Marilen Pirtea: Administrația timișoreană pare dezinteresată de susținerea antreprenoriatului local

Deputatul PNL de Timiş Marilen Pirtea afirmă că, spre deosebire de corporaţiile multinaţionale care sunt sprijinite de administraţia locală, IMM-uriule timişorene nu se bucură de acest lucru. El spune că admnisdtraţia locală trebuie să aibă o nouă strategie de susținere și dezvoltare a sectorului IMM.

Marilen Pirtea spune că marile companii și corporații multinaționale oferă avantaje interesante pentru dezvoltarea comunității, prin amplasarea în Timișoara a unităților locale de producție, servicii și cercetare-dezvoltare, iar un segment important al pieței forței de muncă timișorene și regionale este determinat puternic de prezența acestora în economia locală.

“Administrația locală le-a acordat atenție și le-a oferit un context de colaborare prielnic dezvoltării, o tendință care se observă prin evoluția investițiilor internaționale în oraș, sau prin apariția în Timișoara a noilor capacități inaugurate de companii de producție globale”, arată Pirtea, care este şi prim-vicepreşedinte al PNL Timiş şi potenţial candidat la Primăria Timişoara.

Pe de altă parte, el observă un nivel de implicare mult mai redus și chiar un minus în privința măsurilor de susținere a antreprenoriatului întreprinderilor mici și mijlocii din comunitate, menţionând că acest lucru are un impact negativ asupra vieții economice a orașului.

„Țările și orașele dezvoltate investesc foarte mult în susținerea și potențarea afacerilor mici și a inițiativelor antreprenoriale locale, cele care înglobează cea mai mare parte din profilul economic local. Europa este o uniune a țărilor și comunităților ce alătură profile economice specifice cu o mare diversitate, iar administrațiile locale își setează strategiile tocmai către potențarea acestui stoc de idei, tradiții, avantaje specifice și modele locale de succes, care le definesc. Politicile publice orientate spre inițiativele SMS – „Small and Medium-Sized Enterprises”, sau IMM, cum sunt denumite la noi – diferențiază comunități și asigură viitorul orașelor și regiunilor europene. E locul să amintim aici că în cea mai puternică economie a Europei, cea germană, 60% din locurile de muncă sunt asigurate de cele 3,8 milioane de firme de tip IMM, în timp ce o media europeană a contribuției sectorului IMM se cuantifică prin 53% din valoarea adăugată în întreaga activitate economică din Europa și prin asigurarea a 2/3 din locurile de muncă din UE”, mai arată Pirtea.

El spune că Timișoara deține toate mijloacele și are toate argumentele pentru a defini o nouă strategie de susținere și dezvoltare a sectorului IMM, a inițiativelor antreprenoriale locale.

“Administrația locală timișoreană nu poate evita pe termen lung această nevoie publică obiectivă. Oraș universitar și centru de generare a politicilor regionale, Timișoara deține atât cele mai adaptate resurse de cunoaștere din vestul României, cu centre de formare și activare a resurselor umane în facultățile și centrele de cercetare universitare, dar și un rezervor de antreprenori deja bine consolidat, care își doresc un parteneriat real cu administrația locală”, a conchis deputatul PNL.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Fritz, na una cu manta! a spus: (noiembrie 22nd, 2022 at 11:13 )

Ce șopârlă populistă (multinaționalele sunt susținute, pe când țărișoara, da țărișoara, fraților, nu!) într-un sos de minciuni care-ar face de râs și un taximetrist începător!
Multinaționalele sunt atât de puternice, încât n-au nevoie de administrațiile locale.
Antreprenoriatul trebuie susținut, dar nu la nivel local, ci central. Iar dacă antreprenoriatul merge rău, înseamnă că partidul care sprijină inițiativele private doarme. Ghici cine-i partidul antreprenorilor? Da, PNL În principiu, dacă nu-i o cioară conservatoare vopsită în culorile liberalismului.
Peste tot în Europa, IMM-urile sunt măturate de marile intreprinderi. Da, drăguțul de ultra/neo/liberalism a făcut asta! .
Pe la final aflăm că rezervorul de antreprenori e bine consolidat, deși antreprenoriatul stă rău! Ca la fotbal: n-avem echipă, doar câteva milioane de antrenori foarte buni! Câți or fi – or fi, dar de ce-s așa timizi și l-au delegat pe dl Pirtea să vorbească în locul lor? O fi și șef la ANAA?
În doctrina liberală (cam de toate nuanțele), antreprenorul nu vrea să fie deranjat de administrație, necum să vrea un parteneriat cu ea!
Timișoara deține cele mai nu-știu-cum resurse de cunoaștere… Au bombardat Clujul azi-noapte?
Formarea și activarea resurselor umane -bla-bla-bla-lemn-lemn-lemn. Avem multe resurse umane în adormire, în rezervă sau acoperite?

Marlene Furz a spus: (noiembrie 23rd, 2022 at 04:34 )

Dl. Pîrtzea a cugetat. Mare om (la propriu)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud

Primăria Timișoara vrea să mai modernizeze o dată zona din jurul Gării de Nord, de această dată este un proiect mai amplu, în urma unui acord cu CFR, pentru care va cere voie în vederea realizării celor din Consiliul Local. De asemenea, vrea să modernizeze și zona din jurul Gării de Sud, stația din cartierul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să modernizeze zonele din jurul Gării de Nord și a Gării de Sud
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”

La o lună după ce Guvernul Bolojan a căzut, președintele Nicușor Dan în sfârșit a oferit un nume, în ceea ce privește noul premier desemnat. Nu a fost nicio surpriză, președintele desemnându-și consilierul personal Eugen Tomac în acestă funcție foarte importantă. Cine este Eugen Tomac Eugen Tomac este un politician, istoric și jurnalist român, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicușor Dan: „Îl desemnez pe Eugen Tomac să formeze guvernul”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara

Fotbalistul în vârstă de 35 de ani se află la final de contract cu FC Hermannstadt, înțelegerea sa cu formația sibiană urmând să expire la data de 30 iunie 2026. Cele două părți sunt aproape de a ajunge la un acord oficial, mutarea fiind considerată o adevărată lovitură pe piața transferurilor pentru echipa bănățeană din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aurelian Chițu ar putea deveni noul atacant titular al Politehnicii Timișoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

colterm

Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Societatea Colterm efectuează în această perioadă mai multe lucrări majore de reparații și modernizare a infrastructurii de producere a energiei termice, folosind resurse proprii. Acestea sunt planificate etapizat, astfel încât sistemul să poată funcționa în condiții de siguranță și eficiență. În prezent, compania are activă în SEAP procedura pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm investește peste cinci milioane de lei, din fonduri proprii, în reparații și modernizări

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

A treia lege a salarizării în cincisprezece ani. Prima pe care n-o scriem din convingere, ci sub un termen PNRR și 700 de milioane de euro. Exact condiția în care, istoric, am produs unele dintre cele mai fragile legi. Există un test simplu pentru calitatea unei legi. Nu îl găsiți în manualele de drept constituțional....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma pe care o scriem cu pistolul Bruxelles-ului la tâmplă. De ce România rescrie mereu aceeași reformă salarială
Pompierii salvatori au intervenit joi, aproape de ora 16 la un grav accident petrecut pe VTM, sens de mers Giroc – Moșnița Nouă. În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme și un autotren cu semiremorcă care transportă cărămidă. Din primele informații, autotrenul este răsturnat pe un autoturism. Un bărbat prezintă leziuni incompatibile cu viața. O...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident teribil în Timiș, fiind implicate trei mașini și un autotren! O persoană a murit
Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, spune că filiala pe care o conduce nu are o poziție oficială în ceea ce privește colaborarea în Consiliul Local Timișoara cu cei de la USR, condiționată de obținerea de către partid a postului de city manager, așa cum sugera secretarul general al filialei, Alin Popoviciu, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea analizează declarațiile lui Popoviciu pe tema schimbării city managerului la Timișoara: ”Este un om flamboaiant, exuberant”
  Moartea lui Matias, tânărul de 16 ani ucis într-un accident de circulație teribil continuă să provoce emoții puternice. Adolescentul era legitimat la juniorii Dumbrăviței, iar pe arena Ștefan Doboy, timp de mai multe zile s-au ținut ceremonii în memoria lui. Și Asociația Județeană de Fotbal a decis ca în toate partidele din acest weekend,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de reculegere în memoria lui Matias la toate meciurile de fotbal din județul Timiș din acest weekend
Primăriţa Craiovei, Olguţa Vasilesscu, unul dintre cei mai influenţi lideri naţionali ai PSD, a atacat ieri Guvernul pe motiv că ar aloca prea mulţi bani pe stadioane, în detrimentul altor sectoare. Unul din stadioanele care aşteaptă bani de la guvern este cel din Timişoara, pentru care militează preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atac cu mantă la Alfred Simonis? Cu sacii în căruţă, Olguţa Vasilescu atacă guvernul pentru că ar irosi bani pe stadioane
Inspectoratul Școlar Județean Timiș anunță că pregătirile pentru sesiunea iunie–iulie 2026 a examenului național de Bacalaureat se află în desfășurare. Înscrierea candidaților are loc în perioada 2–4 iunie 2026, iar la această oră sunt înregistrați aproximativ 3.200 de candidați, din seria curentă și din seriile anterioare. Estimarea finală este de aproximativ 3.500 de candidați, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru Examenul Maturității! 3.500 de candidați sunt așteptați în județul Timiș la BAC 2026
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.