La Timișoara a fost lasat, in cadrul Universității de Vest, un nou program de studii de licență. Unul cu totul deosebit, de Științe aplicate în Criminalistică. Acest program de studii de licență, unic in Romania, a fost conceput prin colaborarea dintre specialiștii din domeniul Matematică și Științele Naturii de la Universitatea de Vest din Timişoara, alături de specialiști din domeniul cercetării criminalistice din cadrul Asociației Criminaliștilor din Romania, INEC (Ministerul Justiției), specialiști din Ministerul de Interne și de la Institutul Național de Cercetare INSEMEX – Petroșani (Ministerul Cercetării).
Primul proces de admitere pentru acest nou program de studii de licență, organizat în cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie a UVT, a avut loc în sesiunea de toamnă, desfășurată în perioada 17 august – 5 septembrie, când au fost scoase la concurs 25 de locuri finanțate de la bugetul de stat și 25 de locuri cu taxă.
Rezultatul procesului de admitere a fost un real succes, toate locurile fiind ocupate cu absolvenți de la licee prestigioase din toate regiunile țării.
Comentarii prin facebook