgență care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor. Astfel, înaintea Sărbătorilor Pascale, au fost verificate unitățile de cult, mall-urile, hipermarketurile și marile magazine, unde se preconizează a se înregistra o afluență mare de persoane. Pe timpul acestor controale, au fost instruite persoanele care au atribuții pe linia apărării împotriva incendiilor din cadrul obiectivelor de cult și spațiilor comerciale și s-a verificat modul în care sunt exploatate instalațiile electrice și căile de evacuare.

O altă măsură preventivă este de a informa populația cu privire la recomandările pe care trebuie să le urmărească și să le respecte pe perioada acestor sărbători. În acest sens, s-au transmis către toate primăriile, recomandări adresate populației pentru prevenirea incendiilor, premergător și pe timpul sărbătorilor, în vederea afișării acestora la punctele de informare preventivă și pentru angrenarea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din cadrul primăriilor în diseminarea acestora.

De asemenea, în Noaptea de Înviere, pompierii vor asigura măsurile de prevenire și intervenție în cazul producerii unui incendiu, precum și acordarea asistenței medicale de urgență în apropierea lăcașelor de cult unde se va înregistra un număr mare de credincioși care vor participa la slujbele religioase.

Pentru prevenirea unor evenimente care pot umbri aceste sfinte sărbători, cei de la ISU Timiș fac și o serie de recomandări cetățenilor.

”Să manifeste prudență cu lumânările și candelele aprinse, în timpul derulării slujbelor religioase, pentru a preveni aprinderea hainelor, părului sau a altor obiecte din apropiere; să evite deplasarea cu lumânări aprinse în autovehicule; să mențină libere căile de evacuare din biserică și să nu forțeze accesul în interior dacă a fost depășită capacitatea construcției; să parcheze mașinile în vecinătatea lăcașurilor de cult astfel încât să nu blocheze accesul autospecialelor de pompieri”, am aflat de la Elena Rădulescu, purtător de cuvânt ISU Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ion a spus: (aprilie 22nd, 2022 at 10:28 )

Pai de ce sa fie in teren de sarbatori?Pai nu spunea dl Kelemen Hunor,ca politistii nu au un stres mai mare decat medicii sau profesorii?Pai acestia sunt in teren de sarbatori?Sigur nu…Si daca nu e nimeni mai special ca altii,de ce numai unii trebuie sa fie in teren de sarbatori?Pentru ca au 10% din salariul unui magistrat,medic sau it-ist?Sau pentru ca nu au un statut…constitutional?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

„Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei

Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița împrumută doi jucători de perspectivă de la Politehnica

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a anunțat vineri, sosirea, sub formă de împrumut, a doi tineri foarte talentați de la Politehnica Timișoara. Mihai Enășescu s-a născut la 15 martie 2007 și este un produs al Academiei alb-violeților. În sezonul trecut, în care Poli a reușit promovarea în eșalonul secund, a fost cel mai utilizat goalkeeper al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița împrumută doi jucători de perspectivă de la Politehnica
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. a semnat două contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Sporirea eficienței economice și a siguranței feroviare prin creșterea nivelului de centralizare al instalațiilor de semnalizare feroviară”. Parte a acestuia este și calea ferată pe ruta Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița. Contractele vizează modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instalațiile de semnalizare de pe calea ferată Timișoara Sud – Voiteni – Stamora Moravița vor fi modernizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara anunţă continuarea investițiilor în infrastructura școlară prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Intervențiile sunt realizate prin ASEMT și urmăresc să încurajeze mișcarea în rândul elevilor și să transforme curțile în spații folosite atât în timpul programului școlar, cât și după ore. „Încurajăm mișcarea în rândul copiilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Deschidem Curtea Școlii”. Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din mai multe școli din oraş
Evenimentul care leagă prietenii prin educație. Într-un oraș care și-a construit identitatea prin conviețuirea mai multor culturi, unul dintre cele mai longevive festivaluri studențești internaționale din România continuă, de peste trei decenii, să demonstreze că diversitatea este o resursă pentru dialog, creativitate și inovare. Organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 150 de studenți din 40 de țări vin la ISWinT 2026, eveniment de marcă organizat de UPT
Șantierul început în luna aprilie, pentru extinderea la patru benzi a drumului județean ce leagă Sânandreiul de drumul național Timișoara – Arad, a avut o evoluție extrem de bună. Conform Consiliului Județean Timiș, șantierul a ajuns la 70 la sută din total. Contractul a fost semnat în februarie, lucrările au început efectiv în aprilie. ”S-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei a ajuns la 70 la sută din total
Societatea Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a anunțat că a finalizat lucrările de modernizare pentru stația de transformare 110/20 kV Freidorf din Timișoara. Aceasta deservește circa 9.000 de clienți din zona cu același nume a orașului. Investiția de circa 26 de milioane lei face parte din strategia companiei de a crește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Freidorf Timișoara a fost modernizată de distribuitorul local de energie cu 26 de milioane de lei
Consiliul Local Timișoara a aprobat, vineri dimineața, achiziția a două clădiri edificate pe terenul, proprietate a orașului, de la ștrandul Electrometal, aflat pe malul Begăi. Era vorba despre clădirile ”legale”, altele decât cele supuse demolării de către primărie, care mai existau acolo și despre care municipalitatea a spus că nu erau ridicate cu autorizație. Acum,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Fritz vrea restaurant sau biergarden în clădirile cumpărate de la Electrometal pe malul Begăi
Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local va propune acordarea titlului de Cetățean de Onoare şi lui Dan Negru şi Cristian Chivu. Anunţul a fost făcut de preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, a doua zi după ce Primăria Timişoara a anunţat o listă cu şase persoane care vor primi acest titlu. Cu o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Te pui cu blondele?”. PNL Timiş îi vrea (şi) pe Dan Negru şi Cristian Chivu cetăţeni de Onoare ai Timişoarei
Finalul acestei săptămâni aduce la Iulius Town Caravana TIFF Unlimited, iar timp de trei zile ești invitat să descoperi unele dintre cele mai apreciate pelicule care rulează în cadrul festivalului, dar și evenimente pentru cei mici. Tot în acest weekend, Iulius Town oferă premii la cumpărături, prin campania fulger Flash Cash. Caravana TIFF Unlimited revine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul TIFF Unlimited, Flash Cash și distracție pentru cei mici, în acest weekend, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.