Nicio zi fără furtuni! Timișul, vizat din nou de un Cod Portocaliu

Cod galben de furtună

Cod galben de furtună

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o avertizare Cod galben şi portocaliu de furtuni, ploi torenţiale şi grindină pentru mai multe judeţe din România. Banatul va fi cel mai afectat.

Potrivit meteorologilor, în mai multe judeţe din ţară se vor semnala instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii.

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei și în Oltenia. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi astăzi, pe arii mai restrânse, și în celelalte regiuni. În jumătatea de vest a teritoriului instabilitatea atmosferică se va menține pronunțată și în a doua parte a zilei de miercuri (31 mai).

Interval de valabilitate: 30 mai, ora 11 – 30 mai, ora 23

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată.

Cod portocaliu de furtuni şi grindină în 4 judeţe din ţară

În județele Caraș – Severin, Timiș, Hunedoara și Arad vor fi averse torențiale și grindină. Local cantitățile de apă vor fi de 40…70 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Interval de valabilitate: 30 mai, ora 12:00 – 30 mai, ora 20:00

Fenomene vizate: averse torențiale și grindină

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis, președinte PSD Timiș: alegerea este a fiecăruia, dar România este a noastră, a tuturor.

Duminică, timișenii au demonstrat, încă o dată, forța democrației. Prin prezența lor au transmis un mesaj clar și răspicat, unul pe care l-am înțeles: alegătorul are întotdeauna dreptate. Rezultatele de duminică reprezintă pentru noi, Partidul Social Democrat, un duș rece, dar și o lecție valoroasă. Ne recunoaștem greșelile și știm ceea ce avem de îndreptat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, președinte PSD Timiș: alegerea este a fiecăruia, dar România este a noastră, a tuturor.
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

isho.ro

Social vezi arhiva Social

Sărbătoare în familia UPT. La mulți ani, Viorel Șerban!

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, omagiat la împlinirea vârstei de 70 de ani. În anul în care Universitatea Politehnica Timișoara aniversează 100 de ani de la prima generație de absolvenți, conducerea instituției a ținut să-l omagieze, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, pe unul dintre absolvenții străluciți ai săi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoare în familia UPT. La mulți ani, Viorel Șerban!
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Stadionul Dan Paltinisanu

Rezultatul licitației pentru demolarea vechiului stadion al Timișoarei a fost contestat

Vestea bună a desemnării unui câștigător al licitației organizate de Consiliul Județean Timiș pentru stabilirea unei firme care să demoleze actualul stadion „Dan Păltinișanu” mai are de așteptat până să fie pusă în aplicare. Una dintre firmele participante a contestat rezultatul  decis. Licitația pentru demolarea stadionului vechi al Timișoarei e momentan oprită. Chiar dacă a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultatul licitației pentru demolarea vechiului stadion al Timișoarei a fost contestat

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sulyok Tamás, președintele Ungariei, vizitează capitala Banatului pentru a participa la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989. Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara, Fundația Integratio din Timișoara, Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, Parohia Reformată “Noul Mileniu” și Parohia Reformată din Timișoara-Cetate organizează o serie de evenimente...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele  Ungariei vine la Timișoara, la comemorarea Revoluției
Duminică, timișenii au demonstrat, încă o dată, forța democrației. Prin prezența lor au transmis un mesaj clar și răspicat, unul pe care l-am înțeles: alegătorul are întotdeauna dreptate. Rezultatele de duminică reprezintă pentru noi, Partidul Social Democrat, un duș rece, dar și o lecție valoroasă. Ne recunoaștem greșelile și știm ceea ce avem de îndreptat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, președinte PSD Timiș: alegerea este a fiecăruia, dar România este a noastră, a tuturor.
Declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu, candidat surpriză la alegerile prezidențiale, continuă să stârnească reacții. Într-un podcast, Georgescu a susținut că Revoluția, evenimentul care a marcat începutul sfârșitului regimului comunist din România, „nu a existat”. „În primul rând apropo de Revoluția de care spuneți nu a fost niciodată o revoluție reală. Singura revoluție în istoria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Revoluția nu a existat?” – Sorin Șipos îi cere lui Călin Georgescu să își susțină afirmațiile în fața supraviețuitorilor din decembrie 1989
Muzeul Național al Banatului găzduiește expoziția permanentă „Spațiile Oravitzan”, un univers al luminii și al reflecției, unde simbolurile sacre prind viață. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.  Reprezentanţii muzeului arată că, în opera lui Silviu Oravitzan, potirul reprezintă o căutare a luminii și adevărului. “Potirul, acest vas al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potirul în universul lui Silviu Oravitzan. Expoziţie la Muzeul Național al Banatului
Proiectul pentru extinderea unuia dintre cele mai circulate drumuri județene din Timiș, DJ 692, pe porțiunea care pornește de la intersecția cu DN 69 și până la Sânandrei, ”primește” o donație de peste 11.000 de metri pătrați. Acest drum va fi extins de la două la patru benzi, pentru a asigura fluența circulației rutiere. Consilierii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș primește donație terenul necesar pentru extinderea la patru benzi a drumului dintre Sânandrei și DN 69
Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, omagiat la împlinirea vârstei de 70 de ani. În anul în care Universitatea Politehnica Timișoara aniversează 100 de ani de la prima generație de absolvenți, conducerea instituției a ținut să-l omagieze, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, pe unul dintre absolvenții străluciți ai săi,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoare în familia UPT. La mulți ani, Viorel Șerban!
Vestea bună a desemnării unui câștigător al licitației organizate de Consiliul Județean Timiș pentru stabilirea unei firme care să demoleze actualul stadion „Dan Păltinișanu” mai are de așteptat până să fie pusă în aplicare. Una dintre firmele participante a contestat rezultatul  decis. Licitația pentru demolarea stadionului vechi al Timișoarei e momentan oprită. Chiar dacă a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultatul licitației pentru demolarea vechiului stadion al Timișoarei a fost contestat
Miercuri, 27 noiembrie, in jurul orei 01:25, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit pentru salvarea unei femei, de 59 de ani, care s-a aruncat voit în Bega, în zona Podul Dacilor. La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de primă intervenție si comandă, o autospecială de stingere, autospeciala de scafandri, precum și două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O femeie s-a aruncat în Bega, încercând să se sinucidă, dar a fost salvată de pompieri
Începând din dimineața zilei de marți, 26 noiembrie, a redevenit funcțională aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a inspecțiilor tehnice periodice, iar activitatea stațiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiții normale. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la stațiile ITP de unde va primi pe loc documentele care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aplicația informatică ”stricată” de la RAR a fost repornită
Top