Christian Albrich von Albrichsfeld a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara/FOTO

Christian Albrich von Albrichsfeld, Country Head of Continental Romania, a primit, în cadrul unei ceremonii, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității Politehnica Timișoara. Senatul instituției s-a reunit joi, 26 ianuarie, în ședință festivă, în vederea acordării titlului academic conducătorului companiei germane, pentru remarcabilele sale realizări în activitățile de cercetare, performanțe în mediul de afaceri, diplomație, educație și cooperare cu UPT.

Ședința festivă a fost deschisă de președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, Radu Vasiu, care a prezentat activitatea lui Christian Albrich von Albrichsfeld, dar și bunele relații stabilite cu UPT încă de la începutul sosirii sale la Timișoara, în calitate de director general al Continental România.

Universitatea Politehnica Timișoara a acordat titlul de Doctor Honoris Causa uneia dintre cele mai cunoscute personalități din orașul nostru, dr. Christian von Albrichsfeld, care, de peste 10 ani, are o contribuție remarcabilă la dezvoltarea regională. Colaborarea noastră cu dumnealui e multiplă, pornește de la zona didactică și cea de cercetare, ajungând până pe zona culturală, pe cea de antreprenoriat, dar nu numai noi suntem beneficiari, ci și celelalte universități din regiune.”, a precizat și rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, prezent la eveniment,

Născut la 27 ianuarie 1966 la Brașov, Christian Albrich von Albrichsfeld a obținut titlul de Dipl.Eng în domeniul Inginerie Electrică și Automatizări la Technische Hochschule Darmstadt, în 1992.

În perioada aprilie 1992-iunie 1997 s-a dedicat studiilor doctorale la Universitatea Tehnică Darmstadt,  obținând titlul de doctor în urma susținerii tezei de doctorat cu titlul „A Contribution to a Self-Adjusting Active Compliance Controller for Multiple Robots handling an Object”, în 1997. În aceeași perioadă a profesat ca și asistent de cercetare în cadrul Facultății de Teoria Sistemelor și Robotică.

Cariera în industrie a început în 1997 ca „development engineer” la Continental Group, Frankfurt, Germania, unde a ocupat diverse funcții până când, în februarie 2009, devine General Manager și R&D Head al Continental Automotive Romania, iar din august 2013 deține, de asemenea, poziția de Country Head of Continental Romania, simultan cu funcția sa operațională.

Dr. von Albrichsfeld este autor a mai mult de 70 de publicații, discursuri și participări la dezbateri, multe dintre acestea fiind legate direct de România și în special de realitățile și mediul economic timișorean, este autorul a 23 de brevete publicate în întreaga lume, iar întreaga sa activitate a fost recunoscută internațional prin acordarea a numeroase premii și distincții, între care și cea de Profesor Onorific al Universității Politehnica Timișoara, în 2012.

În calitate de bun prieten al Universității Politehnica din Timișoara, dr. Christian Albrich von Albrichsfeld a fost de-a lungul anilor în permanent contact cu mediul academic, promovând constant colaborarea dintre Continental Timișoara și UPT. Ca membru fundator al Comitetului Director al UPT, și-a adus o contribuție substanțială în adoptarea unor decizii majore și în definirea liniilor generale pe care universitatea le-a urmat de-a lungul anilor. Au fost înființate mai multe laboratoare complet echipate și sponsorizate de Continental, iar pe de altă parte evenimente științifice precum conferințe internaționale și workshop-uri organizate de universitate au beneficiat de sponsorizarea Continental. Compania Continental a fost, de asemenea, implicată în definirea și actualizarea curriculelor disciplinelor și a programelor de studii prin persoanele desemnate în board-urile de domeniu și cele ale specializărilor. În procesul de învățământ, Continental a participat nu numai prin specialiștii care au susținut cursuri și aplicații practice cu studenții, dar și prin aceea că a adus know-how industrial în actul educațional. De asemenea, mulți studenți au beneficiat de burse Continental și numeroase lucrări de licență, disertație și teze de doctorat au fost axate pe subiecte propuse și sprijinite de companie.

Pentru întreaga activitate ştiinţifică, managerială și de colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, pentru rezultatele remarcabile prin care s-a concretizat această activitate, concluzia fără echivoc la care au ajuns unanim toţi membrii comisiei de specialitate care au analizat activitatea domnului dr. von Albrichsfeld a fost că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica Timişoara este pe deplin justificată, Senatul UPT exprimându-se în unanimitate pentru conferirea acestui titlu.

Așa cum se obișnuiește la astfel de evenimente, proaspătul laureat a susținut o dizertație, tema aleasă fiind „Smart Mobility: Mobility Ecosystem, Vehicle Architecture, R&D + Competences”.

„Este o zi foarte specială pentru mine. De când am venit în România, am fost primit aici, la UPT, cu brațele deschise, am demarat împreună numeroase colaborări, am fost de la început și în Comitetul Director al Universității Politehnica Timișoara, totdeauna am lucrat foarte bine împreună și m-am bucurat foarte mult că această cooperare a fost, iată, recompensată cu titlul de Doctor Honoris Causa. În acest moment îmi vin în minte numeroasele momente, rezultate și amintiri frumoase pe care le am despre UPT și mă bucur să lucrăm și mai bine de acum înainte”, a declarat Christian Albrich von Albrichsfeld

Evenimentul s-a încheiat cu un intermezzo muzical susținut de soliștii Diana și Marius Zaharia, acompaniați la pian de Angela Balaci, de la Opera Română Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că o eventuală decizie favorabilă la CEDO ar putea determina statul român să revizuiască sancțiunea aplicată în cazul său. Președintele USR a reiterat faptul că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) prin care a fost menținută hotărârea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, după ce a pierdut procesul cu ANI: „Statul român poate fi somat de CEDO să revizuiască sancțiunea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon

Poli a acces în liga secundă, după un sezon bun, dar nu vrea să se oprească aici. Ambiția clubului este încercarea de promovare din „prima” în elită! Pentru asta s-au creat condiții excelente și s-au adus jucători experimentați, dar și de perspectivă. Mai mult ca niciodată, toată lumea, de la suporteri și autorități, până la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara pleacă la drum cu un singur gând, promovarea! Toți sunt strânși în jurul unui sfânt blazon
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Pe șantierul lotului 3 din modernizarea căii ferate dintre Caransebeș și Arad, Timișoara Est – Ronaț Triaj, se înregistrează progres vizibil în mai multe zone ale proiectului. Investiția vizează și cele mai mari gări din oraș. În stația Timișoara Est, în capătul X, a fost realizată demontarea completă a liniei de cale ferată, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul continuă lucrările la noua Gară de Nord Timișoara/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primele utilaje de construcții au ajuns deja la ceea ce va fi șantierul de reconstrucție a pasajului de la strada Polonă. Se vor reface complet cele trei pasaje și vor fi eliminate punctele unde benzile se îngustează și creează blocaje. Vor fi modernizați Modernizăm aproximativ 1,5 kilometri de drum, iluminatul public și sistemul de preluare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost demarată amenajarea de șantier pentru reconstrucția pasajului de la Fabrica de Zahăr/VIDEO
Conducerea Consiliului Județean Timiș pare să se fi împăcat cu ideea inițială de a face parcare subterană vizavi și a acceptat una dintre cele două variante oferite de primărie. Iar varianta pentru care se va solicita transferul terenului de la Primăria Timișoara este cel de pe strada Arieș, în vecinătatea Casei Tineretului, acolo în prezent...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a ales locul în care ar urma să fie ridicată viitoarea parcare de la Stadion
Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița. Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi locuri de parcare în zona Dâmboviţa. „Garajiada” ajunge pe Aleea Cutezătorilor
Consiliul Județean Timiș a aprobat în ședința de plen de miercuri un proiect de hotărâre privind finanțarea și implementarea obiectivului „Institutul Regional de Oncologie Timișoara” (IROT). Documentul este, de fapt, ultimul pas necesar pentru ca finanțarea acestui obiectiv să poată fi trecută de pe PNRR pe Programul Operațional Sănătate. Operațiunea e necesară pentru ca finanțarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este blocată finanțarea pentru Institutul Oncologic Timișoara? Simonis: Nu e, e între două finanțări
La doar câteva zile după ce a fost aprobată cofinanțarea proiectului de transformare a școlii mici din cartierul Plopi, Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare cu ADR Vest pentru proiectul de amenajare a grădiniței. Reabilitarea clădirii va crea locuri suplimentare pentru educația timpurie și va oferi copiilor un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitoarea grădiniță care va fi amenajată în școala mică din Plopi atrage șapte milioane de lei fonduri europene nerambursabile
La Şag, pe 27 iunie 2026, între orele 16:00 și 23:00, are loc prima ediție a BOS.CHETĂ.REALĂ., un nou concept de petrecere caritabilă din Timișoara, construit în jurul ideii că distracția poate avea și un scop real. Evenimentul susține, la această ediție, Asociația Poli, în colaborare cu Colectivul Blană, și marchează un nou parteneriat între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Veniți la distracție și ajutați animalele în nevoie. BOS.CHETĂ.REALĂ. – prima ediție a unei petreceri caritabile care susține Asociația Poli
Mult așteptatele sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc intră, în sfârșit, în lucru. Consiliul Județean Timiș a dat ordinul de începere a lucrărilor în valoare de aproape șapte milioane de lei. Scopul investiției este creșterea siguranței în traficul rutier. ”S-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru cele două sensuri giratorii care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot începe lucrările la cele două sensuri giratorii de pe drumul dintre Timișoara și Giroc
Societatea de Transport Public Timișoara organizează în data de 25 iunie sesiunea de instruire Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban. Acțiunea are loc în parteneriat cu Academia Titi Aur și este găzduită în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul are ca obiectiv consolidarea unei culturi a siguranței și prevenției, reducerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șoferii și vatmanii de la STPT se vor instrui în conducere defensivă
Top