Culiţă Chiş, între PR pentru Bozankaya şi „incompetenţa” vatmanilor

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Visul fostului primar Nicolae Robu de a-l vedea „multiplicat” pe Culiţă Chiş aproape era să prindă contur, la finalul săptămânii trecute. Culmea, se întâmplă în mandatul lui Dominic Fritz, la al cărui nume Robu are reacţiile taurului la vederea capei roşii a matadorului. Nimeni nu prea ştie cu ce se ocupă Chiş acum prin primărie, dacă şi câte creioane ascute pe zi, dacă şi câte muşte dă afară de prin parcuri.

Sigur, el spune acum că a câştigat un proces cu primăria, iar asta îmi aminteşte că, uneori, Timişoara arată dezolant de provincială. Într-o primă fază, judecătoarea care trebuia să judece cazul era o fostă parteneră de afaceri cu Culiţă, cu care deţinea un PUZ la Giarmata. Ştiţi, în România orice bugetar are şi afaceri imobiliare. Ulterior judecătoarea s-a recuzat, venind un coleg sau o colegă. Dar cine poate garanta că acesta/aceasta nu face parte dintre judecătorii, procurorii, poliţiştii cărora Culiţă Chiş le-a făcut câte un drum prin faţa casei? Nu ştiaţi că exsită astfel de cazuri?

Dar, aşa cum arătam, la finalul săptămânii trecute, Culiţă Chiş a muncit. Şi asta după mult timp. Şi a făcut două lucruri într-unul singur ca la o promoţie de bere proastă. Respectiv s-a autopropus purtător de cuvânt al Primăriei, făcând totodată şi un exerciţiu de PR firmei turceşti Bozankaya. Şi asta cu un singur comunicat de presă, pentru care numai posteritatea poate ne va spune cândva câte creioane a rupt. În acest comunicat, neasumat însă de primărie, dar având antetul instituţiei, Culiţă Chiş ne arată cât de performante sunt tramvaiele venite din Turcia. Iar faptul că multe dintre ele ar fi dat chix pe traseu ar fi din vina exclusivă a… vatmanilor. Pe bune? Acolo e singura problemă?

În aceeaşi misivă, Chiş ne asigură că aceste tramvaie respectă întru totul „caietul de sarcini”. Care caiet, ghici ciupercă cine l-o fi făcut? Iar dacă am fi răutăcioşi, am spune că a fost astfel întocmit încât să se plieze pe o singură firmă, cea care a câştigat în final. Despre sejururile pe plajele din Turcia făcute de Chiş şi alţi angajaţi ai primăriei pe banii firmei în cauză, de data asta probabil a uitat să ne spună. Culiţă Chiş, fost şef peste tot ce înseamnă Tehnic în Primăria Timişoara, nu spune nimic nici despre infrastructura liniilor de tramvai din oraş. Ştiţi câţi metri de linii de tramvai s-au făcut în timpul tandemului Robu – Chiş? Dar centimetri? Dar milimetri? Un singur răspuns la trei întrebări: ZERO.

Acolo e marea problemă pentru imensele tramvaie, care or fi bune, nu mă pricep. Care, apropo, ieri trebuia să ajungă a zecea garnitură, dar pe traseu sunt doar două. Ca să explic, un Ferrari poate fi foarte perfomant, dar dacă îl pui să meargă cu 100 de kilometri pe oră pe „drumul lui Nica” de exemplu, între Dumbrăviţa şi Giarmata, s-ar putea să nu rămână mai nimic din el. De fapt tandemul Robu – Chiş a pus căruţa înaintea boilor şi tramvaiul pe lângă liniile de acum 80 de ani. Putem avea şi 50 de tramvaie turceşti, dacă ai infrastructura pe care o ai. Iar la urma urmei, dacă e convins că vatmanii sunt vinovaţi, Chiş se poate multiplica şi în conducător de tramvai, demonstrând astfel că are dreptate. Că tot e retribuit din taxele şi impozitele plătite de timişoreni.

P.S.1. Pentru corecta informare, Culiţă Chiş cică ar avea acum în coordonare două proiecte: tramvaie şi Drumul Boilor. Acest din urmă obiectiv a fost blocat însă tot din cauza lui. Iar dacă ar fi oameni ai legii cărora primăria nu le-a făcut drum în faţa casei, aceştia ar ajunge repede la această concluzie.

P.S. 2. Pentru comunicatul de presă menţionat a început o acţiune disciplinară în instituţie.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

sclavul Robului a spus: (iunie 28th, 2022 at 14:29 )

Dac-am fi avut acari la schimbat macazurile, scăpau și vatmanii de acuzele de incompetență! Ideal ar fi fost ca pe unul dintre acari să-l cheme Păun. (Cu condiția ca acarii să n-aibă un sindicat al lor care să se trezească brusc din neantul absolut la viață și să-l dea pe Fritz în judecată!)

Maria a spus: (iunie 28th, 2022 at 15:06 )

Timișorenii nu aveau nevoie de tramvaie
Bozankaya ci mai multe mijloace de transport în oraș.
E trist că se așteaptă în stații și cate 30 minute și aerul condiționat lipsește cu desăvarșire.
Atât timp cât directorii sunt aceeași de zeci de ani
nu are cum să se schimbe situația.
Ingrijorător e faptul că mulți tineri sau săturat și caută un trai decent în alte locuri.
Chiar atât de greu este să poată autoritătile crea
condiții normale in oraș,de a călători și cu tramvaie,autobuze,troleibuze într-un mod civilizat?

Ion a spus: (iunie 29th, 2022 at 11:49 )

Vai dar ce prosti ne mai cred astia! Deci tramvaiele raman „agatate” pe traseu, pentru ca unicul pantograf ramane tintit pe bucata de traseu care nu e sub tensiune, la intersectia cu liniile de troleibuz sau unde sunt legaturile de sustinere. Aaa,… dar parca aceste tramvaie aveau baterii care sa tina zeci de kilometri?!? Ce, e vreo procedura speciala, trebuie interventia IT-ului sa comute?
Ca sa nu mai zic ca au comandat tramvaie cu un singur pantograf – astia chiar sunt corupti, ca atat de prosti nu pot fi!
Deci la 2.3mEur/bucata, au facut economie la 50000Eur la al 2-lea pantograf?
Probabil a fost o conditie obligatorie in contract, stiut fiind ca producatorii omologati din UE doteaza tramvaiele si trenurile usoare obligatoriu cu 2 pantografe?!? Si au comanda in ambele capete, in caz ca trebuie sa dea cu spatele sau nu e bucla de intoarcere. Si alta conditie esentiala probabil a fost ca tramvaiele sa aiba usa doar pe o parte.
Asta desi acum cand renovam Buziasului, Cetatii, Bpgdanestilor, s-ar fi putut face linii cu statii pe mijloc, economisind spatiu si oferind loc mai mult calatorilor ce asteapta avand un peron comun, decat 2 subtirele pe margini!

Si nici acum, in al 12-lea ceas, cand vad ce probleme sunt si ce chix au dat cu firma aceasta, administratia nu reziliaza contractul!
Sa va fie rusine!!!

Jack a spus: (iunie 29th, 2022 at 15:46 )

Si cica costa mult mai mult decat cele de la Arad

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

deponeu ghizela

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”

Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier

Președintele Nicușor Dan a anunţat că, în urma eşecului învestirii Guvernului Mureşan, că nu intenționează să prelungească negocierile și că va convoca luni partidele parlamentare la Palatul Cotroceni pentru consultări. Tot luni, şeful statului va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut, în această seară, primele declarații după eșecul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan anunţă că luni va face o nouă desemnare pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă

Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comuna Beba Veche rămâne fără unul dintre cei mai apreciați și longevivi primari din Timiș. Ioan Bohancanu a decedat în primele ore ale zilei de vineri. Ales prima dată edil-șef în 1996, Bohancanu a condus comuna de la granița cu Serbia și Ungaria de atunci, cu excepția unui singur mandat. El s-a născut în anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul comunei Beba Veche a trecut în neființă
Angajaţii Horticultura au demarat mai multe lucrări în Parcul Anton Scudier. Astfel, se sădesc plante perene şi s-a montat un sistem de irigare. Joi, 1 octombrie, echipele Horticultura au început plantările de plante perene în zonele pregătite. De asemenea, a fost montat sistemul de picurare, care urmează să fie conectat la sistemul de irigații al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horticultura, lucrări de toamnă în Parcul Anton Scudier
În primele nouă luni ale acestui an, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat 2.308 acțiuni de control. Ca urmare a acestora au fost acordate 1.363 amenzi contravenționale, în valoare totală de 4,72 milioane lei, dar și 1.081 de avertismente. De asemenea, a avut loc oprirea temporară de la comercializare a produselor neconforme...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de controale și amenzi de aproape cinci milioane de lei. Protecția Consumatorilor poate ajuta firmele prin consiliere/FOTO
Lucrările de reabilitare efectuate la acumularea nepermanentă Moravița (Butin), din județul Timiș au fost finalizate. Investiția, în valoare de 700.000 de lei, asigură protecția împotriva inundațiilor pentru aproximativ 7.000 de locuitori din comunitățile unităților administrativ-teritoriale Gătaia și Moravița, a anunțat Administrația Bazinală de Apă (ABA) Banat. Proiectul a fost finalizat și recepționat. Intervenția a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 700.000 pentru reabilitarea acumulării Moravița. Sunt protejați mai bine 7.000 de locuitori
Pilotul timișorean Radu Benea are nevoie de un loc doi în ultimele două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru a fi sigur că devine campion național la turisme pentru al doilea an consecutiv, iar prima șansă este în acest weekend, la Mediaș, acolo unde deține și recordul de traseu al categoriei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La un pas de istorie! Timișoreanul Radu Benea poate deveni din nou campion național la viteză în coastă
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș. Necesitatea transportului gunoiului la sute de kilometri pentru a fi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie. Simonis: „Am dormit cu toții”
Comunitatea timișoreană este invitată la un atelier de limbă și cultură coreeană, sub genericul „În ritm de Hangeul”, organizat cu ocazia Zilei alfabetului coreean. Evenimentul are loc în 9 octombrie, în organizarea Facultatății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie (FLIFT) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), de la ora 18:00, în sala 205...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua alfabetului coreean, sărbătorită la UVT printr-un atelier de limbă și cultură a țării asiatice
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT
„Leii” din Banat au făcut uitat eșecul de sâmbătă din manșa întâi a primului tur al Cupei României la baschet masculin și s-au impus mai clar aseară în deplasare decât au făcut-o ploieștenii în weekend-ul trecut la sala „Constantin Jude”. Elevii lui Dragan Petricevic nu au lăsat nimic întâmplării și au făcut un meci bun,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie la o diferență de 14 puncte și calificare în turul secund al Cupei României!
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.