Alin Nica, în mijlocul „furtunii perfecte”. Cum va grestiona şantajul lui Nicolae Robu?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, este departe de-a parcurge cele mai bune zile din cariera sa politică. Presat şi atacat de partidele „partenere” PSD (la nivel naţional) şi USR (la nivel local), el trebuie să se lupte şi cu o dizidenţă tot mai incisivă din chiar propriul partid, făcută în special de primari. Şi dacă acestea nu sunt de ajuns, mai trebuie să gestioneze un şantaj al predecesorului său în funcţia de preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu. În două cuvinte, Nica se află acum prins în mijlocul unei „furtuni perfecte”.

N-o să despic cauzele acestei situaţii în care a ajuns şeful PNL Timiş, multe dintre ele aparţinându-i. Şi-a făcut-o cu mâna lui, cum s-ar spune în popor. Interesant este însă cum va gestiona situaţia. Momentan, Nica a început să iasă mai des cu declaraţii politice, e adevărat în general acestea fiind reactive şi mai puţin proactive. Poate cea mai importantă declaraţie din ultima perioadă a fost nominalizarea a patru potenţiali candidaţi PNL la Primăria Timişoara şi o să-i enumăr în ordinea prezentată de el: Cosmin Tabară, Marilen Pirtea, Nicolae Robu şi… Alin Nica. Şi această ieşire a fost însă mai degrabă o reacţie la o analiză făcută de prorectorul UVT, Mădălin Bunoiu, membru PNL, privind starea din filială. Printre alte critici, Bunoiu a sesizat lipsa unor candidaţi „decenţi” pentru scaunul de primar al Timişoarei.

Dintre cei patru amintiţi de Nica surprinde cel mai mult prezenţa fostului primar Nicolae Robu, încă membru PNL. Şi aici Nica are o mare problemă, pe care îi va fi foarte greu să o gestioneze. Pe bună dreptate, el a afirmat că cei patru vor intra într-o competiţie internă, în urma căreia va fi desemnat candidatul cu cele mai mari şanse. Sigur, potrivit sondajelor de până acum, cel mai bine plasat este Robu. Dar o fotografie a momentului nu este nici pe departe suficientă, trebuie observate şi tendinţele. Ori, perdant în 2020, în condiţiile în care avea avantajul de-a fi în funcţie, poate că Robu şi-a epuizat limitele.

Problema lui Nica este că fostul primar a anunţat că va candida oricum: pe listă de partid, oricare ar fi el, independent sprijinit de alte formaţiuni sau, pur şi simplu independent sprijinit de grupuri de interese transpartinice. Grupuri care stau şi acum în spatele lui, după ce au pierdut multe din privilegiile de altădată. Aşadar, Robu nu acceptă selecţia internă, decât în cazul în care o va câştiga. Ori dacă PNL Timiş va opta pentru o altă variantă decât Robu, şansele unui succes sunt nule. ZERO! Mai ales în condiiţiile unor alegeri într-un singur tur, acceptate mai nou de PNL la ordinul celor din PNL. Şi aici e o judecată cu valoare de axiomă, voturile simpatizanţilor PNL urmând să se împartă între candidatul partidului şi Robu.

Astfel că singura opţiune cu şanse pentru PNL este Robu. Evident, nici ea sigură, dar oricum nu e zero. Dar şi aici Nica are probleme, repet pe Robu e trecută ştampila de perdant. Că e în plină campanie electorală şi are vreo 8.000 – 10.000 de oameni care-l regretă şi-l laudă zilnic e una. Dar dacă asta e limita peste care nu mai poate foarte mult? Plus, Nica şi Robu, în trecut, şi-au aruncat de la unul la altul găleţi întregi de lături în cap. Lucru care va fi speculat de adversarii politici. Fiindcă Nica va trebui să răspundă, printre altele, când a avut dreptate: când l-a făcut pe Robu lider interlop sau când îl susţine la Primăria Timişoara? Iar Robu, de exemplu, va accepta susţinerea unui „trădător”?

De ce spun şantaj la ceea ce face Robu? Simplu. Când eşti membru al unui partid, te supui regulilor acelui partid. În cazul de faţă, ar trebui să accepte o selecţie pe baza unor criterii clare, necontestabile. Când spui însă că oricum candidezi, cu sau fără susţinerea partidului din care faci parte, te-ai urcat pe o poziţie de forţă, de presiune, iar în cele din urmă e vorba de şantaj. Nimic altceva. Dacă ar avea o minimă onoare, aşa cum pretinde, Robu ar trebui să spună de pe acum ori că acceptă competiţia din partid, ori demisionează din PNL.

Da, se mai discută mult şi despre un candidat comun PNL – PSD la alegerile din 2024. O candidatură extrem de improbabilă. Dacă la nivel naţional, cele două partide nu se mai agreează de multă vreme, fiind ţinute împreună doar de ceea ce unii numesc ciolan, la nivel local, lucrurile sunt chiar mai accentuate. Şi a spus-o chiar Nica, convins, de exemplu, că „afacerea Dubai” a fost orchestrată şi chiar finanţată de cei din PSD Timiş. De unde o reacţie virulentă a liderului PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă totuşi, repet improbabil, s-ar constitui această alianţă, în mod cert PSD va avea candidatul la preşedinţia CJ Timiş, liberalii urmând să fie trimişi la primărie. Oricum, o formulă care ar putea scoate PNL din cărţile administraţiei locale.

Cum va ieşi Alin Nica din această situaţie e greu de spus. Romanii aveau o vorbă referitoare la deznodământul la nivel individual al unei bătălii: pe scut sau sub scut. Ori şansele lui Nica de-a termina războiul politic sub scut sunt doar puţin mai mari decât acelea ale lui Gigi Becali de-a lua Premiul Nobel pentru literatură cu cărţile scrise în puşcărie…

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Ugf a spus: (august 16th, 2022 at 10:52 )

Robu e o epava, Pirtea e oltean si Nica nu cred ca ar strange prea multe voturi

Analiză în loc de piroliză a spus: (august 16th, 2022 at 10:54 )

PNL trebuia să limpezească de mult situația lui Robu. Cel mai simplu mod ar fi fost excluderea din partid la primele „sondaje” pe Facebook și cocentrarea eforturilor pe un candidat serios. (Însă și a-l ține în șah pe Laie până nu mai are timp să se organizeze împotriva PNL poate fi o strategie utilă PNL)
Alin Nica are un atu: faptul că e vicepreședinte, deci apropiat de București. Însă nimic nu arată nici nu grantează că știe să joace această carte.
Mai este un personaj care poate influența la nivel local, pe lângă ceilalți doi candidați (Ben-Tabără și Ben-Blaga), ori va intra, poate, chiar el în bătălie (dar nu e sigur că va accepta să stea 12-14 ore la lucru în Timișoara). Fratele Gâdea abia așteaptă să ajute.
La zvonurile lansate de oameni bine plasați în PNL, PNL-ul însuși tace, ceea ce pare mai mult un semn de moliciune și zăpăceală decât de înțelepciune.
Și mai este un personaj extrem de important: iarna 2022-2023. Dacă molâii care ne conduc nu vor împrumuta exagerat, în continuare, de la viitorul acestui popor, sau vor avea dificultăți în a-și duce la îndeplinire misiunea sacră (datorie = PIB), atunci lucrurile vor arăta surprinzător peste un an.
Și mai e și PSD-ul. Deocamdată, pesediștii nu arată că VOR Primăria Timișoara. Dacă influența lui Grindeanu la București se va converti în bani pentru campanie, el va deveni noul Tata Sîrbu al PSD pentru următoarele 2-3 decenii..

tacit a spus: (august 16th, 2022 at 10:55 )

Pentru rigoare: spartanii, nu romanii, spuneau „i tan, i epi tan”. Pe scut (mort) sau sub scut (viu).

Dinu a spus: (august 16th, 2022 at 15:10 )

Benone!!! Nici o șansă! El oricum, în afară de învârteli politico-imobiliare, nu știe să facă nimic. Z-E-R-O!
Iar domnulLucian Blaga,
aflat la al doilea mandat de consiler județean, are o singură calitate…este nepotul lui Vasile Blaga aka Buldogul PDL. Plus că nu este ușor să conducă/renunțe la complexele afaceri cu valoare adăugată mare numite pacanele și baruri.
Vai și amar ce a ajuns PNL Timiș.

Kroko a spus: (august 17th, 2022 at 08:03 )

Doamne iarta-i,ca astia nu au inteles ca Robu va castiga si sondaje si alegeri,chiar daca nu va participa !De ce oare??? Ganditi-va, daca va ajuta bibilicile !!!

LazarAngelov a spus: (august 18th, 2022 at 01:21 )

vorbiti va rog si cat de incompetent este acest Alin Nica… omul asta n-are ce cauta acolo. de cand o fost votat doar politica stie sa faca

Anubis a spus: (august 19th, 2022 at 16:55 )

Sa plece acasa… la Dudesti

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, rămâne departe de cutiile sale de pantofi care l-au făcut celebru. Curtea de Apel Cluj-Napoca a menținut, astăzi, măsura arestării preventive a celui considerat omul de casă al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată contestația formulată atât de Anton, cât și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara. Turneul Final 4 se joacă sâmbătă și duminică, la sala Constantin Jude. Program Sâmbătă, 18 aprilie, ora 14.30, SCM Politehnica Timișoara – Steaua Ora 17.30, Minaur Baia Mare – Dinamo Duminică, 19 aprilie, ora 14.30, finala mică Ora 17.30, finala mare Biletele pot fi cumpărate de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai important turneu pentru SCM Poli Timișoara din acest deceniu
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, rămâne departe de cutiile sale de pantofi care l-au făcut celebru. Curtea de Apel Cluj-Napoca a menținut, astăzi, măsura arestării preventive a celui considerat omul de casă al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată contestația formulată atât de Anton, cât și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată

Economic vezi arhiva Economic

Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Rata anuală a inflației, în martie 2026, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 9,87%, arată datele Institului Național de Statistică. Rata anuală a inflației scăzuse în februarie la 9,3%. Este pentru a opta lună consecutiv în care inflația anuală se menține la peste 9%, Rata trimestrială a inflaţiei în primul trimestru din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rata anuală a inflaţiei a crescut, în luna martie, la aproape 10 procente

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, rămâne departe de cutiile sale de pantofi care l-au făcut celebru. Curtea de Apel Cluj-Napoca a menținut, astăzi, măsura arestării preventive a celui considerat omul de casă al preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu. Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată contestația formulată atât de Anton, cât și de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Anton rămâne în spatele gratiilor. Omul lui Grindeanu a bruscat o ziaristă la ieşirea din sala de judecată
Sâmbătă, 18 aprilie, la Timişoara se va finaliza seria întâlnirilor regionale ale PSD în cadrul cărora liderii locali au fost consultaţi în privinţa rămânerii partidului la guvernare. Două zile mai târziu, în jur de 5.000 de membri PSD vor vota în cadrul unui minireferedum intern dacă vor ca partidul să mai rămână la guvernare cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consultările interne din PSD pe marginea ieşirii de la guvernare se termină sâmbătă la Timişoara. Alfred Simonis, fără poziţie publică pe acest subiect
Timișoara și Banatul sunt vizitate în aceste zile de o delegație formată din reprezentanți ai Institutului Internațional de Gastronomie, Cultură, Artă și Turism. Acesta este organismul care acordă titlul de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”, membrii delegației fiind juriul care evaluează candidatura depusă prin Consiliul Județean Timiș pentru titlul amintit. Vizitatorii au fost duși prin mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Juriul care acordă titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost dus în vizită prin Timișoara
La data de 13 aprilie 2026, a doua zi de Paște, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției 1 Poliție Urbană Timișoara, au reținut un bărbat de 35 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Ulterior, magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. În fapt, la data de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu a ținut cont că e zi de sărbătoare și a făcut ce știe mai bine, a furat! Acum are 30 de zile să se gândească la viitorul lui
Doar Sărbătorile Pascale au oprit seria de întâlniri pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, în calitate de președinte al USR la nivel național, le are cu șeful statului român, Nicușor Dan, a declarat acesta, marți. De voie, de nevoie, USR e într-o coaliție cu PSD și trebuie așteptată data de 20 aprilie pentru a se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Nicușor Dan au tot relații cordiale: ”Au fost sărbătorile de Paști, dar întâlnirile vor continua”
Vila recuperată de Primăria Timișoara pe strada Loga nr. 52 de la un cetățean de etnie romă a fost predată și fizic municipalității. Un executor judecătoresc, alături de jandarmi și muncitori, au spart poarta și ușa de acces pe proprietate și au intrat în incinta de lux a clădirii. Într-un nou exercițiu de imagine benefic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfârşit de epopee la vila de pe Loga nr. 52. Primăria Timişoara a preluat fizic imobilul/Foto
Primăria Timișoara va demola un corp de clădire a unui liceu timișorean. Operațunea este necesară pentru a permite extinderea spațiilor educaționale ale respectivei unități școlare, cu un nou corp. Liceul în cauză este Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, situat pe bulevardul Liviu Rebreanu nr. 35. Demolarea va fi făcută pentru clădirea C3, care găzduiește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O clădire a unui liceu timișorean va fi demolată de primărie
Talent și ambiție! Turneul Semifinal 1 al Campionatului Național de volei feminin U17, desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 8–10 aprilie, a adus o evoluție foarte bună pentru echipa CSS Bega Timișoara, pregătită de Eduard Niță. Formația timișoreană a încheiat competiția fără înfrângere, impunându-se în toate cele trei partide disputate, cu același scor, 3–1, în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSS Bega Timișoara, parcurs perfect la Semifinala 1 de Volei feminin U17
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.