Primăria Timişoara a reevaluat valorile unor obiective de investiţii

Primăria Timişoara a actualizat valorile pentru mai multe obiective de investiții din oral, ca urmare a exploziei preţurilor materialelor de construcţii. Momentan este vorba de cinci obiective de investiţii.

Mai multe obiective de investiții ale Municipiului Timișoara au fost actualizate sau sunt în curs de actualizare, iar licitațiile pentru achiziția publică a serviciilor de execuție și proiectare au fost relansate.

„În zona de construcții, știm deja din toate șantierele pe care le avem în derulare, că la nivel național și european vedem o creștere a costurilor pentru materiale: de la țevi, la fier, la beton. Valorile sunt în creștere continuă. O parte mare a creșterii a fost cauzată de explozia prețurilor la energie, care s-a reverberat pe întregul lanț de producție industrială, iar războiul a avut un alt impact, deoarece, de exemplu, mulți furnizori de materiale și componente sunt exportatori ucrainieni. Deci a perturbat activitatea lor comercială, lucru care ne afectează indirect. Când vine vorba de serviciile de proiectare, facem schimbările necesare pentru a atinge pe mai multe proiecte prețuri care se apropie de cele reale din piață. Vrem să fim siguri că alocăm suficienți bani pentru ca să se prezinte la licitațiile primăriei cât mai mulți proiectanți”, transmite viceprimarul Ruben Lațcău.

Licitațiile unde devizele estimative au fost actualizate pentru a reflecta realitatea din piață sunt:

 Traseul Revoluției din 1989 în Timișoara (Servicii de proiectare faza DALI+PT+AT)

  • De la 195.071,43 lei fără TVA la 666.386,55 lei fara TVA
  • Termen: 16.06.2022

 Modernizarea Cartierului Dacia (Servicii de proiectare faza DALI)

  • De la 504.201,69 lei fara TVA la 1.176.470,59 lei fara TVA
  • În etapă de evaluare a documentației de către ANAP

 Reabilitarea termică a blocului de pe str. Arieș nr. 20

  • De la 2.424.106,93 lei fără TVA la 3.175.579,96 lei fara TVA
  • Termen: 14.07.2022

 Reabilitarea termică a blocului de pe str. Splaiul Nicolae Titulescu nr. 10A

  • De la 1.461.805,21 lei fara TVA la 1.946.691,39 lei fara TVA
  • Termen: 14.06.2022

 Reabilitare fațade, acoperiș și tâmplărie la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”

  • De la 4.916.136,17 lei fara TVA la 6.488.745,13 lei fara TVA
  • Termen: 4.07.2022.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”

Joi s-a împlinit 100 de zile de când România funcţionează cu guvern interimar, în urma moţiunii de cenzură din 5 mai. Preşedintele USR, Dominic Fritz, afirmă că este nevoie de un guvern cu puteri depline, dar unul care să îmbunătățească traiul pentru români, iar soluţia ar fi guvern minoritar PNL-USR-UDMR.  Joi s-a împlinit 100 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După 100 de zile de guvern interimar, Dominic Fritz rămâne consecvent: “Soluția noastră este un guvern minoritar PNL-USR-UDMR”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo

Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Cu perspectiva plauzibilă ca Dominic Fritz să nu mai poată candida la postul de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, un (extrem de) posibil candidat pentru un mandat începând din 2028, spune că nu simte că este pregătit pentru o asemenea demnitate. Totuși, el nu exclude o asemenea variantă și spune că urmează să se vadă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidează Lațcău la funcția de primar al Timișoarei? Viceprimarul nu exclude nici ieșirea din politică
Noul stadion ”Dan Păltinușanu” se poate construi, dar încă un an fără bani de la bugetul central, ci de la cel al județului. Este ”lumina” primită de la Guvernul României, care și-a oferit acordul pentru ca lucrările să înceapă. În timp ce alte stadioane din țară merg bine înainte pe banii bugetului național, pentru ”Dan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aprobare de la Guvern. Construcția stadionului Dan Păltinișanu poate începe dar, deocamdată, pe banii județului
Accesul la expozițiile organizate de Muzeul Național al Banatului în cursul zilei de sâmbătă va fi gratuit. Oferta expozițională este generoasă, accesibilă fiecărui vizitator. Sâmbătă, 15 august, Muzeul Național al Banatului deschide porțile Bastionului între orele 10:00 și 18:00. Puteți vizita mai multe expoziții: „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800–1947”, „Spațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Sfânta Maria, la expoziţiile găzduite de Bastionul Maria Theresia intrarea este liberă
În această perioadă, Timișoara găzduiește, până pe 15 septembrie, o serie de evenimente muzicale și artistice desfășurate în biserici și spații culturale din oraș, toate grupate în noua ediție „Orgile Cetății”. Publicul este invitat la concerte și recitaluri de orgă, vioară, pian și alămuri, la întâlniri între muzică și arta picturii în nisip, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Are loc o nouă ediție a evenimentului ”Orgile Cetății”, cu concerte de orgă, muzică sacră, arta picturii în nisip și evenimente pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.