Să vedeți cum arată un „bilanț” în PNL Timiș

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

În timp ce la Moscova încă se dezbate unde să fie aruncată prima bombă nucleară tactică de după Hiroshima și Nagasaki, în PNL Timiș oamenii n-au treabă cu astfel de evenimente, cu pastilele de iod sau cu adăposturile unde să se refugieze biroul permanent județean în caz de nenorocire. Căci ea, nenorocirea, oricum a venit. De fapt, nu a venit, ea este parte a filialei cam de când s-a reînființat ea postrevoluție. Despre partide se spune că este bine să fie organisme vii, să aibă vasocirculația asta de idei între puterea organizației și opoziția din munți, dealuri și câmpii, din primării sau deconcentrate. Numai că PNL Timiș e prea viu din acest punct de vedere. Atât de viu că pare deja mort.

Parcă sunt copii, pe bune acum. Se ceartă pe whatsapp, scriu scrisori fără să indice cine e „buba”, doar se deduce că e vorba de președinte și organul său de conducere. Treaba devine ceva mai serioasă și apar scrisorile asumate de primari pentru debarcarea secretarului Dănuț Groza măcar, în replică la scrisoarea conducerii filialei, în care se cerea, firește, sprijin pentru secretarul Dănuț Groza. Te îngrozești de atâtea scrisori, de atâta Dănuț și de atâta Groza. Iar după ce te îngrozești te poți întreba ce urmează. În mod normal, nu toți liberalii sunt la fel, nu poți stabili un algoritm de dezastru în filială după ce s-a petrecut în mandatele anterioare, dar…

Dar nu poți trece cu vederea că ultima ascensiune la vârful organzației județene PNL a venit tot din grupul luptătorilor cu bomba epistolară tactică. Primarii s-au întâlnit să facă opoziție și pe vremea președintelui Robu, conduși de Alin Nica. Atunci era înjurat Alin Popoviciu, acel Dănuț Groza al fostului președinte Robu. Acum, Alin Popoviciu e nominalizat la capitolul hemoragie a valorilor. Știți care ar trebui să fie drama celor ce se ceartă pe puterea de a împărți funcții în PNL Timiș? Că lupta lor nu interesează pe nimeni în afară de presă și a persoanelor lor. Ar putea să se și sugrume în ședințele de partid, că habar n-ar avea lumea cine e sugrumatul și cine e sugrumătorul.

Ca președinte de consiliu județean, ca primari de UAT-uri, nu se „ceartă” în idei despre România Educată sau despre o reformă așteptată de atâția ani în administrație. Nu se ceartă pentru dezastrul de la racordul la autostradă prin Dumbrăvița, Nici că guvernul Ciucă pe care l-au susținut ca pe moaștele guvernului Cîțu și așa mai departe nu accelerează partea de investiții cu stadionul Timișoarei sau sala polivalentă, spitalul oncologic sau unul județean și pe la noi. N-are nimeni treabă cu ce va „curge” pe conductele Colterm în școli și blocuri la iarnă, ba chiar cred că lumea liberală ar fi fericită că altcineva își va rupe gâtul, politic vorbind, într-o astfel de nenorocire. Nu, tot ce contează e unde e Ghelbere și unde nu e Buboi din cauză de Groza. Năprasnic!

De ce ar fi altfel atunci, după insurecție? Măcar Marilen Pirtea, rector UVT, deputat și consilier al premierului, influent politician cu rădăcini bihorene, a făcut-o românește cu lobby-ul până s-a finanțat guvernamental cel mai mare cămin studențesc din România. Unde nu vor sta timișoreni, evident, dar unde vor învăța tineri ce vor lucra apoi în Timișoara, iar asta e mare lucru pentru economia locului. Dar Alin Nica și primarii opozanți ce treabă au cu asta? În ultima scrisoare a acestora, a edililor rebeli, rămâne totul negru pe alb despre ce contează în politică. Stă scris „bilanțul” PNL Timiș, iar dedesupt de acest generos titlu de capitol ce să vezi?

Vezi că în viața unei filiale PNL contează doar ce a obținut filiala pentru ai lor, funcții, nu investiții pentru toți alegătorii. Nu numai la PNL, clar, dar în PSD măcar se ceartă după panouri fonoabsorbante, de nu mai auzi nimic. Dar să revenim la bilanțul PNL Timiș, unde apar domnii Iapă și Buboi, mulți domni și doamne pe funcții plătite la stat, ca mari realizări ale filialei în ultimul mandat Robu-Popoviciu, iar acum avem doar Ghelbere și multă deșertăciune în deconcentrate. Vedeți, aici e buboiul la liberali, nu în bomba tactică de la Moscova.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ion a spus: (octombrie 7th, 2022 at 12:24 )

Mie Pirtea imi pare oltean

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș își precizează poziția în problema încetării mandatului lui Fritz: ”Interesul Timișoarei trebuie să rămână înaintea calculelor de partid”

PNL Timiș își precizează poziția în problema posibilei încheieri a mandatului lui Dominic Fritz, ca urmare a introducerii amendamentului în acest scop în Legea Integrității, modificare trecută de Curtea Constituțională. Filiala anunță că deciziile CCR trebuie respectate, dar trebuie purtată și discuția dacă un asemenea amendament răspunde unor răfuieli politice de moment. ”PNL Timiș respectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș își precizează poziția în problema încetării mandatului lui Fritz: ”Interesul Timișoarei trebuie să rămână înaintea calculelor de partid”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Meci decisiv pentru accederea în grupele Cupei. „Vor evolua jucătorii care au jucat mai puțin”

Politehnica Timișoara joacă miercuri, 19 august, pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș în play-off-ul Cupei României. Echipa care se va califica în urma duelului de mâine de pe stadionul Electrica va evolua în grupele Cupei României 2026-27. ASA a trecut în Turul 3 de CS Gheorgheni, în deplasare, cu scorul de 2-0. Poli s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci decisiv pentru accederea în grupele Cupei. „Vor evolua jucătorii care au jucat mai puțin”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Accident rutier în Chevereşu Mare, în care au fost implicate trei autovehicule. Un bărbat a decedat în urma impactului

Trei vehicule, două autoturisme și un microbus, au fost implicate, în această după-amiază, într-un accident rutier survernit în localitatea Chevereşu Mare. În cele trei vehicule erau 11 persoane, dintre care trei au fost rănite, una dintre victime, un bărbat, fiind în stare de inconștiență. Astăzi, la ora 17.11, cei de la ISU au fost solicitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier în Chevereşu Mare, în care au fost implicate trei autovehicule. Un bărbat a decedat în urma impactului

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PNL Timiș își precizează poziția în problema posibilei încheieri a mandatului lui Dominic Fritz, ca urmare a introducerii amendamentului în acest scop în Legea Integrității, modificare trecută de Curtea Constituțională. Filiala anunță că deciziile CCR trebuie respectate, dar trebuie purtată și discuția dacă un asemenea amendament răspunde unor răfuieli politice de moment. ”PNL Timiș respectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș își precizează poziția în problema încetării mandatului lui Fritz: ”Interesul Timișoarei trebuie să rămână înaintea calculelor de partid”
Trei vehicule, două autoturisme și un microbus, au fost implicate, în această după-amiază, într-un accident rutier survernit în localitatea Chevereşu Mare. În cele trei vehicule erau 11 persoane, dintre care trei au fost rănite, una dintre victime, un bărbat, fiind în stare de inconștiență. Astăzi, la ora 17.11, cei de la ISU au fost solicitați...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident rutier în Chevereşu Mare, în care au fost implicate trei autovehicule. Un bărbat a decedat în urma impactului
Premierul interimar, Ilie Bolojan, afirmă că legea nu trebuie folosită pentru a scoate din funcție o anumită persoană sau pentru a lovi un adversar politic. El mai spune că reglările de conturi politice provoacă riscul unei noi condamnări a României la CEDO. Afirmaţiile lui Bolojan vin în contextul deciziei CCR care a dat undă verde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, reacţie dură după decizia CCR în cazul Fritz: “Vendetele politice cresc riscul ca România să piardă bani și credibilitate”
Salarii bune și o ofertă de locuințe la prețuri relativ acesibile, acestea sunt caracteristicile pieței imobiliare timișorenei, ceea ce plasează orașul pe unul dintre cele mai bune locuri din țară, în clasamentul accesibilității locuințelor. Locuințele din România se mențin la un nivel de accesibilitate bun, având în vedere faptul că în cele mai multe județe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e în topul național al accesibilității locuințelor. Salariile bune și prețurile accesibile modelează piața
Un accident rutier mortal a avut loc astăzi, în jurul orei 12:05, într-o parcare de pe Centura Timișoarei, în apropierea localității Moșnița Nouă. Un conducător auto a decedat pe loc după ce autoturismul pe care îl conducea a izbit violent un autocamion staționat. La fața locului s-au deplasat de urgență zece pompieri din cadrul Inspectoratului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A intrat cu mașina într-un camion parcat și a murit. S-a întâmplat astăzi pe Centura Timișoarei
Criza globală, strâmtoarea Hormuz, războiul din Ucraina, dronele din Marea Neagră, prețurile internaționale toate sunt vinovate pentru că românii bagă în rezervoare benzină și motorină la prețuri astronomice, a explicat la Timișoara premierul Ilie Bolojan. El a recunoscut că statul român nu prea are ce să facă pentru a opri creșterea. Degeaba a fost scăzută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acciza la combustibil scăzută degeaba. Bolojan ne enumeră motivele pentru care prețurile cresc permanent
Probabil aflată sub perspectiva contestării măsurilor de mutare a elevilor de liceu dintr-o clădire în alta prin oraș,  Primăria Timișoara organizează vineri, 21 august 2026, o dezbatere publică având ca temă Proiectul de hotărâre privind aprobarea modificării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Timișoara pentru anul școlar 2026-2027 și a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunteți nemulțumiți de mutările de liceeni între diverse clădiri, decise de primărie și ISJ? Puteți contesta în cadrul unei dezbateri publice
Decizia CCR prin care a declarat constituţional amendamentul creat special de PSD pentru Dominic Fritz deschide larg porţi organizării unor alegeri parţiale pentru funcţia de primar al Timişoarei. Când ar putea avea loc acest scutin potrivit legislaţiei în vigoare? Cu o majoritate de 5 la 3, Curtea Constituţională a fost de acord cui cu amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce se întâmplă în Timişoara după decizia CCR de luni. Când ar putea avea loc alegeri parţiale pentru scaunul de primar
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.