Conduşi de Titi Stoica, „exclusul” din partid pe motiv de alcool, AUR-iştii din Timiş au făcut paradă în judeţ cu 20 de microbuze

Timp de mai multe zile, AUR-iştii din Timiş au rulat în gol pe străzile judeţului 20 de microbuze achiziţionate de partid din banii primiţi de la buget. Coordonatorul acţiunii a fost deputatul Ciprian Titi Stoica, pe care preşedintele George Simion anunţa că îl va exclude din partid pe motiv de alcool. Potrivit legii, microbuzele nu pot fi donate, astfel că AUR-iştii fac doar paradă şi poluare cu ele.

„Terente şi Didina se plimbă cu maşina”. Cam aşa ar putea fi interpretată parada celor din AUR Timiş, care timp de trei zile au rulat pe străzile din judeţ la bordurile a 20 de microbuze. Acestea au fost achiziţionate din banii de la buget primiţi de AUR, dar nu pot fi donate, potrivit legislaţiei în vigoare. Lucru pe care cei din AUR îl ştiau de altfel, în momentul în care au cumpărat maşinile, dar au ţinut neapărat să facă defilări cu ele prin judeţele ţării, producând doar poluare

“Caravana microbuzelor şcolare pentru elevi în județul Timiş! 20 de microbuze achiziționate din subvenție de Alianța pentru Unirea Românilor – AUR sunt pregătite să plece către toate comunitățile locale care au nevoie de mijloace de transport pentru elevi. Ca orice alt gest de normalitate în aceste vremuri, și acest proiect are nevoie de o dispensă, pentru că legea nu ne permite să facem această donație”, se arată şi pe pagina de Facebok a AUR Timiş.

De menţionat că “instructajul” şoferilor şi coordonatorul acestei acţiuni a fost deputatul Titi Stoica, despre care chiar şeful lui de partid afirma că are mari probleme cu alcoolul. În urmă cu două luni, preşedintele AUR, George Simion, anunţa că deputatul de Timiş va fi exclus din partid, după ce, aflat în stare de ebrietate, a sunat mai mulţi parlamentari pentru a-i înjura.

 „Omul ăsta are o problemă cu alcoolul, e un păcat. Ştiam de problema lui, a recidivat. Mulţi români suferă de această patimă. Nu face cinste nici partidului nostru, nici Parlamentului României, cum nici cei de la PSD şi PNL nu fac cinste Parlamentului României. Da, o să-l excludem din rândurile noastre pe domnul deputat Ciprian Titi Stoica. Trebuie să fim intransigenţi, dacă vrem să curăţăm Parlamentul acela şi noi alegem de fiecare dată să dăm un exemplu. Dacă tolerăm astfel de incidente şi băgăm gunoiul sub preş, înseamnă că nu suntem mai buni cu nimic faţă de ceilalţi. E dureros să-ţi împuţinezi rândurile, dar nu poate fi tolerată o astfel de atitudine. Omul are probleme personale, a căzut în patima alcoolului, dar nu înseamnă că trebuie să fie reprezentativ pentru mişcarea noastră”, afirma Simion.

Adică o altă promisiune a lui George Simion nerespectată. Şi AUR nici măcar n-a ajuns la guvernare.

 

 

 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Mioriticus a spus: (august 12th, 2023 at 12:29 )

Circ fără bani sau mai bine zis din banii noștri și le mai oferiți și o platformă la asemenea măscărici vai de capul lor.

S.E.R. a spus: (august 12th, 2023 at 16:09 )

foto: 1/3 bombardieri + 1/3 taximetriști atoateștiutori + 1/3 chelneri frustrați.
Și sexul frumos e bine reprezentat :))))))))))))))))))))))))
De unde banii? Din donațiile patrioților din armată și servicii?

Sa ma pis pe userei a spus: (august 12th, 2023 at 17:03 )

Sunteti penibili …usere cel mai muist partid !
Si atat ….dar nu mai dureaza

Userei a spus: (august 12th, 2023 at 17:07 )

Ingrozitoare stire prilej pentru toti labarii sa comenteze despre aur

@Userei a spus: (august 13th, 2023 at 09:13 )

Cel mai mare lăbar este cel care strîngea chiștoace prin stația de metrou în Londra și acum reprezintă patrihoții .

George a spus: (august 13th, 2023 at 09:27 )

@usr, încă nu te-ai trezit din beție, TITI?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei

Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Dragan Petricevic

Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Liga Națională de baschet masculin a programat un nou duel dificil pentru SCM Politehnica, echipă ce a jucat duminică seara în București, pe terenul Stelei. Exact cu 24 de ore după ziua de naștere a antrenorului Dragan Petricevic, tehnician de care se leagă frumoasele performanțe ale baschetului timișorean, trupa viola învinge pe terenul unei echipe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie de ziua lui Mister! Ce poate fi mai frumos decât un succes timișorean pe terenul Stelei
Fapte reprobabile în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din zona Complexului Studențesc. Un tânăr a fost bătut măr, chiar și cu un par, iar oamenii legii vor încerca să deslușească ce s-a întâmplat în „ecuația” în care a fost implicat pe de o parte băiatul unei consiliere locale din Dumbrăvița și câțiva fotbaliști,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bătaie cu izuri fotbalistice și de dragoste în Complex. Băiatul unei consiliere din Dumbrăvița, băgat în spital
Un număr de 13 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 13 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%
La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând cu data de 02.02.2026, în vederea realizării lucrărilor de execuție la rețelele de apă și canalizare, din cadrul proiectului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Astfel,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.