O a doua zi plină de magie şi muzică de calitate la CODRU Festival

A doua zi a CODRU Festival a fost o altă zi plină de magie pentru cei 25.000 de festivalieri prezenți la Pădurea Bistra. În jurul celor șase scene, iubitorii de muzică au cântat piesele trupelor preferate și s-au bucurat de surprize din partea artiștilor.

Pe scena SUB SOARE au urcat sâmbătă trupa Asian Dub Foundation, care prin combinația stilurilor muzice ca rock, rap, dub, punk sau ragga, a oferit publicului un spectacol de excepție. Apoi, Subcarpați, a adus cele mai iubite piese în fața fanilor. MC Bean a cântat refrenurile pieselor ca Frunzuliță, iarbă deasă sau Rabdă Inimă la unison cu festivalierii. Spre bucuria participanților a fost susținut un moment special cu invitați surpriză. Tot pe scena principală au urcat trupele Lună Amară și Mădălina Pavăl Orchestra.

La scena LUMEA NOUĂ s-a dansat pe muzica și versurile artiștilor Azteca, Nane, K-lu, Alex Super Beats, Souldrip & Mc Motanu și Cred că sunt Extraterestru. De excepție au fost și concertele susținute pe celelalte scene. Spitalul de Urgență, Mircea Vintilă, Magnetical Muse și Graiu, dar și mulți alții, au cântat pentru fanii lor până în zori.

Pe lângă muzică, cei care care au mers la festival s-au relaxat în răcoarea Pădurii Bistra, într-un decor de poveste. Sub umbra copacilor, binevenite într-o zi călduroasă de vară, hamacele și zonele special amenajate pentru relaxare, au fost pline. Cei mici au avut parte de ateliere de creație și aventură susținute de artisți și nu numai. Pe lângă zâmbete specialiști din domeniu ecologiei le-au povestit cât de importantă este natura și cum o pot ocroti prin gesturi simple.

CODRU Festival face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii” în anul 2023 și este cofinanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura 2023, Comuna Ghiroda și Comuna Moșnița Nouă.

Festivalul continuă duminică, o altă zi plină de adrenalină şi muzică bună. Vor cânta printre alţii Coma, Tarja Turunen, Oscar, Şatra Benz, Paulina, Dubik, Mandu, Daweed, Ian, Melting Dice, etc.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Bila a spus: (august 27th, 2023 at 19:44 )

Bine ca nu sunt prezenti si cei de la.Centrul de Proiecte.De fapt aici nu aveau de unde fura.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă

La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită să participați la primul spectacol din turneul național ICONS. Show-ul pop-rock va avea loc joi, 9 mai 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, iar intrarea va fi liberă (în limita locurilor disponibile). Modelarea muzicii unor nume „iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar
Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
Top