Din secretele cumpărării certificatelor de poluare. Colterm a primit gratis zeci de mii de asemenea certificate

Colterm

Colterm

După doi ani în care nu și-a îndeplinit datoria de a cumpăra certificatele verzi, cuvenite pentru poluarea produsă în cursul desfășurării activității, societatea Colterm s-a achitat în această primăvară de obligații pentru ultimul an de activitate. Compania a făcut cunoscut câteva dintre culisele acestei operațiuni de achiziție, prețul operațiunii a depășit 18 milioane de euro.

Cel mai important, obligațiile de mediu au fost acoperite,

Dorim să aducem la cunoștința timișorenilor faptul că am reușit să îndeplinim pe deplin obligațiile de mediu privind certificatele de poluare EUA, aferente anului 2022, respectiv să obținem un număr total de 227.582 certificate, din care 182.622 pentru CET Sud și 44.960 pentru CT Centru”, a informat Colterm.

Compania a făcut cunoscută procedura de achiziție, surpriza este că o parte din aceste certificate a fost obținută gratuit.

Mai exact, Colterm S.A. – în insolvență a primit, cu titlu gratuit, un număr de 29.059 certificate EUA (16.674 pentru CET Sud și 12.385 pentru CT Centru), diferența de 198.523 fiind cumpărată. Au fost achiziționate 165.948 pentru CET Sud și 32.575 pentru CT Centru. Valoarea totală a certificatelor de poluare EUA achiziționate s-a ridicat la suma de 18.204.354 euro, însemnând un preț mediu aferent celor patru tranzacții efectuate în vederea achiziției de 91,6989 euro / certificat.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Marius a spus: (aprilie 25th, 2023 at 14:03 )

Mai exact, Colterm S.A. – în insolvență a primit, cu titlu gratuit, un număr de 29.059 certificate EUA (16.674 pentru CET Sud și 12.385 pentru CT Centru) …de la cine??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

O nouă revoltă a primarilor PNL din Timiş. Scrisoare către Vasile Blaga: “Filiala noastră județeană este îngenunchiată în mod repetat în fața PSD”

O parte din primarii PNL din Timiş se revoltă din nou, aşa cum au mai făcut-o şi în perioadele în care Nicolae Robu şi Alin Nica erau la şefia organizaţiei judeţene. Pe Grupul intern de WhatsApp al primarilor liberali a fost postată o scrisoare deschisă adresată preşedintelui interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revoltă a primarilor PNL din Timiş. Scrisoare către Vasile Blaga: “Filiala noastră județeană este îngenunchiată în mod repetat în fața PSD”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală

Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Începe extinderea rețelelor de apă-canal la PUZ-ul pentru tineri din Ghiroda

Primăria Ghiroda a predat, marţi, amplasamentul din PUZ-ul pentru tineri pentru extinderea rețelelor de apă-canal. Aici au fost atribuite gratuit 116 terenuri pentru tinerii din Ghiroda și Giarmata Vii pentru a-şi ridica locuinţe.  La sfârșitul anului trecut, au fost atribuite gratuit 116 terenuri pentru tinerii din Ghiroda și Giarmata Vii, după o procedură de patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe extinderea rețelelor de apă-canal la PUZ-ul pentru tineri din Ghiroda
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Aproape o mie de locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă. Peste 600 de persoane au fost selectate pentru angajare

La Timișoara a avut loc, marți, o nouă ediție a Bursei Locurilor de Muncă. Interesul a fost ridicat, atât din partea firmelor, dar și a celor care căutau un nou loc de muncă. Au fost prezente 53 de firme care au oferit 907 locuri de muncă, de care au fost interesate peste o mie de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape o mie de locuri de muncă oferite la Bursa Locurilor de Muncă. Peste 600 de persoane au fost selectate pentru angajare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Ghiroda a predat, marţi, amplasamentul din PUZ-ul pentru tineri pentru extinderea rețelelor de apă-canal. Aici au fost atribuite gratuit 116 terenuri pentru tinerii din Ghiroda și Giarmata Vii pentru a-şi ridica locuinţe.  La sfârșitul anului trecut, au fost atribuite gratuit 116 terenuri pentru tinerii din Ghiroda și Giarmata Vii, după o procedură de patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe extinderea rețelelor de apă-canal la PUZ-ul pentru tineri din Ghiroda
După-amiază însorită, dar cu peripeții la o fermă de vaci din apropierea orașului Buziaș: o vacă a rămas blocată în nămol. Pompierii de la subunitatea din Buziaș și-au luat toate echipamentele necesare salvării animalului, ba chiar și barca, dacă ar fi fost nevoie, și au sosit la fermă. În mai puțin de oră, vaca a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intervenţie de suflet a salvatorilor din Buziaş
O parte din primarii PNL din Timiş se revoltă din nou, aşa cum au mai făcut-o şi în perioadele în care Nicolae Robu şi Alin Nica erau la şefia organizaţiei judeţene. Pe Grupul intern de WhatsApp al primarilor liberali a fost postată o scrisoare deschisă adresată preşedintelui interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga, în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revoltă a primarilor PNL din Timiş. Scrisoare către Vasile Blaga: “Filiala noastră județeană este îngenunchiată în mod repetat în fața PSD”
Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, participă și în acest an la evenimentul național „Noaptea Muzeelor 2024”. Sâmbătă, 18 mai, sub sloganul „Cerem respect și echitate pentru salariile din cultură!”, timișorenii nu vor avea parte de expozițiile instituției de cultură vor fi închise, ca urmare a protestului salariaților, dar în curtea Bastionului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem și în acest an Noaptea Muzeelor, de această dată sub auspiciile protestelor salariale de la MNaB
Prima fază din Conferința de Vest a Jr. NBA League România s-a încheiat recent, când au fost programate ultimele meciuri din divizia Southwest. În celelalte două divizii, Northwest și Pacific, situația era deja clară, jucându-se toate partidele programate, rămânând de lămurit doar ierarhia finală din Southwest. Locul desfășurării ultimelor reuniuni a fost sala de sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jr. NBA League România: Divizia Southwest, la final. Rezultatele înregistrate și programul sferturilor de finală
În luna mai, Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara organizează Festivalul Muzicii de Cameră. Acesta are loc  în trei locații, sala Orpheum (Sediul FMT din Piața Libertății), sala Barocă (Sediul MNART din Piața Unirii), Mansarda Bastionului Maria Theresia (sediul Muzeului Național al Banatului din Bastionul Maria Theresia). Cea de a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara are loc Festivalul Muzicii de Cameră, în organizarea UVT
La Timișoara continuă campania de salubrizare stradală începută pe străzi, în luna aprilie. Această campanie constă în operațiuni de măturat mecanizat și spălare a carosabilului pentru îndepărtarea stratului de praf și nisip acumulat la rigolele de la marginea șoselei. Pentru că există străzi pe care se parchează în permanență pe prima bandă de circulație, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă operațiunile de măturat stradal. E necesară parcarea alternativă
Top