Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) atenționează autoritățile asupra încetinirii măsurilor necesare pentru eliminarea hepatitelor virale din țara noastră până în 2030, conform calendarului propus de OMS și agreat de România.
În opinia APAH-RO, toți factorii decizionali ar trebui să se concentreze pe realizarea a trei obiective în viitorul apropiat:
· Finanțarea și implementarea ”Planului-cadru național pentru controlul hepatitelor virale în România” lansat în 2019
· Eliminarea pauzelor dintre contractele cost-volum-rezultat aferente programelor destinate pacienților cu hepatita C
· Identificarea de soluții legislative pentru pacienții neasigurați care nu beneficiază de screening și tratament gratuit
Aceste probleme au fost dezbătute în cadrul mesei rotunde ”Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare” organizată de APAH-RO în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate din Senat.
Comentarii prin facebook