„Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal”. Expoziţie a Muzeului Național al Banatului

Muzeul Național al Banatului cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și în colaborare cu Muzeul Național al Bucovinei, aduce în fața vizitatorilor o expoziție itinerantă dedicată marelui compozitor Ciprian Porumbescu. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 6 mai, pe platoul din fața Bastionului Maria Theresia.

Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu: copilăria și primii ani de școală la Ilișești, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească “Arboroasa” și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov și premiera Operetei “Crai Nou”, “Italie! Italie!”.

Expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.

2023 a fost decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu, iar prin această expoziție, Ciprian Porumbescu va fi prezent în fața Bastionului Maria Theresia până la sfârșitul lunii august.

Vor lua cuvântul: Emil Ursu, directorul Muzeului Național al Bucovinei și Claudiu Ilaș, manager Muzeul Național al Banatului.

Vernisajul expoziției „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă, un ideal” are loc sâmbătă, 6 mai, pe platoul din fața Bastionului Maria Teresia (peste drum de tribunal), de la ora 12:00.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

PNL Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare. Pirtea și Blaga deschid listele, Bușoi, trimis pe trei

Ziua de miercuri a adus definitivarea listelor de candidați cu care PNL Timiș se va prezenta în toamnă la alegerile pentru Parlamentului României. Nu fără surprize, dar cu candidații așteptați pe primele poziții. Așadar, Vasile Blaga, interimarul pus în fruntea filialei județene PNL Timiș, după demisia lui Alin Nica, care a reprezentat PNL până în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL Timiș și-a stabilit candidații pentru alegerile parlamentare. Pirtea și Blaga deschid listele, Bușoi, trimis pe trei
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Gigi Mulțescu a murit la 72 de ani. Legendă a fotbalului românesc a antrenat și la Timișoara

Doliu în lumea fotbalului românesc, după decesul lui Gigi Mulțescu, la vârsta de 72 de ani. El fusese internat la urgențe în cursul săptămânii actuale, chinuit de o pneumonie, dar și cu probleme cauzate de accentuarea bolii Alzheimer. Anunțul a fost făcut în social media de către fostul ofițer de presă al „Câinilor Roșii”, Ionel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gigi Mulțescu a murit la 72 de ani. Legendă a fotbalului românesc a antrenat și la Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee

Agenția pentru Dezvoltare Regională are la dispoziție peste 52 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor și liceelor de stat, prin Programul Regional Vest. Acum, ghidul de finanțare este în consultare publică. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest, Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăriile din Regiunea Vest au la dispoziție 52 de milioane de lei pentru investiții în școli și licee

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În ciuda vremii capricioase și reci, mii de credincioși au participat, sâmbătă seara, la procesiunea, de la Catedrala Mitropolitană Timișoara, cu moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș. Procesiunea a urmat traseul Catedrală – Podul Traian – Splaiul Tudor Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală. La evenimentul religios au participat mii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de credincioși au fost prezenți la procesiunea cu moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, de la Catedrala din Timișoara
Regionala CFR Timișoara a realizat înlocuirea dalelor din beton aflate la una dintre trecerile la nivel cu calea ferată dintre Sânandrei și Periam. Au fost montate dale noi care vor oferi confort și siguranță sporită pentru circulația rutieră din zonă. În cursul acestei săptămâni, pe raza SRCF Timișoara, pe linia 222 Sânandrei-Periam, la trecerea la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă trecere la nivel peste calea ferată din Timiș a beneficiat de modernizare/FOTO
Doliu în lumea fotbalului românesc, după decesul lui Gigi Mulțescu, la vârsta de 72 de ani. El fusese internat la urgențe în cursul săptămânii actuale, chinuit de o pneumonie, dar și cu probleme cauzate de accentuarea bolii Alzheimer. Anunțul a fost făcut în social media de către fostul ofițer de presă al „Câinilor Roșii”, Ionel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gigi Mulțescu a murit la 72 de ani. Legendă a fotbalului românesc a antrenat și la Timișoara
O etapă a cincea desfășurată sub auspiciul capriciilor vremii, ploaia și în unele cazuri terenurile grele fiind un adversar în plus pentru jucătorii din Liga 4 Timiș. Una peste alta a fost o rundă interesantă și echilibrată, surprizele și golurile nu au lipsit, s-au marcat în medie trei goluri pe partidă, dar s-a înregistrat și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 4. Lugojul domină „Divizia D” și are 5 din 5
Odată realizată testarea liniilor de tramvai de pe Calea Stan Vidrighin, primăria mai are de realizat acolo doar mici ”reglaje”. Mai sunt operațiuni de mici dimensiuni de efectuat la infrastructură și la spațiul verde, și trebuie montat mobilierul urban. ”Lucrările la bulevardul Vidrighin au ajuns în ultima etapă. Suntem aproape de finish, așa că am...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La bulevardul Stan Vidrighin mai sunt de realizat lucrări la spațiul verde și montat mobilier urban
Poate că cel mai important câștig pentru oraș, odată cu deschiderea Beta – bienala de arhitectură de la Timișoara, desigur alături de eveniment în sine, este redarea spațiului Garnizoanei din Piața Libertății către timișoreni. Organizatorii evenimentului, Ordinul Arhitecților, filiala Timiș, au făcut o treabă extraordinară și au readus ”lumina” în clădirea amintită. Rămasă în uitare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Efectul” bienalei Beta asupra patrimoniului Timișoarei. Fosta Cazarmă din Piața Libertății, un atu cu un potențial extraordinar
Specialistul în securitate cibernetică Bogdan Albei, cel care a și făcut publică solicitarea de ransomware lansată după atacul asupra serverelor Primăriei Timișoara,  a anunțat, în urmă cu câteva ore, că date furate de pe rețeaua digitală a municipalității ar fi fost făcute publice. Acestea sunt la dispoziția oricui spune acesta, pe LinkedIn, dar nu oferă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Specialistul care a prezentat vânzarea datelor timișorenilor spune că acestea au fost făcute publice pe net
Meci intens pe semicercul Sălii UVT, acolo unde în etapa a 3-a, SCM Poli a întâlnit CSM Bacău. După 60 de minute echilibrate de handbal, bănăţenii s-au impus, după ce au avut o revenire superbă în parta secundă, 24-20 (10-11). Alb-violeţii au obţinut un succes muncit cu Focşaniul în prima eatpă, apoi au pierdut, aşteptat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe mâna veteranilor. Sadoveac şi portarul Stojkovic, principalii protagonişti ai victoriei cu Bacăul
Top