Dezastru, dezastru, dar cine e mama dezastrului în transportul public timișorean?

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Un transport în comun într-un mare oraș merge bine ca serviciu public atunci când reușește să servească populația în niște parametrii decenți. Decența vine pe neștiute, căci atunci când nu-ți pui problema să întârzii la serviciu, căci poate nu vine autobuzul sau că o fi prea plin, e, atunci nu-ți mai pui nici întrebarea dacă acel SPTP din Bremen, de pildă, merge bine sau nu merge. Nu trebuie să-l lauzi, ci doar să te servești de el de câte ori ai nevoie, fie că te duci la slujbă, în centrul orașului la un restaurant, la un meci de fotbal sau la un concert seara. Atunci RATT-ul sau SPTP-ul merge bine și habar n-are lumea de ce ar merge rău într-o societatea normală.

Nu cred că și-ar pune foarte des nici angajații problema salariilor. Societatea public respectivă nu trebuie să facă mare profit, dar important este să nu producă pierderi. Dacă chiar le produce din considerente sociale, atunci municipalitatea le acoperă prin subvenții. Prin urmare, conducerea ar putea da salarii bune șoferilor, cu condiția să nu arunce banii pe alte cele, printre care și personalul auxiliar. Dar nu are treabă populația din Bremen cu câți șoferi are RATT-ul lor, câte datorii ar avea la Fisc, cine e în consiliul de administrație, care Helmuth și care Otto și de ce consilierii locali se strofoacă să dea cu ei de pământ din rațiuni financiare, pur și simplu politice, ba chiar electorale.

Și la noi ar trebui să meargă lucrurile în aceeași logică, dar nu e chiar așa. Presa titrează din doi în doi ani despre dezastrul de la SPTP, fie că directorul și membrii CA-ul sunt puși de un partid fost și plecat de la putere, fie dezastrul se întoarce sub altă coloratură politică. Nu poți face mari diferențe între „dezastre”, căci datorii „istorice” avem de la ăia dinainte. Nu știm din ce povestesc politicienii dacă ăștia noi fac dezastrul din ce în ce mai mic, până la linia de plutire, sau dezastrul crește în buna datină a muncii la stat.

Nu suntem noi o comisie de audit să știm dacă noua conducere a SPTP face pe medicul, încearcă „tratamente” dureroase și incomode, dar pacientul e atât de bolnav, încât trebuie să i se taie piciorul. Știm doar că actuala clasă politică locală aranjată în USR ca administrator la primărie și PNL opozant al administratorului userist vede lucrurile doar în logica unui război între bine și rău. Doar știrile vechi de presă te avertizează că dezastru era și în 2018, în vremuri liberale, și în 2022 și, firește, în alte perioade „istorice” ale SPTP, când societatea de transport construia biserici, doar-doar nu vine un dezastru mai mare.

Acum iarăși e dezastru, aflăm de la aleșii PNL. Care trebuie să știe ce înseamnă un dezastru la SPTP, căci e și al lor, ba chiar al lor. Da, o fi dezastru în datele financiare ale firmei, să răspundă șefii de acolo și primarii care i-au susținut, dar pare dezastru și în teren. Șantierele din oraș – bune și ele – au făcut ca noi ăștia mai în vârstă să nu mai recunoașteam traseele de acum două decenii, ani despre care spunem că atunci tramvaiul 4 și autobuzul 33 mergeau bine pe vremea primarului Gheorghe Ciuhandu. Așa o fi, dar dezastrul de atunci a început, a continuat în mandatele lui Nicolae Robu, iar dacă Dominic Fritz nu reușește mare lucru azi e și din vina ălora de dinainte.

Însă dezastru este și în clasa politică care se folosește de acest dezastru pentru a juca altfel ostilitățile electorale la anul. Cea mai vocală este consiliera Pro România Roxana Iliescu. Și eu aș fi vocal în locul dânsei, dacă mi-aș căuta loc în alt partid, dar nu aici aș puncta în locul lui Dominic Fritz. Dacă dezastrul e atât de mare la SPTP și altul mai mare tot n-are cum să vină, primar să fiu aș trage sforile să o numesc pe doamna Iliescu directoare la SPTP. Să facă treabă bună, să scoată societatea din dezastru. Nu merităm noi atât, contribuabilii?

Într-un comunicat PNL ni se atrage atenția că „coaliția USR-PSD”, și „parteneriatul USR-PSD” au făcut ceva rău în consiliu local, blocând o discuție despre starea dezastruoasă a SPTP. OK, te zgârie pe urechi asocierea asta de acronime, dar nu te apucă râsul și apoi plânsul să vezi cine se vaită de onorabilitate în relația cu PSD? Cine vorbește de „mărul bubos” adus la masa puterii? Liberalii? Ce e mai grav? Un parteneriat USR-PSD la municipiul Timișoara sau unul pe vreo șase ani cel puțin peste întreaga țară? O fi bune amândouă?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

USR a spus: (octombrie 9th, 2023 at 14:02 )

Ce articol de 2 lei. Nu mai trebuie sa spuna nimeni nimic caci si asa merge prost. Care a fost faza cu ,, sa o punem pe domma consilier….? Sunt de 3 ani si ceva la butoane USR-istii… E din ce in ce mai rau. Dupa 3 ani au decis sa se ia de hotii de motorina? 3 ani au stiut si i-au lasat sa fure? Au acoperit furturile 3 ani?

ArpadN a spus: (octombrie 9th, 2023 at 15:46 )

STPT e gestionat sub orice critica nu de ieri de astazi… ci de cel putin 11 ani. Nici pe vremea lui Ciuhandu nu era roz, dar avea timpi de asteptare, aveai tramvaie care circulau la timp… astazi nimic.
PNL si USR administrate Robu si Fritz nu sunt capabile sa aduca oameni competenti sa gestioneze societatile si regiile care adm. Timisoara.

Prostia și fala se plătesc! a spus: (octombrie 10th, 2023 at 08:27 )

1) Până acum societățile și regiile au fost gestionate cu competență! De-aia am ajuns în groapă. Sub oamenii de partide se află sau ar trebui să se afle profesioniștii. Dacă lucrurile se clatină atât de rău, sub toate partidele, înseamnă că fie trebuie operat, fie trebuie să facem rugăciuni.
2) Transportul public e pentru săraci: niște pensionari și niște studenți plus oarece călători ocazionali. Acesta-i adevărul. Mai bine facem abonament la taxi să-l trimitem pe ăla mic la școală decât să facem presiune pentru un transport decent și pentru ca poliția și jandarmeria să fie în stradă și în troleibuze. E mai comod, plus că nu ne amestecăm cu săracii.
3) Pe unele rute, de la 01 septembrie 2013 „s-a uitat” să se schimbe orarul rărit de vară și vacanță. C-așa-i la noi, se uită și se fură. Cine se.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie

Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata. Acestea sunt achiziţii făcute, în ultimii doi ani, de Administrația Națională de Meteorologie. Achiziţiile au fost descoperite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sutiene, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, lumânări parfumate. Achiziţii făcute Administrația Națională de Meteorologie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO

Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Municipalitatea timișoreană caută din nou o rezolvare pentru accesul spre Clinica ORL a Spitalului Municipal Timișoara, așa că propune CLT achiziția unei clădiri de pe strada Ludwig van Beethoven, la nr. 3. Aflată în zona centrală a orașului, această unitate medicală s-a mai lovit o dată de astfel de probleme, atunci când primăria a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Problema accesului spre Clinica ORL din centrul Timișoarei, din nou în actualitate. Primăria propune cumpărarea unui imobil cu totul
Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara deschid un nou capitol de colaborare, printr-un parteneriat care aduce mai aproape scena și campusul și creează noi contexte de întâlnire între cultură, educație, tehnologie și comunitate. Parteneriatul se dezvoltă pe trei direcții principale: facilitarea accesului comunității UPT la spectacolele Teatrului Național, cooperarea în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colaborare inedită pentru viitor. TNT și UPT construiesc un ecosistem cultural și educațional pentru Timișoara
Municipalitatea timișoreană bifează o nouă etapă în proiectul din zona Solventul și anunță predarea către constructor a amplasamentului pentru amenajarea unei noi linii de tramvai, care să lege Gara de Nord și Pasajul Solventul, de la Calea Bogdăneștilor. Odată predat amplasamentul, constructorul va începe organizarea șantierului și va mobiliza echipele și utilajele pentru primele lucrări....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a preluat amplasamentul șantierului liniei de tramvai dintre Pasajul Solventul și Gara Mare
Societatea Colterm a anunțat că în cursul acestei săptămâni ar urma să înceapă furnizarea energiei termice către cei din Timișoara care sunt conectați la sistemul de termoficare centralizat. Deja, o serie de unități medicale beneficiază deja de furnizarea agentului termic. Colterm anunță că de peste două săptămâni, este asigurată căldura la Spitalul „Victor Babeș”, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm furnizează energie termică la o serie de unități medicale din oraș
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș continuă seria întâlnirilor dedicate informării și sprijinirii mediului de afaceri, prin organizarea unui nou seminar de fiscalitate, în colaborare cu Adrian Bența, consultant fiscal și auditor financiar, membru al Camerei Consultanților Fiscali și al Camerei Auditorilor Financiari, specialist recunoscut pentru expertiza sa în domeniul fiscal. Evenimentul va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou seminar de fiscalitate: noutățile legislative din 2026 și impactul lor asupra mediului de afaceri
Efectele tehnologiei asupra tinerilor depind nu doar de timpul petrecut online, ci și de modul în care este utilizată și de calitatea relațiilor din viața reală. Acesta este unul dintre mesajele importante ale „World Happiness Report 2026”, care ar trebui să influențeze modul în care România abordează digitalizarea educației, conform rectorului Universității de Vest din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UVT dezbate „Lecția digitală pentru România”
Arhitectura contemporană mizează tot mai mult pe soluții estetice și eficiente energetic, iar fațadele ventilate au devenit un standard în peisajul urban actual. Totuși, evenimentele tragice din ultimii ani, precum incendiile devastatoare de la Grenfell Tower din Londra sau cel din Hong Kong, au demonstrat comunității internaționale că frumusețea exterioară poate ascunde vulnerabilități tehnice fatale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siguranța ascunsă în spatele designului: de ce o fațadă modernă nu garantează o clădire sigură. Sesiune de dezbatere la UPT
Timișoara continuă să confirme statutul de adevărată pepinieră a rugby-ului românesc. La doar zece zile de la trecerea oficială în noile categorii de vârstă, 48 de tineri sportivi timișoreni au luat cu asalt prima etapă de Minirugby din cadrul Campionatului Regional Transilvania, desfășurată pe 10 octombrie în comuna Laslea, lângă Sighișoara. Bilanțul? Două locuri 1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara a început excelent o nouă ediție a Campionatului Regional Transilvania/FOTO
CS Studențesc Medicina Timișoara a încheiat cu rezultate remarcabile participarea la Campionatele Naționale de șah pe echipe de la Eforie Nord. Formația feminină a cucerit medaliile de bronz în Superligă, echipa masculină a încheiat Divizia A fără înfrângere, iar trei dintre reprezentanții clubului au obținut titluri naționale individuale pe mese. Fetele au învins atât campioana...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanțe deosebite pentru UMF: „Medicina Timișoara”, bilanț de podium: bronz la fete, băieți neînvinși și trei campioni naționali individuali
  Buziașul a redevenit, în acest weekend, capitala gastronomică și folclorică a Banatului, dar și a Vestului țării. Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Papricașului, Vinului și Țuicii a atras mii de pofticioși și iubitori de tradiții, dornici să guste din faimoasele preparate la ceaun și să se bucure de atmosfera autentică de sărbătoare. Sâmbătă:...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gust, tradiție și voie bună: Cum a fost la Festivalul Papricașului, Vinului și Țuicii de la Buziaș/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.