Consilierii județeni PSD prognozează falimentul administrației actuale a CJT, din cauza scumpirii proiectului drumului Timișoara – A1

drum giarmata

drum giarmata

PSD Timiș acuză din nou conducerea Consiliului Județean Timiș pentru situația drumului de legătură dintre Timișoara și A1, prin Giarmata. De această dată vizată e valoarea la care ajunge proiectul, social-democrații spunând că președintele instituției, Alin Nica, cheltuie bani cu nemiluita, fără noimă, după bunul plac.

În cadrul unui comunicat de presă neasumat de o persoană ci de ”Grupul consilierilor județeni ai PSD Timiș”, o practică tot mai des utilizată de partidele politice, PSD Timiș abordează un subiect deja devenit „fetiș”, cel al drumul județean dintre Timișoara și A1, prin Dumbrăvița și Giarmata. De această dată este acuzată creșterea fără sens a sumelor necesare extinderii drumului.

”Incompetența actualei conduceri a Consiliului Județean Timiș nu mai poate fi măsurată, exemplele fiind multiple. Banii se cheltuie cu nemiluita și fără noimă, după bunul plac al președintelui Alin Nica. Studiu de caz: modernizarea DJ 691, între nodul A1 de la Giarmata și până la limita cu județul Arad. Administrația ZERO a CJ Timiș dorește dublarea valorii proiectului de modernizare DJ691 în condițiile în care se află într-un risc major de a pierde întreaga finanțare europeană atrasă de conducerea PSD a CJ Timiș în anul 2018”, se scrie în comunicat.

Conform aleșilor social democrați, creșterea de preț este de 92%, iar contribuția CJT ar urma să urce cu 216%.

”Pe scurt, valoarea totală a proiectului a crescut de la 80 de milioane de lei, la 154 de milioane de lei, o creștere procentuală de 92%, în timp ce contribuția proprie a Consiliului Județean în cadrul proiectului ajunge de la 12 milioane de lei, la 38, adică o creștere de 216%! Mai mult, Alin Nica solicită consilierilor județeni asumarea acoperirii integrale a costurilor de finalizare a investiției după data de 31.12.2023, în condițiile în care licitația pentru tronsonul cuprins între nodul A1 și centura Timișoarei încă nu este finalizată, și care poate întârzia dacă există contestații, termenul de finalizare fiind martie 2023 și sunt înscriși patru ofertanți. De asemenea, pentru tronsonul cuprins între centură și Timișoara, adică traversarea Dumbrăviței, încă nu este începută procedura de licitație”, mai spune entitatea politică amintită.

Consilierii social-democrați mai spun că situația existentă ar fi mai dificilă chiar dect este prezentată. Ei spun că Nica dorește finalizarea investiției din banii județului, dar nu oferă și o alternativă la această situație, dar vorbesc de un faliment al administrației județene.

”Situația este una gravă, fapt confirmat și de către finanțatorul proiectului, ADR VEST, care a remis un comunicat oficial prin care a transmis că toate proiectele cuprinse în POR 2014-2020 trebuie implementate până la finele anului 2023, după care nu se mai pot efectua plăți pentru lucrări din cadrul programului. Ce a înțeles Alin Nica din asta? Să dubleze sumele și să propună finalizarea lucrărilor din bugetul CJ Timiș, deși stadiul implementării este foarte întârziat. Spre ce ne îndreptăm, nu e clar, dar în condițiile date bugetul Consiliului Județean Timiș va fi blocat pentru mulți ani, iar de aici până la falimentul primei administrații publice județene din România mai este doar un pas”, conform anunțului semnat ”Grupul consilierilor județeni ai PSD Timiș”.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (februarie 27th, 2023 at 10:47 )

Cînd domnul Nica nu va mai avea pe cine să pună vina va trebui să-și recunoască incompetența după care suferim din păcate toți.

Gogo a spus: (februarie 27th, 2023 at 14:25 )

@Reos, dar de ce folosesti in aceeasi propozitie „domn” si „Nica”?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”

Preşedintele PNL Ilie Bolojan, l-a atacat dur pe Nicușor Dan după desemnarea lui Adrian Veștea ca prim-ministru. Premierul interimar afirmă că demersul preşedintelui este un act ostil şi o încercare de rupere a PNL Într-o scurtă reacţie la anunţul preşedintelui Nicuşor Dan, Ilie Bolojan afirmă  că desemnarea lui Adrian Veştea este o încercare de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la desemnarea lui Adrian Veștea ca premier de către Nicușor Dan: “Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO

Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

De la primele sloturi online care pur și simplu transpuneau cadrul fizic al aparatelor slots în format digital, industria iGaming a evoluat spectaculos, producând mecanici noi și schimbând substanțial unele detalii referitoare la desfășurarea sesiunilor de joc. Una dintre cele mai importante inovații din acest sector a fost apariția conceptului Megaways, care a modificat semnificativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a schimbat motorul Megaways dinamica unei sesiuni de distracție la sloturi online
Administrația județeană dorește să crească atractivitatea turistică a zonei Fagetului. Iar pentru aceasta a realizat deja o serie de investiții și pregătește și altele. Turiștii care vizitează acea parte a Timișului trebuie să aibă parte de cele mai bune condiții. “Estul județului, poate cea mai pitorească zonă din Timiș, merită investiții importante pentru că ne-am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o serie de investiții pentru dezvoltarea turismului în zona Făget
Potrivit unui sondaj INSCOP – FANATIK, 22,5% dintre respondenți cred  Spania este principala favorită pentru a câştiga CM 2026, care se dispută în SUA, Mexic și Canada. A doua favorită este Brazilia, cu 15,3% dintre voturile exprimate. Podiumul este completat de Franța. Spania îşi începe astăzi aventura pe tărâm american, disputând prima partidă cu selecţionata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape un sfert dintre români cred că Spania va câştiga Campionatul Mondial. Sondaj INSCOP
Și-a păstrat titlul! Pilotul timișorean Radu Benea a obținut a doua victorie consecutivă în Campionatul Național de Viteză în Coastă, reușind să câștige Harghita Challenge la categoria turisme, unde a stabilit un nou record al traseului pentru această divizie atât sâmbătă, cât și duminică. Cel de-al doilea pilot al echipei Canova Racing, Nicolas Benea, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoreanul Radu Benea se impune la Harghita Challenge. Fiul, Nicolas, printre remarcații etapei
Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro
Pe porțiunea de autostradă lipsă dintre Margina și Holdea din autostrada A1 ar urma să circulăm de la începutul anului viitor, cel puțin aceasta este opinia secretarului de stat de la Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, care s-a aflat zilele trecute pe șantierul devenit, se pare, loc de promenadă și analiză tehnică pentru tot mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De luna viitoare începe turnarea asfaltului pe A1, Margina – Holdea. Pe șantier se vor realiza peste 300 de grinzi din beton
Generația de juniori CFR Timișoara 2015 a participat recent la un puternic turneu internațional din Croația. Memorijal „Milenko Jerković” este un eveniment sportiv de prestigiu dedicat fotbalului juvenil. Au participat 32 de echipe din 10 țări, multe dintre formații reprezentând academii cu brand din Europa. În fața unor academii renumite, o mână de copii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parcurs excelent pentru CFR 2015 la un puternic turneu organizat în Croația
Una dintre cele mai importante investiții derulate în Timiș de DRDP Timișoara continuă. Este vorba de cele două tronsoane dintre Deta și Cruceni, din DN58B. Stadiul total al investiției a ajuns la jumătate. Șantierul a fost împărțit în două tronsoane, Deta -Livezile și Livezile – Cruceni. Pe segmentul Livezile – Cruceni s-au finalizat frezarea, eliminarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările continuă pe drumul național dintre Deta și Cruceni/FOTO
Top