După aproape 10 ani, Timișoara găzduiește un joc din cupele europene de baschet

SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara joacă miercuri, 12 octombrie, ora 18,30, cu formația Spisski Rytieri (Slovacia), în Grupa D din Alpe Adria Cup. Partida va avea loc la sala Constantin Jude.

Pentru echipa timişoreană va fi al treilea meci în competiție, după ce la 22 și 23 septembrie, în turneul de la Zabok (Croația), întâlnea și învingea celelalte două componente ale grupei, KK Zabok (88-63) și KK Rogașka (Slovenia, 103-97).

„Văd acest meci ca pe o sărbătoare a baschetului timișorean, dacă mai putem vorbi despre importanța baschetului timișorean, căci văd că este cam a patra, a cincea opțiune în preferințe. Este primul meci în cupele europene după aproape zece ani și este primul joc de baschet în cupele continentale. pentru actuala administrație a clubului. Dacă peste două luni și ceva, Timișoara urmează să fie Capitală Europeană a Culturii, baschetul vrea să aducă Timișoara în atenția Europei, din punct de vedere sportiv, într-un fel de avanpremieră. Din punct de vedere cultural, e adusă de mult timp, dar din punct de vedere al baschetului nu a fost cazul. În felul acesta văd și trăiesc acest meci, ca pe o sărbătoare. Să știți că am scos costumul din dulap, dar până miercuri trebuie să mănânc doar broccoli și sparanghel, ceea ce totuși nu e dramatic…”, spune Dragan Petricevic, antrenor principal SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara.

Pentru Rytieri va fi primul meci în actuala ediție a Alpe Adria Cup, în vreme ce „Leii din Banat” au șase meciuri oficiale, cu șase victorii (două în Alpe Adrian, două în campionat, două în Cupa României). Cele șase partide s-au jucat într-un răstimp de doar 16 zile.

„Echipa resimte oboseala. Nu este vorba doar despre meciuri, ci și despre deplasări. Mai în glumă, mai în serios, ca în orice instituție publică, trebuie să facem un raport de activitate lunar. În ultimul raport, am scris câte ore am petrecut în autocar, din care câte ore nocturne, am omis doar să scriu câte ore ne-a plouat pe drum. Este o meserie pe care ne-am asumat-o cu toții, nu e o problemă. Călătoriile nocturne, până la 4-5 dimineața, nu sunt o noutate și nu le avem numai noi, dar s-au adunat: drum până în Croația și drum înapoi, drum până la Mediaș și întoarcerea, la fel la București și se simte oboseala. Pe lângă asta mai e și problema antrenamentelor. Nu te poți antrena doar pentru următorul meci, mai ai nevoie de ședințe în care să repari sau chiar să schimbi anumite lucruri în jocul tău, pentru că intervine scouting-ul și adversarii încep să-ți cunoască schemele”, a mai spus Dragan Petricevic.

Precedentul meci din cupele europene de baschet la Timișoara a fost la 20 noiembrie 2012, în FIBA Europe Cup (BC Timișoara – Szolnoki Olajbanyasz 80-93).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade

La câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău acuza Consiliul Județean Timiș că ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade, vine și răspunsul instituției pe această temă. Și aici răspunde ”secundul”, Alexandru Iovescu. Totul e legal, s-a respectat ceea ce a aprobat Primăria Timișoara. Au luat bolovanii și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa

Ediția 2025-2026 a campionatului primului eșalon masculin de handbal s-a încheiat duminică, 24 mai, când au fost programate ultimele 4 partide. După bronzul de anul trecut, HC Buzău și-a îmbunătățit cea mai bună clasare din istorie, devenind în premieră vicecampioana României. CSM București a ocupat ultima treaptă a unui podium pe care nu a mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva zile după ce viceprimarul Ruben Lațcău acuza Consiliul Județean Timiș că ar fi distrus spațiul verde cu organizarea de șantier de la Castelul Huniade, vine și răspunsul instituției pe această temă. Și aici răspunde ”secundul”, Alexandru Iovescu. Totul e legal, s-a respectat ceea ce a aprobat Primăria Timișoara. Au luat bolovanii și i-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu răspunde acuzațiilor lui Ruben Lațcău, pe tema organizării de șantier de la Castelul Huniade
Primăria Timișoara a anunțat că va contesta în instanță amenda de 105.000 de lei dată de Garda de Mediu Timiș în scandalul bolovanilor, ”pentru că protejăm spațiul verde și răspundem la solicitările timișorenilor”, spun reprezentanții instituției. Municipalitatea spune că cei de la Garda de Mediu ”s-au întors” și după ce au avut unele solicitări, ulterior...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană contestă în instanță amenda dată de Garda de Mediu, în cazul bolovanilor de pe spațiul verde
Primarii unităților administrative teritoriale din tot județul au fost aduși, luni, la Palatul Administrativ Timișoara, la cererea prefectului, pentru a afla cum să raporteze la București despre proiectele PNRR pe care le au în derulare. Convocatorul a venit după ce duminică, premierul interimar Ilie Bolojan a făcut videoconferință cu prefectii, în cadrul careia a cerut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarii din Timiș sunt puși să își evalueze proiectele PNRR. Au fost învățați la Prefectură despre modul de raportare la București
Discutată tot mai mult în ultimii ani, dar având la bază o idee mult mai veche, încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, proiectul unui tren urban, care să folosească calea ferată aflată în zona Timișoara, prinde contur. Primăria anunță că își asumă realizarea unui studiu de fezabilitate asupra inițiativei. Proiectul de hotărâre este supus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan
Amintiri de neuitat într-o zi deosebită. Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis porțile duminică, 24 mai 2026, pentru cea de-a V-a ediție a Poli Kids Fest, transformând Stadionul Știința și Parcul Facultății de Mecanică într-un tărâm magic al copilăriei. Mii de copii și părinți au descoperit, timp de câteva ore, o lume în care poveștile, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piticii Timișoarei s-au bucurat de o zi specială, plină de povești și basme la Poli Kids Fest 2026
Municipalitatea timișoreană anunță că vizează un nou teren de 2.000 de metri pătrați, aflat pe malul Begăi, pentru demolarea construcțiilor care se află pe acesta. Terenul e situat pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, în apropierea amenajărilor realizate deja pe malul canalului, pe un teren care a trecut printr-o procedură similară de demolare, una care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se apucă de demolat pe un nou teren aflat pe malul Begăi
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, majoritatea românilor ar vota împotriva demiterii președintelui Nicușor Dan în cazul organizării unui referendum pe această temă. Ar vota pentru demitere în mai mare măsură decât restul populaţiei votanții AUR (77%), persoanele cu educație primară (63%), locuitorii din mediul rural...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP
Garda de Mediu Timiș răspunde oficial, la aproape o săptămână de la anunțarea sancționării Primăriei Timișoara și apariția acuzațiilor de comandă politică împotriva municipalității. Instituția de control spune că verificările pe tema bolovanilor nu sunt pentru prima dată efectuate și că primăria își asumase rezolvarea problemelor deja constatate. Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii de Mediu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș răspunde acuzațiilor primarului Fritz: ”Comisarii GNM Timis nu pleacă cu obiectivul de a genera amenzi sau sancţiuni contravenţionale”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.