Veste bună pentru iubitorii sportului din Timișoara: patru firme sunt interesate să ridice stadionul Lego

Fericire mare pe întreg eșichierul politic al conducerii la cel mai înalt nivel al Primăriei Timișoara. Atât viceprimarul PNL Cosmin Tabără, dar și primarul Dominic Fritz ne anunță cu bucurie că au fost depuse oferte pentru stadionul Lego. Nu mai puțin de patru firme vor să ia banii primăriei.

A fost a treia licitație, cu măriri permanente de preț pentru a atrage participanți.

“Stadionul de tip Lego are 4 ofertanți! Este o veste excelentă pentru Timișoara. A treia licitație se pare că este cu noroc. După primele două licitații, în care firmele interesate s-au abținut de la a depune oferte, la a treia încercare iată că a existat interes pentru construcția acestui stadion atât de necesar Timișoarei”, spune Tabără.

Au fost mulți care nu au avut încredere in proiectul lansat de precedentul primar, mai spune “vicele”.

“Unii m-au condamnat, alții m-au ironizat pentru încăpățânarea mea de a merge mai departe. Unii au încercat să mă convingă să renunț, că nu există șansa construirii lui, alții că e prea mic… Am continuat să merg pe acest drum, înainte, cu speranță că demersurile mele vor genera construcția lui. Este necesar pentru că, în momentul de față, nu avem un loc unde să se desfășoare un meci de fotbal în condiții normale, civilizate. Echipele noastre trebuie să-și desfășoare, de multe ori, meciurile de acasă în deplasare. Echipa de tineret a României a jucat la Șag săptămână trecută, în Timișoara nu se putea! Mie nu îmi place să mă plâng, nici să găsesc vinovați. Îmi place să fac. Prin construcția acestui stadion vom beneficia de un loc pentru tineret în special, dar nu numai. Va fi locul unde se vor putea organiza concerte de anvergură, un loc care va deveni destinația multor tineri din Timișoara. Va da viață întregii zone, care își va schimba înfățișarea”, a mai spus Tabără.

El crede că noul stadion va atrage oamenii cu bani spre fotbal.

“Construcția stadionului va garanta revitalizarea fotbalului bănățean. Oamenii cu bani se vor

reapropia de echipele timișorene pentru că va exista un loc unde cluburile își vor putea desfășura activitatea. Fotbalul timișorean este unul dintre puținele din țară care poate produce bani datorită emulației suporterilor minunați. Se va construi și “Dan Păltinișanu” într-un viitor apropiat, dar asta nu va însemna că stadionul tip Lego va deveni inutil. Costurile de folosință, dar și de întreținere vor fi mult mai mici și va fi mai rentabil economic. Timișoara merită mai mult decât a primit până acum”, a mai declarat Tabără.

Momentul nu a fost ratat nici de primarul Dominic Fritz. El ne anunță că stadionul ar putea fi gata în doi ani și jumătate.

“Nu mai puțin de patru firme s-au înscris azi la licitația pentru proiectarea și construcția stadionului pe care îl vom ridica în Calea Buziașului. Vom susține această investiție cu până la 122 de milioane de lei, de la bugetul local. Ne zbatem ca Timișoara să nu rămână singurul oraș mare din România fără stadion. Pentru oraș este un efort financiar uriaș, însă pentru sportul local este o investiție vitală și urgentă. Dacă totul merge bine, stadionul ar putea fi proiectat și ridicat în doar doi ani și jumătate. Va avea o capacitate de minim 9.000 de locuri, iar lângă el vom construi o parcare, un parc și un loc de joacă. Investim în viitorul acestui oraș și sperăm ca și proiectul noului stadion mare, care se va ridica peste „Dan Păltinișanu”, gestionat de CNI și Consiliul Județean, să se deblocheze cât mai repede”, a anunțat și Fritz.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Heaven a spus: (octombrie 31st, 2022 at 20:39 )

Ce stadion nou in 2 ani si jumatate?
Astia nu-s in stare sa faca un amarat de sintetic de aproape un an!

Nu se mai lucreaza nimic la terenul de langa Heaven si Baza 2 de 6 luni.
Dar nimeni nu zice nimic.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara

Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara

Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece

Data de 1 octombrie este programată de către cei de la Colterm pentru încheierea lucrărilor de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii la instalațiile pentru producerea energiei termice. După această dată începe etapa verificărilor înainte de pornirea instalațiilor de producere a energiei termice și electrice, anunță societatea. Inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Data de 1 octombrie este programată de către cei de la Colterm pentru încheierea lucrărilor de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii la instalațiile pentru producerea energiei termice. După această dată începe etapa verificărilor înainte de pornirea instalațiilor de producere a energiei termice și electrice, anunță societatea. Inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece
Povestea lui Andrei, un programator de performanță sportivă din Timișoara, demonstrează că ambiția și disciplina nu au vârstă. La doar patru ani de când a montat primul său board de darts acasă, Andrei a trecut de la statutul de amator la cel de component al Echipei Naționale a României, urmând să reprezinte țara la WDF...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la ușa de la baie, pe scena europeană: Timișoreanul care a ajuns în tricoul Naționalei de Darts în doar patru ani
Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Continuăm interviul cu preşedintele USR, Dominic Fritz, cu a doua şi ultima parte. Dacă în primul episod am abordat probleme administrative, de această dată discuţia a fost mai mult despre politică. Propun să trecem puţin şi la politică, sunteţi preşedintele unui partid important şi parcurgem o perioadă de criză politică. Credeţi că Guvernul Mureşan are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Frica sistemului este să piardă controlul asupra instituțiilor pe care le-a acaparat”. Interviu cu Dominic Fritz (II)
Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Cu doar trei zile rămase la conducerea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face acum o trecere în revistă a ameninţărilor pe care le-a primit de la membrii unor clanuri în momentul în care a dus campania de recuperare a unor imobile. Doar trei zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Stai în banca ta, sunt alții mai mari ca tine!”. Cu trei zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz face un  “inventar” al ameninţărilor primite
Consiliul Județean Timiș are gânduri mari pentru Palatul Baroc, clădirea unde funcționează în prezent Muzeul Național de Artă Timișoara. Instituția muzeală vrea să închirieze trei spații în cadrul clădirii, iar ”oferta” spre licitație este mai mult decât atractivă: cofetărie, cafenea culturală și un club de jazz. Clădirea, situată în cea mai turistică zonă a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cofetărie, cafenea culturală și club de jazz la Palatul Baroc. Muzeul de Artă vrea scoaterea la licitație a spațiilor generoase
Sunt momente în care fotbalul se oprește din freamătul său obișnuit, iar tabela de marcaj nu mai contează. Sunt clipe în care rivalitățile dispar, lăsând loc doar pentru respect, recunoștință și o durere surdă care unește un stadion întreg. Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 18:00, Terenul Știința din Timișoara nu va găzdui doar un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacrimile se transformă în aplauze: Două echipe de legendă se unesc la Timișoara pentru sufletul lui Răzvan Ionilă Costel
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.