Update la percheziţiile de marţi: 47 de persoane propuse pentru arest preventiv

La data de 28 februarie 2023, Poliția Română, Poliția de Frontieră și D.I.I.C.O.T. au desfășurat o acțiune pentru combaterea traficului de migranţi, aşa cum a notat ieri şi deBanat. 47 de persoane au fost reținute, fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

În cursul acestei zile, urmează a fi sesizați judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul tribunalelor din Timiș, Arad și Caraș-Severin, cu propunerea de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile.

1. Într-una din cauze, aflată pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, s-a reținut că, în perioada 2022 – februarie 2023, mai multe persoane, din judeţul Timiş, ar fi constituit un grup infracţional organizat, cu lideri externi, aflaţi pe teritoriul Uniunii Europene, care ar fi avut ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României, respectiv în județul Timiş şi, ulterior, transportarea prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României cu Ungaria de grupuri de migranţi spre ţări din Europa Centrală și de Vest.

Migranții ar fi achitat prin sistemul „hawala” sume semnificative de bani, pentru a fi adăpostiți în imobilele administrate de către unii dintre membrii grupării și pentru preluarea în vederea transportării spre vest.

În intervalul octombrie 2022 – februarie 2023, în urma activităţilor de desfăşurate de polițiștii I.G.P.F., la punctul de frontieră P.T.F. Nădlac II au fost interceptate și oprite 17 (şaptesprezece) transporturi ilegale organizate de grupul infracțional, fiind identificaţi peste 430 de migranţi, care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.

2. Într-o altă cauză, s-a reținut că, începând cu luna noiembrie 2022, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, structurat pe două segmente și mai multe paliere de lucru, care ar fi acționat coordonat în scopul transportării, adăpostirii și îndrumării unor migranți de origine afro-asiatică, în vederea obținerii de importante foloase materiale pentru fiecare dintre membrii acestuia.

Grupul infracțional organizat ar fi fost structurat pe două segmente: segmentul I care ar fi acționat la nivelul Municipiului Timișoara și în împrejurimile acestui oraș, care s-ar fi ocupat cu adăpostirea și transportarea migranților către locurile de îmbarcare în ansambluri rutiere de transport marfă, și segmentul II, format din șoferii de tir, care ar fi preluat migranții, pe care i-ar fi ascuns în ansamblurile rutiere conduse de ei, pentru a-i trece fraudulos frontiera de vest a României.

Astfel, în perioada noiembrie 2022 – februarie 2023, membrii grupului ar fi comis 34 de fapte de trafic de migrați sub forma transportării, adăpostirii și îndrumării acestora.

Totodată, membrii grupării care ar fi acționat în cadrul segmentului II al grupării infracționale – șoferi profesioniști de transport internațional marfă – au fost depistați de către polițiștii din cadrul I.G.P.F. în 10 rânduri, în punctul de trecere al frontierei dintre România și Ungaria, în timp ce transportau, ascunși în vehiculele conduse de aceștia, peste 200 de migranți, transportați și adăpostiți anterior de membrii grupării infracționale din segmentul I.

De asemenea, membrii grupului infracțional ar fi dezvoltat legături infracționale cu persoane din cadrul unor instituții ale statului, reușind, cu ajutorul unor funcționari din cadrul D.G.A.S.P.C. Timiș, să preia în mod ilegal mai mulți migranți minori, depistați de autorități neînsoțiți de părinți sau alte rude.

În acest scop, membrii grupului infracțional fie au prezentat documente emise de autoritățile din Siria, a căror autenticitate să nu poată fi verificată, fie au scos efectiv minorii din centrul de protecție, fără nicio justificare.

12 persoane au fost conduse la audieri, fiind reținute 3 persoane pentru 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș, iar 2 persoane au primit măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

3. În alt dosar penal, aflat pe rolul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, s-a reținut că, pe teritoriul României ar fi fost constituit un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, fiind comise 10 acte materiale de trafic de migrați sub forma transportării, adăpostirii și îndrumării acestora, vizând 50 de migranți.

Astfel, urmare a perchezițiilor efectuate ieri, 28 februarie a.c., de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, au fost reținute 22 de persoane, acestea urmând a fi prezentate magistraților Tribunalului Arad, cu propunerea de arestare preventivă.

4. Într-un alt caz, s-a reținut că, în perioada 2022 – 2023, mai multe persoane, din județul Caraș-Severin, cu vârste între 19 și 29 de ani, ar fi pus bazele unui grup infracțional organizat, la care au aderat alte patru persoane din judeţul Timiş, având drept scop comiterea infracțiunilor de trafic de migranți, cu scopul de a obține beneficii financiare substanțiale.

Membrii grupului infracțional ar fi acționat coordonat, în vederea racolării, îndrumării, călăuzirii şi transportării unor grupuri de migranţi, pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României.

În fapt, migranții ar fi fost trecuți ilegal frontiera de stat româno-sârbă, în județul Caraș-Severin, după care ar fi fost transportaţi, cu diferite autoturisme, schimbate în mod frecvent, în județul Timiș. Aici migranții au fost predați altor persoane, în vederea scoaterii frauduloase din România, având ca destinaţie ţări din Europa de Vest.

După predarea migranților de către segmentul coordonat de membrii grupului în locurile prestabilite, aceștia ar fi fost transportați în municipiului Timișoara, în diferite locații, unde au fost găzduiți temporar în apartamente/imobile închiriate, până la reorganizarea grupurilor, în vederea scoaterii din țară, prin județul Arad.

În cadrul activităților de documentare, au fost identificate și monitorizate mai multe transporturi de migranţi organizate de membrii grupului infracțional, grupuri formate în general din 3 -15 persoane. În perioada octombrie 2022 – februarie 2023, au fost depistate 11 persoane, introduse fraudulos pe teritoriul României, toate de origine afro-asiatică, dintre care 2 minori, care ar fost transportaţi de membrii reţelei.

7 persoane, 2 femei și 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 29 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind arestate preventiv.

În total, în urma perchezițiilor efectuate, la data de 28 februarie 2023, au fost depistați, în mai multe locaţii din municipiul Timişoara, 165 de migranți, care au fost conduși la audieri.

De asemenea, au fost identificați și ridicați 86.300 de euro, 25.630 de lei și 3.005 dolari, 3 pistoale cu bile, o cantitate de substanță vegetală, mai multe telefoane mobile și înscrisuri.

Totodată au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 13 autoturisme, în valoare totală de 51.500 de euro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.