Serviciul Pașapoarte sărbătorește 1 Iunie prin muncă, în favoarea copiilor

Copiii vor fi principalii clienți așteptați la Serviciul Pașapoarte pe data de 1 Iunie. De Ziua Copilului, ei vor avea la dispoziție două ghișee speciale unde vor putea să solicite pașapoartele electronice, acestea urmând să fie emise în cinci zile. La nivel național, această zi este declarată nelucrătoare.

Serviciul care funcționează la Iulius Town va avea pe 1 iunie program între orele 8:30 și 14:30. Acest tip de pașapoarte sunt valabile trei ani pentru copiii care nu au împlinit 12 ani și cinci ani pentru cei de peste 12 ani. Accesul se va face cu bonuri de ordine, nu cu programare online.

„Accesul se va face cu bonuri de ordine, nu online, iar pașapoartele se vor elibera în 5 zile lucrătoare. E vorba despre acele pașapoarte electronice care sunt valabile 3 ani pentru copiii de până la 12 ani și 5 ani pentru copiii mai mari de 12 ani. Este o deschidere pe care încercăm să o avem, profităm de această zi liberă când sunt și copiii, și părinții liberi, pentru a veni în sprijinul lor, mai ales că vine vacanța”, a declarat prefectul de Timiș Mihai Ritivoiu.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima zi de campanie electorală, sau mai precis spus prima noapte, a adus şi prima confruntare “ideologică” iniţiată de către gloatele lui George Simion. Aflată în Piaţa Unirii, o bandă de AUR-işti i-a atacat verbal, iniţial, pe reprezentanţii Alianţei Dreapta Unită, care dădeau declaraţii de presă. De la atacurile verbale s-a trecut şi la cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (10). Sub privirile “candidaţilor” Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul, gloatele AUR şi-au scos arsenalul de campanie
Emoţii, competivitate, premii şi mulţi participanţi la un eveniment de marcă organizat anual de UPT. Peste 1000 de elevi din toată țara au participat, și în 2024, la concursurile organizate în cadrul celei de-a XI-a ediții a manifestării „Politehnica Timișoara – Un pas spre viitorul tău!”, iar pentru cei mai buni dintre ei a venit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Politehnica Timișoara – Un pas spre viitorul tău!”, un eveniment de succes cu peste 1000 de participanţi, a ajuns la final
Mare favorit pentru a câştiga un nou mandat de primar al comunei Şag, Flavius Alin Roşu face un apel tuturor candidaţilor să ducă o campanie decentă în localitatea din apropierea Timişoarei.  Flavius Alin Roşu candidează pentru un al treilea mandat de primar al comunei Şag, fiind susţinut de o largă coaliţie, Alianţa pentru Şag, alcătuită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, apel pentru fair play în campania electorală
În acest final de săptămână, în Iulius Town, sunt așteptați iubitorii de satiră, care vor descoperi o expoziție cu peste 300 de caricaturi realizate de artiști români. Timișorenii care vin în Iulius Mall pot beneficia și de o spirometrie gratuită, iar cei care s-au înscris la Timotion au timp până sâmbătă să își ridice kit-urile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziție cu peste 300 de caricaturi și lucrări umoristice poate fi admirată în Iulius Town
Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei, își poate vedea acum unul dintre proiectele sale pus în practică. Este vorba despre amplasarea la Timișoara a unor parcări acoperite și securizate pentru biciclete, proiect pornit de Moș sub numele de ”Velo Timiș”. Cum? Acum Fritz și Nica sunt ”prieteni”, iar municipalitatea nu mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcările acoperite pentru biciclete, inițiate de Moș, au acum o soluție. Nica și Fritz sunt colaboratori politici, proiectul nu se mai blochează
Biroul Electoral de Circumscripție Timiș a respins contestația formulată împotriva preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Municipiul Timişoara, Titu Birceanu, depusă de Mirela Toc. Aceasta contestase numirea lui Birceanu, spunând că cel în cauză nu îndeplinește condițiile legale pentru a ocupa poziția. ”Prin cererea redirecționată de către Tribunalul Timiş şi înregistrată la acest Birou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Titu Birceanu poate rămâne președintele Biroului Electoral de Circumscripție Timișoara
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că legea promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis, privind combaterea evaziunii fiscale, este o invitaţie la furt din banii publici. Potrivit legii, evazioniștii care plătesc prejudiciul și 15% în plus scapă de închisoare. Cu această lege, Klaus Iohannis îl întrece chiar şi pe Liviu Dragnea, afirmă Trifan. “Pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, despre legea combaterii evaziunii fiscale: “Pe lângă Iohannis, Dragnea era un amator”
Primarul Dominic Fritz a decis că e timpul ca viceprimarul său liberal să treacă efectiv la ascuțit creioane. Domeniul atât de drag lui Cosmin Tabără, cel al proiectelor de baze sportive, nu va mai fi în subordinea acestuia. Decizie dură a primarului Fritz în domeniul distribuirii responsabilităților spre viceprimari. După o primă tură de ”deposedare”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Cosmin Tabără, trimis la ascuțit creioane, după ce rămâne și fără bazele sportive
PSD Timiș atacă Alianța Dreapta Unită și spun că liderii locali ai acesteia folosesc circul ieșit, vineri noaptea, la ora 0, în Piața Unirii odată cu lansarea campaniei electorale. Acolo, reprezentanții Alianței, conduși de Dominic Fritz, când s-au contract cu cei ai AUR, veniți, surprinzător, exact în același loc și la aceiași oră pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis solicită sancționarea grupurilor politice ale Alianței Dreapta Unită și ai AUR pentru circul de joi noaptea, din Piața Unirii
Top