Alin Nica vrea să prevină un nou ”Dubai”. Îl va da în judecată pe deputatul AUR, Titi Stoica

Alin Nica tren

Alin Nica tren

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a anunțat, vineri, că a primit anumite amenințări, cel puțin voalate, prin care i se spunea că i se pregătesc diferite … lucruri în această toamnă. Afirmația a fost făcută după ce a anunțat că îl va da în judecată pe deputatul AUR de Timiș, Titi Stoica, după ce acesta a publicat pe Facebook un filmuleț în care îl acuza pe liderul PNL de corupție și de faptul că a păgubit Dudeștii Noi, atunci când era primar, cu suma de trei milioane de euro.

Nica spune că a decis să anunțe acest lucru pentru a nu ajunge din nou în situația în care a fost pus după episodul ”Dubai”, când a fost acuzat că a stat la masă cu interlopi și că încerca să le faciliteze acestora o afacere ”tun” cu Aeroportul Internațional Timișoara, partea de cargo.

Acum, Nica încearcă să prevină o serie de noi asemenea acuzații, de această dată el vorbește despre un filmuleț defăimător, pus în operă de deputatul de AUR, Titi Stoica,

Mai multe voci m-au avertizat că mi se pregătește ceva. Nu i-am ascultat, de fapt i-am ascultat, dar nu am vrut să cred că politica noastă poate ajunge atât de jos”, a spus Nica.

Despre deputatul respectiv, el spune că îl va da în judecată.

„Îl voi da în judecată pe deputatul Ciprian Titi Stoica, sa probeze in instanta ce fapte de coruptie vede el, clare ca lumina zilei. Am văzut că alți oameni de bine au făcut plângeri la ANI pentru banii pe care i-am dat la biserici. Dacă mă uit pe sondaje, biserica, alături de armată, sunt instituții care se bucură de încredere în rândul populației. Astfel de atacuri sunt menite a șubrezi și a strica acest nivel de încredere si acest punct de sprijin din societatea noastră. Am finanțat biserica în calitate de primar, de președinte al CJT și voi face acest lucru”, a spus, vineri, Alin Nica.

El a vorbit despre episodul Dubai, despre faptul că cineva ar fi plătit bani buni pentru apariția acelor poze, iar acest nou filmuleț e parte a unui plan concret.

”Dar e un episod care mi-a atras atenția, mă refer aici la episodul Dubai. La acțiunea Dubai, îi spun acțiune pentru că am aflat cum a fost pusă la cale, chiar de la câțiva apropiați care au construit această chestie. Știu de persoana care a fost trimisă să îi sucească mințile și să îi ia telefonul celui cu care m-am întâlnit, să zicem episodic atunci la Dubai, să facă print screen-uri din telefonul respectiv. Toate aceste lucruri s-au făcut pe bani grei. Am crezut că a fost un episod izolat și că lucrurile se vor opri. Dar am văzut ieri pe internet, iarăși o mizerie, și sunt convins că avem de afaceri cu un plan bine elaborat, sau cu mai multe planuri bine elaborate, în care se investesc mulți bani. Un deputat de la AUR, nici nu știu cum îl cheamă exact, domnul Stoica cred, a postat un filmuleț. Unul făcut pe mulți bani, pentru că e făcut ca o știre, în care mă acuză de anumite fapte ilegale, de pe vremea când eram primar și comentează domnul Stoica în subsolul acestui film: ”Dragi timișoreni, aceste fapte de corupție clare ca lumina zilei, nu mai pot continua. Duminică pe 2 octombrie haideți cu noi la București, la Universitate”, a spus Nica.

El susține că Stoica își ațâță susținătorii apelând la astfel de manifestări. Filmul în cauză făcea referire la o serie de operațiuni administrative, de vânzare sau schimb terenuri a unor bălti de desecare din Dudestii, din 2007. toate aceste operațiuni au fost deja verificate de DNA, de Parchet și de Curtea de Conturi și nu s-a găsit nicio problemă.

Nica spune că se gândește la familia sa când vede toate aceste ”uneltiri”.

„Am si eu informații, în politica nu sunt doar jigodii, interlopi ratați sau consumatori de droguri, sunt si oameni de calitate, oameni care nu se lasă prinși in acest joc murdar. Știu ce mă așteaptă și sunt imunizat, am trecut prin multe astfel de chestiuni, mi-am pregătit familia pentru ce va urma. Am doi copii și, vă mărturisesc că îmi este greu să le răspund atunci când ei se întreabă de ce tatăl lor este supus unui astfel de tratament, pentru că ei știu că intențiile mele sunt bune și curate”, a mai declarat Nica.

Deocamdată nu are informații legate de amenințări la adresa familiei sale, dar că ar fi primit, voalat, asemenea amenințări la adresa sa.

„Am primit amenințări voalat, că pregătesc anumite chestiuni, în această toamnă. Scopul este sa o las mai moale cu realizările, să găsim o formă de colaborare cu anumite personaje. Mă abțin, nu vreau sa îi defăimez cum ma defăimează ei, se știu foarte bine aceștia”, a mai spus Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Nemulțumiți de nouă lege a salarizării în sistemul bugetar, majoritatea angajaților din Finanțe au decis să protesteze într-un mod inedit. Ei au declarat joi “Ziua fără finanțiști” şi nu vor fi prezenți la lucru. Acțiunea se simte și la Timișoara la sediul Direcției de Finanțe. Acum, acolo e destul de liniște, în clădire mai sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Direcția de Finanțe Timișoara e liniște. Are loc protestul “Ziua fără finanțiști”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.