Turnură senzaţională în scandalul imobiliar din Giroc! DNA: Doi parlamentari implicaţi în traficul de influenţă, în care a fost reţinut un poliţist

dna

dna

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doi parlamentari au fost implicaţi în scandalul imobiliar de la Giroc, care a condus la reţinerea poliţistului Aurelian Gîrd. Procurorii anticorupţie afirmă că cei doi parlamentari urmau să ducă o şpagă de 13.000 de euro la un judecător din Bucureşti.  

În urmă cu o zi DNA Timişoara l-a reţinut pe adjunctul şlefului de post din Giroc, Auelian Gîrd, acuzat de trafic de influenţă în formă continuată. Chiar în sediul Poliţiei din Giroc, Gîrd ar fi primit 64.500 lei, echivalentul a 13.000 euro, de la un locuitor din comună, reclamant în această cauză. În schimbul banilor, reclamantul ar fi urmat să obţină o hotărâre favorabilă în cadrul unui proces civil care avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren (10,8 ha situate pe raza comunei Giroc). Senzaţia acum urmează, potrivit procurorilor, banii urmnau să fie duşi la un judecător din Bucureşti de doi parlamentari, numele lor nefiind dezvăluit.

Prezentăm mai jos integral comuniactul DNA:

“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 mai 2022, a suspectului GÎRD AURELIAN, agent de poliție în cadrul Postului de Poliție Giroc, județul Timiș, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada anterioară datei de 09 august 2021, suspectul Gîrd Aurelian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 13.000 euro, pentru ca, prin intermediul a doi parlamentari, acești bani să ajungă ulterior la un judecător din București.
În schimbul acestei sume de bani, magistratul urma să pronunțe o hotărâre favorabilă în cadrul unui proces civil care avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren (10,8 ha situate pe raza comunei Giroc) la care ar fi fost îndreptățită familia martorului.
În contextul menționat mai sus, la data de 12 august 2021, în sediul postului de poliție Giroc, suspectul a primit suma de 64.500 lei, echivalentul a 13.000 euro. Cu aceeași ocazie, suspectul Gîrd Aurelian a mai pretins de la martor, pentru sine, suprafața de 2.000 mp teren intravilan în localitatea Giroc, precum și suprafața de 20.000 mp teren intravilan situat în aceeași localitate, pentru “colaboratorii” polițistului care urmau să rezolve și să decidă punerea în posesie a terenului respectiv.
Terenurile mai sus menționate urmau să fie transferate după ce se obținea punerea în posesie.

De menționat este faptul că, la o simplă consultare a „Studiului de piață privind valorile minime ale imobilelor din județul Timiș – 2021” identificat pe site-ul http://www.unnpr.ro/files/expertize2021/CNPTimisoara/Studiu_de_piata_Timis_2021.pdf, a rezultat că terenurile pretinse ar valora 2.420.000 euro (110 euro/mp).

La data de 11 mai 2022, suspectul Gîrd Aurelian urmează să fie prezentat Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Suspectului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Națiunea giroceană a spus: (mai 11th, 2022 at 23:07 )

S-a stabilit și suma pe care trebuie s-o achite cei doi parlamentari pentru ca noi să nu le aflăm numele niciodată? :)))))))

Rumburak a spus: (mai 12th, 2022 at 10:59 )

Ce a declarat polițistul pentru a impresiona denunțătorul nu este neapărat adevărat, nu e sigur ca avea acele legături sau ca a dat bani judecătorului. Oricum ideea e geniala, după ce rezolvi problema în justiția românească cu șpagă, torni traficantul de influență și nu achiti restul de șpagă.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO

Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro

“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa

Întărire în atac, acolo unde era mare nevoie, mai ales că formația bănățeană nu a impresionat la acest capitol până acum. Vârful de lance italian Davide Massaro va juca în alb-verde, la CSC Dumbrăvița în liga secundă. A avut nevoie de jumătate de oră să arate ce poate. A jucat pe finalul amicalului de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița chiar își face echipă: după Șeroni și Casap, un alt jucător important a semnat cu echipa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Timișoara se dotează cu două noi autovehicule destinate transportului persoanelor vârstnice, prin intermediul proiectului european HEARTS – HEalthy Aging care Resources and pracTiceS. De asemenea, la Căminul pentru persoane vârstnice „Inocențiu M. Klein” au fost realizate primele dotări prevăzute în proiect: 25 de paturi moderne cu telecomandă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calitatea serviciilor sociale oferite vârstinicilor din Timișoara va fi îmbunătățită printr-un proiect european de o jumătate de milion de euro
Consilierii județeni timișeni au aprobat readucerea Vilei Internațional, imobilul de protocol din zona centrală care era folosită și ca reședință a cuplului Ceaușescu atunci când sosea la Timișoara, în administrarea CJT. Societatea Intercenter, unde Consiliul Județean Timiș deținea 45% din acțiuni, în timp ce omul de afaceri Ovidiu Tender 55% va fi dizolvată, iar clădirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vila Internațional revine în administrarea Consiliului Județean Timiș după 20 de ani/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara invită elevii din clasele XI–XII, împreună cu profesorii coordonatori, să participe la ediția a XIII-a (2026) a manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”. Evenimentul le oferă liceenilor ocazia să descopere mediul universitar tehnic timișorean, să cunoască oferta educațională a UPT, să-și testeze cunoștințele în domeniile de interes prin concursurile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii de liceu au o misiune specială: un super-concurs la UPT. Miza este deosebită, admitere fără concurs
Echipele SCM de handbal și baschet joacă pe teren propriu sâmbătă, 7 februarie. Ambele dispută meciuri tari în Liga Națională, iar cele două înfruntări au fost programate în cuplaj. Primii intră în joc handbaliștii. SCM Poli Timișoara va fi gazdă pentru una dintre reprezentantele României în actuala ediție a cupelor europene, Potaissa Turda. Meciul contează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectatorii, invitați să vină la sală: cuplaj handbal-baschet, sâmbătă, la sala Constantin Jude
“Jaf în gestiunea Timişoarei”, “Să vină DNA!”. Sunt doar câteva dintre îndemnurile fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, în speţa închirierii fostei florării din Piaţa Operei. În schimb, nu la fel de îngrijorat cu patrimonial Timişoarei a fost Robu în perioada în care era primar. Unul dintre cele mai elocvente cazuri în acest sens a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu, „jaful”, bârna şi paiul din ochii altora. Cazul spaţiului de pe Alba Iulia închiriat cu 500 de euro, subînchiriat cu 2.000 de euro
Timp de trei zile, Iulius Town devine punctul de întâlnire al viitorilor miri care își doresc o nuntă de vis. Târgul pentru Mirese are loc în perioada 6 – 8 februarie, la Iulius Congress Hall, și reunește cei mai importanți furnizori din domeniul organizării de evenimente. În cadrul evenimentului se desfășoară și programul „Mărită-ți rochia!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Totul pentru nunta perfectă, la Târgul pentru Mirese. În acest weekend, la Iulius Congress Hall
Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.